La Timpuri NOI, branduri noi & colecții noi – vino să le vezi weekendul acesta, pe 16 & 17 decembrie

Ți-am tot spus deja și nu am exagerat câtuși de puțin: Made in RO #10, târgul pe care îl pregătim cu spor pentru 16 și 17 decembrie, stă sub semnul NOULUI: va avea loc la NOUL Impact Hub Bucharest de la Timpuri NOI Square (Splaiul Unirii 165, clădirea 2, etajul 1) și o bună parte din cei peste 60 de designeri expozanți sunt branduri NOI, care participă la evenimentul nostru pentru prima dată. Ceilalți, designeri pe care îi cunoaștem deja, au creat colecții NOI special pentru Made in RO #10. Numai bune de pus pe lista de shopping de Crăciun 🙂 .

Așa că am selectat, ne-am bucurat și îți povestim mai jos care sunt numele nou intrate în povestea Made in RO #10. Atenție: lista nu este completă – nu ne-ar fi ajuns paragrafele pentru toți 🙂 . Dar stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro: o să-i descoperi treptat pe parcursul acestei săptămâni. Și în weekend, la târg, firește! 😉

Anima – lumină handmade

branduri noiÎntr-un mic atelier din București, doi băieți meșteresc ispite pozitive 🙂 . Nu este începutul vreunei pilde, este rezumatul noului brand Anima, care vine la Made in RO #10 pentru prima dată cu o colecție de lumânări create manual și care, oricât ne plac zilele însorite, ne-au făcut să visăm la penumbră tihnită 🙂 . Ai de ales dintre 12 arome diferite, de la vanilie la whiskey, vărsate în suporturi de ciment cu forme rotunjite sau chiar modelate în cranii geometrice.

branduri noi Compoziția grafică poartă semnătura Anei Bănică și nu rămâne captivă pe afiș, ci ia forma unui festiv sticker de perete, pe care poți scrie cu creta. Noi am ales să scriem Love design & Be Merry!, dar tu poți scrie orice. Sticker-ul poartă numele Xmas@Made in RO și îl poți achiziționa de pe caiverzipepereti.com.

Ceramic Sparrow și ceainicul pictural

branduri noiCeramic Sparrow sunt designeri ceramiști cu ștate vechi în ale Made in RO-ului și asta pentru că ne-au adus mereu piese care reinventează geometria și ponderează unghiurile drepte cu rotunjimi line și suprafețe neglazurate, care te ispitesc să le mângâi 🙂 . O lăsăm pe Andreea Lăzărescu, din echipa Ceramic Sparrow, să povestească despre noul ceainic Malevich, pe care l-au creat special pentru Made in RO #10 și pentru care am făcut o adevărată pasiune 🙂 .

“Noul ceainic a fost desenat în spiritul picturii lui Kazimir Malevich, una dintre cele mai importante figuri pentru ceea ce înseamnă modernism în gândire și vizual. Se află printre principalele noastre repere, iar colecția va fi un Malevich Tribute. Cercul și triunghiul comunică printr-un volum ce dezvăluie imagini diferite atunci când rotim obiectul; o soluție ce rupe monotonia corpurilor de rotație clasice și conferă dinamism. Setul conține și perechi de căni cu două variante de dimensiune. Ceainicul din imagine este din porțelan de Limoges colorat în masă și are capacitatea de un litru”.

branduri noiPrintre piesele Ceramic Sparrow de la Made in RO #10 se va mai număra și o colecție de globuri inspirate din piesele decorative ale culturii Iznik, “cu stilizări vegetale originale sub influența patternurilor semnate de secesioniștii vienezi, într-o paletă de alb, bleu, negru și ceva roz,” cum ne-a povestit Andreea. Globurile sunt create din porțelan desenat sub glazură de sticlă.

ABRU – bijuterii… urecheate

branduri noiE momentul să ciulești urechile când îți povestim despre noul brand ABRU, care vine pentru prima dată la Made in RO #10. Nu o să te urechem dacă nu o faci, dar nici n-am vrea să-ți intre pe o ureche și să-ți iasă pe alta detaliile despre Banda Urecheaților, una dintre noile colecții de bijuterie din argint ABRU. E vorba despre inele reglabile și fixe, cercei mici-mici, pandantive, toate cu urechile ciulite sau culcate și create de designerul Andrei Abrudean 🙂 .

branduri noiUrsul panda PamPam 🙂

Una ca Luna – iarna glazurată

Și designerul ceramist Anca Dragu de la Una ca Luna se numără printre obișnuiții Made in RO, iar anul ăsta, colecția pe care a creat-o special pentru evenimentul nostru ne-a liniștit dorul de zăpadă 🙂 . “Poveste de iarnă” e compusă din decorațiuni de brad, cești, căni, boluri, ba chiar și bijuterii, toate din porțelan glazurat care ne transportă într-un cadru polar, printre ghețari, alb imaculat și rece.

branduri noiAtelierul de porțelan – ceramică adaptabilă

branduri noiNoi credem că unul dintre scopurile designului în general nu este neapărat să contracareze răul și urâtul din lume, ci să se folosească de ele ca să obțină frumos 🙂 . Mihaela Cherciu, designerul Atelierului de porțelan, pare că a pornit de la aceeași idee când a creat noua colecție “Firicele”:

“Povestea vieții noastre e un ghem de fire încâlcite. Uneori, credem că știm de unde au pornit și unde or să ducă; alteori ne pierdem visători în labirintul lor magic. Fire și firicele de porțelan colorat s-au strâns laolaltă în gheme mai mari sau mai mici pe inele, broșe sau cercei. Ele spun o poveste la fel de complicată și de frumoasă ca și viața”, ne-a explicat ea.

branduri noiStandul Atelierului de porțelan va și înflori la Made in RO #10 – se ocupă de asta noua colecție “Magnolii”, bijuterii ceramice combinate cu alamă și piele naturală, care amintesc de primăvară în plină iarnă 🙂 .

Artefact Room – bijuterii reinterpretate

branduri noiDesignerul de bijuterie Ana Marchetanu și a ei Artefact Room, brand nou la Made in RO #10, pun accentul pe reinterpretări, pe adaptări și pe puncte de vedere distincte prin noua colecție “Subroutines”. Ana ne-a povestit mai multe:

“Cele cinci module Subroutines sunt ultimele rafinări și selectări din familia de forme cu care lucrez în ultimii ani. Modulele sunt mici recipiente de metal umplute cu chit poliesteric. În exterior, prinderea atașată îi conferă categoria obiectului: poate fi broșă, inel, cercei ori pandantiv. Metalul din care e făcut recipientul poate fi argint, alamă sau cupru. În interior, chitul poate fi colorat cu pigmenți și texturat cu particule din unul dintre cele trei metale ori chit de altă culoare. E un pseudo-algoritm procedural, în fapt autorul decide, în fiecare etapă, mutarea cea mai avantajoasă estetic”.

Nouă ne sună semi-misterios și foarte interesant 🙂 .

Alexandra Radu – iarna se plimbă prin orașAdaptare good to go ne aduce și Alexandra Radu la Made in RO #10 cu noua colecție de porțelan “Pahare călător”. Adaptare pentru că paharele sunt ilustrate cu spirite ale naturii care s-au obișnuit cu mediul urban și cu frigul de afară. Iar good to go pentru că piesele vin echipate și cu capace de silicon, care să păstreze în siguranță cele 370 ml de cafea din interior 🙂 . Ah, și fiecare pahar este unicat – Alexandra lucrează manual la ele, de la schiță la obiectul finit.

Rusbo Design – lemnul de luat la joacă

branduri noiUn alt new entry în scenariul Made in RO #10, designerul Bogdan Rusu și brandul Rusbo Design ne-au făcut să îi punem direct pe lista de cadouri pentru cei mai tineri dintre cunoscuții noștri. Sau hai, bine, recunoaștem, poate chiar pentru noi 🙂 . Jucăriile din lemn care formează colecția Toys For Boys își propun să revigoreze atmosfera jucăriilor românești și să le dea noi opțiuni de a crea povești. Target reached! 🙂

FOLDO – lumină cartonată

branduri noiVeioza Stars cu proiecție

FOLDO, un alt prieten vechi al Made in RO, vine weekendul acesta cu o colecție noută, care pune în lumină pasiunea lor pentru modelajul cartonului – da, e vorba de un grup întreg de lumini, luminițe, lămpi suspendate și veioze, lângă care să îl prinzi pe Moș Crăciun 🙂 . Veioza Stars cu proiecție e preferata noastră!

branduri noiLampa Layers

Halfdrop – textile mitologice 🙂

branduri noiPiesele Friday

Ce au în comun geometria, mitologia și London Design Fair? Brandul Halfdrop și noua colecție textilă Harvest, proaspăt întoarsă de la târgul de design londonez și ajunsă la Made in RO #10 pe 16 și 17 decembrie 🙂 . Textilele colecției repovestesc prin grafică și geometrie obiceiul personificării zilelor săptămânii din mitologia românească. Rezultatul: 10 printuri în combinații alb-negru sau nuanțe temperate de toamnă, care îmbracă perne decorative, abajururi, ba chiar și draperii.

Cosânzeana – motive populare de basm

branduri noiDin tabăra brandurilor nou venite la Made in RO #10: Cosânzeana, cea cu grijă pentru comunitate și pasiune pentru lucrul de mână 🙂 . Mai precis, Cosânzeana își propune să inspire oamenii de la oraș să redescopere lucrul manual și să creeze în același timp locuri de muncă la sat. În limbaj designist, brandul înseamnă kituri de cusut pe placaj perforat, cu modele inspirate din motivele populare și natură. Și pentru că tradiției nu îi e teamă niciodată să își plimbe creativitatea peste mări și țări, Cosânzeana a ajuns anul ăsta în expozițiile capsulă Threads of Tradition de la Madrid și Viena și în expoziția de jocuri și jucării de design din cadrul Vienna Design Week.

Deco-Box – felii de lumină

branduri noiSolstițiul de vară vine pe 16 și 17 decembrie – pam-pam! Nu vorbim despre schimbările climatice, ne referim doar la noua colecție de corpuri de iluminat ambiental Juno, pe care o aduc Deco-Box și designerul Liliana Stoica la Made in RO #10. Piesele au fost create împreună cu arh. Anda Stăncescu și meșterul Gheorghe Stoica și decupează în lemn volume geometrice care creează o adevărată scenografie a luminii.

FYI: Juno este zeița luminii și a solstițiului estival în mitologia romană 🙂

Spoonfool – ceramică fantezistă

branduri noiPe designerii Spoonfool, Claudiu Ștefan & Alisa Aramă, i-am cunoscut astă-primăvară la Made in RO #Ceramică. La Made in RO #10 vin cu ceva nou: “ceramica jovială pentru uz extern”, așa cum ne-au spus. La fel de cool, la fel de creative:

“Experimentăm cu diferite mase ceramice (faianță, gresie, porțelan, porțelan cu pulpă de hârtie). Obiectele finale îmbină materiale și tehnici aparent incompatibile – tapiserie și porțelan, gresie și lemn”.

branduri noiChristine on the Clouds – păpuși cu emoții și haine diafane

branduri noiPe Cristina Șerbu și linia fashion Christine on the Clouds le cunoaștem de mult, sunt și ele obișnuite ale Made in RO-urilor: rochii mereu diafane, cămăși fragile, multe transparențe și pasteluri foarte feminine. Pe 16 și 17 decembrie, însă, la Made in RO #10, Cristina va aduce la noul Impact Hub Bucharest o nouă colecție care ne-a surprins în primă fază și apoi ne-a înduioșat 🙂 . Colecția “That is not a Doll” este realizată în colaborare cu designerul ceramist Mădălina Teler și cuprinde piese care reinventează emoții dintre cele mai intime. Și bonus: 5% din prețul fiecărei păpuși se va duce către http://magicamp.ro/organizație care ajută copiii bolnavi de cancer.

Despre That is not a Doll pregătim un articol special, stai cu ochii pe Designist.ro 😉 .

Ne vedem la Made in RO, ediția #10pe 16 & 17 decembrie, la NOUL Impact Hub Bucharest din Timpuri Noi Square – Splaiul Unirii 165, clădirea 2, etajul 1. 🙂

Fotografii: prin designerii menționați

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed