Living, dining și dormitor în 38 de metri pătrați, chiar în centrul Bucureștiului. Și un decor seren, care te transportă departe, spre țările nordice.

Despre spațiile mici și amenajările lor inedite ți-am mai tot povestit, dar parcă niciodată îndeajuns, pentru că mereu mai e ceva nou de învățat. De exemplu, că există un mini-apartament ca o oază de liniște și bunădispoziție chiar în mijlocul aglomerației urbane din București. Unde mai pui că încalcă și normele obișnuite ale organizării unei zone open-space: are pat și în living, iar pe peretele bucătăriei stau lipite manual aproximativ două mii de monede! Te-am făcut curios? Ce bine. 🙂

mini-ap-magheru_annterior_designist15

Despre Anna Chițan, de la Annterior, ne-ai mai auzit vorbind acum doi-trei ani, când îți povesteam cum e să amenajezi un apartament de 100 de ani, în Timișoara. Între timp am aflat că rezolvă probleme legale în viața de zi cu zi, dar și compartimentări problematice ale vechilor apartamente comuniste, și nu numai, în timpul mai puțin liber. Așadar, ne-am gândit s-o luăm la întrebări despre mini-apartamentul de 38 de metri pătrați din centrul capitalei, pe care l-a amenajat toamna trecută.

Microfonul e pornit, toată lumea pe poziții, Anna ai legătura! 🙂

mini-ap-magheru_Annterior_Designist3

Unde este amplasat mai exact mini-apartamentul?

Se află în plin bulevard Magheru, în apropierea sălii Dalles, dar fiind poziționat astfel încât toate ferestrele sunt orientate spre o curte interioară a blocului, este un apartament cu foarte multă liniște. Acea curte interioară, amenajată de curând, este o oază de verdeață și natură chiar la fereastra apartamentului, în centrul absolut al orașului.

mini-ap-magheru_annterior_designist17

Din ce an este imobilul din care face parte apartamentul?

Imobilul în care se află apartamentul a fost construit în 1958 și, din păcate, nu este vreo capodoperă arhitecturală, nici pe departe, ci o clădire de filosofie comunistă ridicată cu scopul de a găzdui cât mai mulți oameni și probabil și cu acela de a obtura vederea către clădiri mai demne de admirat, dar cu “istoric nesănătos.”

mini-ap-magheru_annterior_designist19

Fotoliul retro-contemporan a fost găsit și adus acasă de la Ping Pong Shop. Prietenii săi sunt lampadarul turcoaz, venit de la Hornbach, și taburetul cu rol de măsuță de cafea, de la IKEA. Împreună formează colțul de citit sau… colțul vesel, cum l-am numit noi. 😉 

mini-ap-magheru_annterior_designist11

mini-ap-magheru_annterior_designist13Cine locuiește aici și care este povestea achiziționării apartamentului?

Apartamentul a fost moștenit de proprietar de la o rudă îndepărtată și a rămas mult timp nelocuit și neamenajat. De curând, a decis să-l “reinventeze”, cu scopul de a fi închirat.

Care este brief-ul amenajării de la care ai plecat? Au existat cerințe specifice din partea proprietarului?

Am “beneficiat” de multă încredere din partea proprietarului, astfel încât brieful a fost destul de sumar. Am căzut împreună de acord că liniștea din apartament inspiră serenitate și calm, și am gândit totul în direcția aceasta.

mini-ap-magheru_annterior_designist16

“Oițele ne-au găsit pe noi, nu noi pe ele. Sunt decorative și, deși puțin ludice, am considerat că rimează cu intenția noastră estetică,” povestește cu haz Anna.

mini-ap-magheru_annterior_designist18

mini-ap-magheru_annterior_designist20Patul din living a fost construit din lemn, pe dimensiunile alcovului. Ține loc și de canapea, pe timpul zilei, îmbie și la un pui de somn odihnitor după-amiaza, iar seara, tragi cortina și te așezi la un film. Cum îți spuneam, zona de noapte e reprezentată de dormitor.

mini-ap-magheru_annterior_designist21

Cum ai schimbat compartimentarea inițială a locuinței?

Peretele despărțitor dintre bucătărie și living a fost singurul eliminat, iar efectul a fost neașteptat chiar și pentru noi. Apartamentul s-a umplut brusc de lumină și am obținut senzația de spațiu: suprafața de 38 de metri pătrați aproape că a devenit neverosimilă.

