Acum 70 de ani, cătunul Gura Milii avea 17 familii. În 2007, când Valeria și Alex Dincă au ajuns aici, mai rămăseseră doi oameni: tanti Vica și nea Ionică. Astăzi, pe aceeași vatră, există din nou un sat. Ferma de sub Penteleu e un sătuc întreg, ridicat casă cu casă – cu locuri de cazare atent amenajate, ateliere de fierărie sau olărit, un restaurant în fostul saivan de capre, măgăruși, păsări de tot felul, oi și căței și o punte de lemn suspendată pe cabluri în loc de poartă.

Am petrecut un weekend la Fermă, cazați în Casa Mare. O zi a plouat torențial – un spectacol al naturii pe care l-am urmărit prin fereastra rotundă de la mansardă, un mic cocon unde am stat și am citit. Două zile care au făcut cât șapte, așa de relaxați și odihniți ne-am simțit la întoarcere.

Ca să ajungi la Ferma de sub Penteleu, trebuie să parcurgi vreo 5 km prin pădure. Drumul e bun, practicabil cu o mașină obișnuită – nu ai nevoie de un 4×4 ca să ajungi cu bine până în parcarea Fermei. Însă, dacă vrei puțină aventură, poți alege să traversezi râul pe o punte de lemn suspendată pe cabluri. Cincizeci de metri deasupra Bâscei Mari, cu mașina lăsată în parcare, pe partea cealaltă. Orice variantă alegi, din momentul în care ai ajuns, știi că ești într-o altă lume.

Unde se află, de fapt

Ferma se întinde pe aproape 9 hectare, la poalele Vârfului Penteleu (1.702 m, cel mai înalt din județul Buzău), pe valea râului Bâsca Mare, în Munții Buzăului. Administrativ: sat Varlaam, comuna Gura Teghii.

Așa cum spuneam, drumul face parte din experiență: DN10 dinspre Buzău, dreapta la ieșirea din Nehoiu spre Gura Teghii, apoi vreo 15 minute pe asfalt până în Varlaam și încă 5 kilometri de drum forestier. Ultima bucată te obligă să încetinești. Probabil ăsta e rostul ei.

Cum a renăscut un cătun

Când Valeria și Alex, proprietarii Fermei, au ajuns aici, în 2007, mai rămăseseră doi oameni – tanti Vica și nea Ionică Muscalu, ultimii locuitori permanenți ai cătunului. Restul plecaseră, iar casele se degradau una câte una.

Vali și Alex (foto sus) căutau un teren pentru o casă de vacanță și au fost impresionați de sălbăticia zonei – aer curat, natură, un loc liniștit pentru copilul lor abia venit pe lume. Au cumpărat o bucată de pământ chiar lângă gospodăria familiei Muscalu și au ridicat Casa Mare.

“De la ideea de a ne construi o casă de vacanță și până la ceea ce avem în prezent a fost un parcurs plin de entuziasm, provocări, reușite și multă muncă în echipă,” ne spun proprietarii, care ne-au primit cu multă căldură.

Ce a urmat nu a fost un plan de afaceri, ci o înșiruire de pași care au dus, fiecare, la următorul. Nostalgia verilor la bunici a împins lucrurile mai departe: au vrut să recreeze acea atmosferă și să o împartă cu prietenii, iar prietenii au fost cei care i-au încurajat să meargă mai departe și să deschidă această lume autentică a satului și altora.

În vara lui 2015 au primit primii oaspeți. De atunci, ferma a crescut etapizat, integral din fonduri proprii și în ritmul în care se putea – un proces lung, sincronizat cu disponibilitatea celor doi proprietari.

Întâi a fost etapa casei de vacanță: Casa Mare și o parte din grajduri – adică strict ce le trebuia lor ca să poată sta acolo, cu câteva animale în curte. A urmat etapa de producție, în care a apărut parterul Clădirii Fermei, cu lăptăria, carmangeria și camerele frigorifice, iar grajdurile s-au extins. Din momentul acela, ferma putea să își producă singură mâncarea.

Apoi a venit inițierea în turism: camerele de la mansarda Clădirii Fermei, birtul, atelierele – primele spații gândite pentru oaspeți. Și, în sfârșit, etapa de creștere, cea care a dat locului forma de astăzi: au apărut celelalte case, una câte una, 7 în total, iar grajdurile au fost mărite.

Prin oaspeții care au început să vină, cătunul a redevenit locuit. Înainte treceau zile întregi fără ca tanti Vica și nea Ionică să vadă pe cineva. Iar cea mai recentă construcție dată în folosință e chiar casa lor, restaurată cu grijă.

Acum, ferma se află în etapa de optimizare – despre care proprietarii spun, realist, că „nu se termină niciodată”. Astăzi sunt 68 de locuri de cazare și un restaurant, amenajat recent în fostul saivan de capre, care poate găzdui până la 80 de persoane.

E o pensiune sau o fermă în sensul obișnuit? Nu chiar, e un sătuc în care totul se află la câteva minute de mers pe jos: case, ateliere, grajduri, grădină, o Piață a Satului, o biserică de lemn, cărări prin iarbă și chiar și o plajă la râu.

Câte case, atâtea caractere

Fiecare construcție are propria ei personalitate, iar peste tot au fost folosite materiale naturale. Materialul dominant e lemnul, urmat de piatră și ceramică. Betonul sau BCA-ul au fost reduse la minimum și camuflate prin artificii de design. Elemente tradiționale autentice sunt prezente peste tot atât ca obiecte utilitare, cât și ca obiecte decorative.

Așternuturile, pledurile, pernele, saltelele, traversele oferă momente de maxim confort contemporan, iar obiectele noi sunt frumos integrate între piese de mobilier restaurate. Jocul dintre vechi și nou este subtil, ca o trecere lină între registre, fără disonanțe stilistice.

Casa Mare e prima ridicată aici și este ideală pentru mai multe familii care merg împreună în vacanță. La parter: living, dining cu șemineu, chicinetă și un dormitor cu baie proprie. La etaj: două camere și o cameră duplex, pe două niveluri.

Duplexul are un colț de lectură ascuns sus, cu vedere spre munți și spre valea Bâscei — genul de spațiu în care ajungi să stai ore întregi. De aici am privit ploaia. Suna pe acoperiș, cădea peste pădure, iar noi eram înăuntru, la adăpost.

La un moment dat, niște ani mai târziu, a apărut Casa Maramureșeană – o casă veche de 150 de ani, adusă din Maramureș și reasamblată aici, pe malul râului, un pic ascunsă de restul fermei.

“Am găsit anunțul căsuței pe internet și am fost la Bârsana s-o vedem. Am văzut că o putem reloca, apoi casa a fost desfăcută și am adus-o cu un camion. Camionul nu a putut ajunge până la noi, plouase și era mult noroi, și ne-a lăsat-o la Varlaam. Cu ajutorul vecinului nostru, am reușit să o aducem aici cu căruța. Erau o grămadă de lemne vechi – m-am și mirat: cum, asta e casa?

Nu am lucrat doar la ea, dar a durat vreo 2-3 ani până să fie gata. Atunci când lucrezi cu o casă veche, pe care vrei s-o restaurezi, anumite lucruri nu le poți face în orice anotimp, cu orice oameni… Trebuie să găsești femeile care să vină să lipească casa. Trebuie să aștepți să se usuce. Apoi ai nevoie de var stins, care nu se mai găsește pe toate drumurile.

La fel și cu șindrila cu care este acoperită casa. Șindrila nu se face în orice anotimp. Trebuie să fie lemnul uscat, să aștepți. A venit un meșter la noi, a lucrat câteva luni la șindrilă aici, pe loc”, ne povestește Vali, proprietara Fermei.

Iată aici spațiile de cazare din care poți alege, în funcție de mărimea grupului – prețurile includ mesele, în regim de pensiune completă.

Saivanul, mâncare de casă și conceptul de “hrană curată”

Restaurantul funcționează în fostul saivan de capre, care a fost recent transformat și amenajat. Valeria s-a implicat 100% în amenajarea lui – noi am remarcat nuanțele discrete (griuri, bejuri, grejuri, nuanțe de lemn și teracotă, mult alb) și am aflat că a simțit nevoia să urmeze un curs de design interior ca să poată să armonizeze mai bine nuanțele în amenajarea camerelor și a restaurantului:

“Eu sunt cu aceste culori, astea sunt de la mine. Griurile, bejurile sunt culorile mele de când m-am născut. Și pentru că aveam provocarea să le combin aici, în amenajarea Fermei, atunci am făcut cursul de design interior”, adaugă proprietara.

Mâncarea e gătită de oameni din zonă, cu ingrediente proaspete de la fermă sau de la producători din vecinătate. Brânzeturi artizanale, tocănițe la ceaun, carne la garniță, mămăligă cu brânză, cartofi copți cu usturoi, chiftele marinate, mâncare de urzici, tocană de ghebe, plăcinte de casă, dulcețuri și siropuri făcute acolo, chiar la Fermă.

Meniul urmează conceptul de “hrană curată” și se schimbă în funcție de ce ingrediente sunt în sezon – tot ce am mâncat a fost foarte gustos.

Animalele nu primesc furaje concentrate, ci doar hrană naturală, iar când au nevoie de tratament cu antibiotice, se respectă strict timpii de așteptare (chiar și 30 de zile) înainte ca laptele sau carnea să ajungă la consum.

Activități – ateliere, drumeții, foc de tabără

Aici lista devine lungă, dar merită parcursă – mai ales dacă mergi cu copiii, caz în care o zi poate arăta complet diferit de următoarea. Se vede că nimic nu a fost adăugat ca să umple programul: fiecare activitate ține de loc și de funcțiunile lui ori de ocupații sau munci care se făceau aici, cândva.

Ateliere cu meșteri – Fierărie, tâmplărie, olărit, împâslit lână, țesătorie și turtițe pe plită. Atelierele sunt amplasate în Piața Satului, iar ferma lucrează constant cu meșteșugari din zonă. Programul activităților se afișează în cârciumă și în saivan, la începutul sejurului.

Animalele – Vaci, capre, oi, păsări, iepuri, purcei și un măgăruș pe nume Nică. Hrănitul lor e trecut pe lista oficială de activități și e, judecând după fețele copiilor de acolo, cea mai populară dintre toate. Grădina completează tabloul, cu legume, verdețuri și fructe de pădure.

Focul de tabără – Noi am stat seara la foc și la povești.

Spa-ul – ciubăr și saună pentru relaxare.

Plaja de la râu – nu am apucat să o folosim, a plouat. Dar am văzut-o și am înțeles că trebuie să revenim. 🙂

Birtul – gândit ca loc de socializare, cu muzică pe vinil.

Pentru copii: loc de joacă interior în Clădirea Fermei, locuri de joacă exterioare, pictură pe pietre, turul fermei. Vara se organizează și tabere, cu pensiune completă și program zilnic – ateliere de tâmplărie, fierărie și lână împâslită, hrănirea animalelor, turtițe pe plită, drumeții ghidate, jocuri și foc de tabără.

În împrejurimi: drumeții, rafting și caiac pe Siriu cu parteneri locali. Iar dacă vrei să te plimbi cu mașina, gazdele recomandă conacul Maican din Varlaam, barajul Siriu, cascada Casoca, muzeul chihlimbarului de la Colți și, pe drumul de întoarcere, Vulcanii Noroioși.

Pentru grupuri: ferma poate găzdui și retreat-uri, evenimente private și teambuilding-uri.

Ferma de sub Penteleu e genul de loc în care înveți să încetinești ritmul. Noi am stat două nopți și am plecat cu lista de ce nu am apucat să facem – plaja de la râu, drumeția spre Penteleu, atelierul de olărit. Motive să ne întoarcem. Poate ne vedem acolo! 🙂

📍 Ferma de sub Penteleu – Sat Varlaam, Comuna Gura Teghii, Județul Buzău
🌐 fermapenteleu.com
@fermapenteleu (pe Instagram)

Foto: prin Ferma de sub Penteleu (The Young Nomads | 602.ro | Marooni | Olimpia Borodi) și Designist.ro