5 branduri de tradiție care îți fac bucătăria nu doar perfectă, ci să reziste cel puțin o viață!
Crezi că perfecțiunea în bucătărie începe cu mobilierul la comandă? Nu te contrazicem, însă continuarea e cel puțin la fel de importantă. Și când spunem continuare, ne referim la piese care încep cu hota și plita și ajung până la tipul lavoarului, accesoriile în care gătim și cele în care servim masa. Gândește-te cum ar arăta un mobilier bine făcut cu un lavoar ieftin sau un blat impecabil pe care stă o tavă deloc estetică (nu mai zicem de calitățile în pregătirea bucatelor) sau cum, în bucătăria visată, hota nici nu face față, dar mai și huruie pe deasupra. O bucătărie din București, amenajată de echipa La Maison Te inițiem în topul celor 5 producători mondiali, a căror tradiție depășește, aproape majoritar, un secol, iar experiența arată că produsele lor rezistă cel puțin o viață. Mai au un lucru în comun, pe lângă calitatea ireproșabilă a manufacturii, sunt toate aduse în București de La Maison – Decorateur D’Interieur. Bucătărie desprinsă dintr-o casă de lângă București, design interior semnat La Maison. Începem cu lavoarul de bucătărie. Și te introducem în povestea unui brand britanic care realizează manual cele mai frumoase și mai rezistente lavoare ceramice, dacă nu din lume, din Europa cu siguranță. E vorba de Shaws of Darwen, ce produce lavoare ceramice din 1897! Chiar și în zilele noastre artizanii fabricii din Lancashire își lasă semnătura pe lavoarul pe care îl creează manual, alături de anul creației. Pe site-ul lor apar fotografiate lavoare din 1903, descoperite de proprietari noi ai caselor vechi în care s-au mutat. Și, da, lavoarele sunt încă perfect funcționale! Deși sunt încă create după tehnicile tradiționale, odată cu lavoarele Shaws of Darwen primești un cerfiticat antibacterial și încă unul care atestă rezistența la pete și la folosirea substanțelor chimice. Iar bateriile și accesoriile ce poartă semnătura brandului au garantată rezistența pe durata unei generații. Mai multe despre importanța chiuvetei în bucătărie, aici. Liniile bateriilor și pereții mai subțiri, dar la fel de rezistenți ai lavoarelor, țin pasul cu tendințele contemporane. Le poți vedea distribuite cu mare impact scenografic în bucătăriile pe comandă create de echipa La Maison. Te inițiem în how it’s made-ul a ce are mai bun de oferit manufactura britanică: Avansăm către how it’s made-ul delicateselor de Paște. Pentru că nu doar chef-ul contează, ci și vasele în care gătește. Urmează povestea brandului francez Mauviel, care, din 1830, produce cele mai faine si rezistente vase din cupru și, mai nou, inox și aluminiu. Sunt folosite de marii chefi ai lumii, recomandate pentru bucătăriile profesionale și responsabile de savorile nebănuite ale delicateselor. Calitățile lor sunt date de modul ideal în care conduc și păstrează căldura, dar și de accesoriile cu care vin: tăvițe și suporturi speciale pentru carne, fructe sau bătut albușurile în cazul tartelor. Vorbim de colecții create (unele) din 5 straturi de oțel inoxidabil, perfecte pentru a găti pe orice suprafață, inclusiv plita cu inducție. Orașul în care au fost pentru prima dată produse, Villedieu-les-Poêles, este cunoscut, de peste 800 de ani, drept epicentrul manufacturii cuprului. Nu doar că acum cuprul este din nou în vogă, dar când vezi felul în care sunt finisate și cum este prins mânerul de tigaie, știi clar că o vei lăsa drept moștenire gourmet copiilor. Iată cum se derulează povestea manufacturii Mauviel până în zilele noastre: Cum rămâne cu hota? Imaginează-ți o bucătărie impecabilă în care hota… nu se ridică la așteptări. Știm noi un brand belgian ale cărui hote ți le vor întrece (la așteptări ne referim). Novy producele cele mai silențioase hote. Sistemul lor inovator de reducere a suntelului a fost patentat încă din 1974, iar cu un an înainte au introdus sistemul unic, perimetral, de absorție a aburului și mirosurilor – este cel mai eficient. O altă inovație marca Novy sunt hotele ce-ți recirculă aburul absorbit, prin filtrele de cărbune activ, hote ce pot fi astfel montate chiar și în spațiile unde nu pot fi conectate unei aerisiri externe. Îți separă grăsimea și mirosul de abur și îți eliberează în bucătărie doar aer umed, foarte ușor de eliminat de sistemul de ventilație sau… fereastră. Și uite așa nu mai ai nevoie nici de umidificator. Hotele pot fi montate în plafon sau sub corpurile de depozitare și nu ai nevoie să prevezi mai mult spațiu decât cel necesar hotei în sine – căci are integrate toate sistemele despre care ți-am povestit (recircularea aerului, absorbția perimetrală, reducerea sunetului). Iar hotele care atârnă din plafon sunt piese de design în sine: scenografice, cu lumini prevăzute: adevărate corpuri de iluminat high tech. Modelul Zen surprins în două bucătării. De curând, Novy a câștigat Red Dot Design Award 2016 pentru Design de Produs cu One by Novy – plita cu inducție ce are o minihotă încorporată. Minihotă care, atunci când nu e folosită, glisează și se face una cu suprafața plitei! Ca să vezi până unde poate merge inovația. 🙂 Trecem la accesorii și mai delicate, pentru tabieturi fine: porțelanurile Gien, a căror tradiție merge până la începutul secolului XIX (1821). E greu de ales între colecțiilor lor, ale căror detalii sunt extrem de prețioase. Te așteaptă și în boutique-ul online La Maison. Trebuie să știi că poți comanda porțelanuri special create pentru tine, inscripționate cu monograme sau motivele ce-ți conturează povestea. Alte 4 idei stylish de pregătire a mesei de Paște aici.Idei pentru masa de paște, în culorile anului! Am păstrat, pentru final, brandul La Cornue, pentru că insulele lor de gătit sunt arta măiestriei și a designului secular… la tine acasă – brandul a fost fondat în 1908. Le-am văzut distribuite în bucătăriile amenajate de echipa la Maison și, dincolo de finisajele și accesoriile absolut impecabile, fiecare insulă de gătit este unică, croită pe nevoile și bucătăria clientului.
Bucătărie amenajată în showroom-ul La Maison. În fața acestor inovații și frumuseți, ce reușesc să transmită savoarea și unicitatea manufacturii racordate erei tehnologice în care trăim, spunem un lucru simplu: cu siguranță calitatea lor ar influența-o pe cea a vieții noastre. Am găti mai mult și mai sănătos, și am petrece mai mult timp în bucătărie. Se spune că e inima casei, să-i asigurăm o funcționalitate exemplară. Procesul de creație a unei insule de gătit La Cornue, explicat din interior: Pentru noutăți și inspirație, pe lângă lista producătorilor, stai cu un ochi și pe pagina de facebook La Maison. Foto și video: prin La Maison |