Am eliminat ușile balconului și am creat în acel spațiu o zonă de lucru. Ferestrele erau singurele care fuseseră deja înlocuite, dar ușile din apartament au fost toate schimbate. Oricât ne-ar fi plăcut să le salvăm, fiind niște uși din lemn care adăugau puțin caracter spațiului, n-a fost chip: din considerente de buget, timp și stare avansată de degradare. Am păstrat însă feroneria din bronz, care s-a dovedit a fi o frumusețe după câteva reprize de curățat.

mini-ap-magheru_annterior_designist35

mini-ap-magheru_annterior_designist31

Un pic neașteptat, dar scăunelele tradiționale de la masa de dining au fost găsite în Obor. 

mini-ap-magheru_Annterior_Designist

“În loc de faianță sunt aproximativ două mii de monede lipite individual pe perete. Mai în glumă, mai în serios, această acțiune a fost extrem de migăloasă și, dacă totul a decurs minunat pe parcursul proiectului, monedele ne-au pus nervii la încercare tuturor. Am petrecut ceva zile (și nopți) lipind monede, și-atât”, aflăm de la designer.

mini-ap-magheru_annterior_designist29

mini-ap-magheru_annterior_designist30

Care a fost bugetul și cât a durat amenajarea?

Bugetul stabilit inițial a fost de 10.000 de euro, dar a fost depășit până la urmă cu 10%, din pricini neașteptate și surprize inerente oricărui proiect. Amenajarea a durat aproximativ două luni și a cuprins lucrări de renovare consistente: refacerea pereților, a șapei de sub parchet, înlocuirea ușilor, demontarea și remontarea parchetului, schimbarea instalațiilor electrice și de apă, refinisarea băii. Apoi a urmat partea mai soft, de amenajare.

mini-ap-magheru_annterior_designist25

mini-ap-magheru_annterior_designist28Dormitorul este și el o oază de liniște, retrasă de ochii curioșilor. Noptierele neconvenționale, găsite la Visuell și Mobexpert, oferă o notă inedită stilului retro-contemporan, cu influențe nordice.mini-ap-magheru_Annterior_Designist8

mini-ap-magheru_Annterior_Designist5

mini-ap-magheru_Annterior_Designist1

mini-ap-magheru_annterior_designist23Finisajele din baie vin de la Hornbach și Leroy Merlin. Clanța în stil Art Nouveau face casă bună cu oglinda grațioasă găsită la Dedeman și cu auriul monedelor de la bucătărie.mini-ap-magheru_annterior_designist22

Încercăm cu greu să ne stăpânim entuziasmul, nu doar datorită soluțiilor găsite de Anna, și ci pentru că, iată, începe să se contureze vestea că există apartamente de închiriat amenajate designist, chiar în centrul orașului. 🙂

Fotografii: prin Annterior

30 Comments

  1. daniela

    proprietarul recomandă echipa de lucru? m’ar ajuta un contact/nr. de telefon! mulțumesc

  2. Laura

    Foarte inspirata amenajarea. Masuta din balcon a fost facuta la comanda sau poate fi gasita undeva?

  3. Adina

    Ma amuza titlurile de genul “mini-apartament” in doar 40 de mp, in conditiile in care media unei garsoniere Bucurestene standard, intr-unul din blocurile comuniste, e de sub 30 mp utili, undeva pe la 28 mp, de fapt.

    Acela este, intr-adevar, un challenge de design. Acolo sa vezi creativitate in a crea un spatiu multifunctional care sa serveasca si drept dormitor, si drept living si drept dining si drept working space. Un studio de 40 mp patrati e chiar largut, aerisit si destul de spatios, loc berechet pentru living, dining si dormitor. 🙂

    M-as bucura sa vad proiecte care nu-s alienate de problemele reale de decoratiuni interioare ale locuitorilor obisnuiti din Bucuresti cu fler pentru design.

  4. Roxana

    Minunat spațiu! De un lucru sunt foarte curioasa.. cât costa chiria?

  5. Masuta este de la IKEA.

  6. Si multumesc 🙂

  7. Tudor

    Scuze, poate nu am vazut bine, dar mi se pare ca nu exista aragaz/plita?
    Chiar m-ar interesa sa inchiriez, pot sa aflu un nr de contact?

  8. Recomand echipa de lucru. Pentru detalii va rog sa-mi dati un mesaj privat pe pagina Annterior.
    Multumesc

  9. Diana

    Super ideea cu monedele! Cu ce au fost lipite pe perete?

  10. Mihail

    Salut! Faină amenajare, felicitări!
    Mă puteți ajuta vă rog cu informație, de unde sunt achiziționate tablourile din dormitor? Mulțumesc!

  11. @ Mihail: tablourile sunt desene ale Elenei Paraschiv care au fost inramate de noi.
    @Diana, monedele au fost lipite cu silicon.

  12. @Tudor. Exista plita doar ca este o plita cu incalzire prin inductie si este foarte plata. Am verificat si apartamentul a fost deja inchiriat din pacate.

  13. Adriana

    de unde ati luat clanta Art Nouveau?

  14. Buna, Adina,

    Un spatiu de 40 de metri patrati nu este, din punctul nostru de vedere, “chiar largut”. Sa nu uitam ca la fel de multe dintre apartamentele cu doua camere din oras, in aceleasi blocuri comuniste, au in jur de 50 de metri patrasi si chiar peste. Este o provocare sa integrezi functional si armonios si living, si dining, si bucatarie, si dormitor, si spatii de depozitare in 40 de metri patrati. Iar aceste proiecte de amenajare pe care noi le prezentam pe Designist vorbesc exact despre locuitorii acestui oras cu fler pentru design, care aleg sa-si amenajeze fain, aerisit, designish spatiile mici.

    Multumim!

  15. Diana

    Buna, Anna

    O intrebare: Annterior are site? Daca da, care anume, pentru ca nu gasesc rezultatele relevante. Mersi!

    Best regards,

    Diana

  16. Iulian

    Eu sunt inginer IT si sunt de acord cu spatiile mai mici. Ce trece peste 40 de mp2 din punctul meu de vedere este pierdere si risipa de spatiu. Ca sa nu mai spun de consumul energetic si de risipa de resurse. De aceea am ales un apartament in zona cosmopolis pentru ca aici am gasit confortul de care aveam nevoie si ma simt mult mai creativ atunci cand incerc sa amenajez un spatiu mult mai mic, iar ideile voastre chiar mi-au fost de folos. Foarte reusita amenajarea!

  17. Multumim mult Iulian. 🙂

  18. Diana, cu ceva intarziere, dar da avem site: http://www.annterior.com

  19. Alexandra

    Plin de inspiratie e articolul! O intrebare referitoare la peretele cu banuti: ati folosit ceva solutie pentru a-l finisa? Am inteles ca se poate da cu rasina epoxidica peste stratul cu banuti? De asemenea, banutii i-ati lipit direct pe peretele varuit? Multumesc mult pentru raspuns!

  20. Andrei Singureanu

    Buna ziua,

    In articol este precizat la un moment dat ca apartamentul a fost renovat in vederea inchirierii. Stiti cumva cum as putea lua legatura cu proprietarul?

  21. Elisabet

    De unde sunt oitele pls? 😀

  22. Lorena

    Foarte frumos! E un spatiu primitor si luminos. Felicitari!

  23. Alina

    Buna, m-ar interesa si pe mine un contact pentru o eventuala inchiriere 🙂

    Multumesc frumos!

  24. Designist

    Buna, Alina! Pentru mai multe detalii, iti recomandam sa iei legatura cu designerul amenajarii, Anna Chitan – http://www.annterior.com

  25. Claudia

    Buna, nu vad dulapuri/spatii de depozitare in afara celor doua comode si probabil cutia de la pat (nu au fost incluse in poze). Locuind intr-un spatiu asemanator, chiar si cu un stil de viata minimalist, invariabil acumulezi niste obiecte–pentru mine problema asta a fost 🙁

  26. Smaranda

    Buna ziua, 11000 Eur cat inteleg ca a fost costul final – suma a inclus doar amenajarea si mobila? Designerul cred ca nu are tariful inclus in acesta suma? O voi contacta si eu. Multumesc!

  27. Designist

    Da, cel mai bine ar fi sa contactati direct echipa 🙂 .

  28. Oana

    Buna ziua,
    In articol se mentioneaza lucrari efectuate la parchet, scoaterea lui, finisarea si re-asamblarea. As dori, va rog, un contact sau o recomandare pentru cineva priceput si atent la detalii pentru o astfel de lucrare.
    Multumesc

  29. Designist

    Buna, Oana,

    Iti recomandam sa iei legatura cu autorii amenajarii pentru mai multe detalii legate de furnizori.

    O zi frumoasa si mult spor!

  30. Elena

    Am inchiriat acest spatiu in 2018 cu 160 lei/zi (pentru o sedinta foto)prin intermediul airbnb. Chiar mi-a placut apartamentul, foarte cochet 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed