Un showroom Porcelanosa Grupo unic în România s-a deschis în parteneriat cu Delta Studio

Dacă e primăvară (fie ea și târzie), atunci sunt transformări și vești bune! La sfârșitul săptămânii trecute, am văzut asta la ultimul etaj al sediului Delta Studio de pe Strada Progresului 1-3 din București, care s-a transformat într-un showroom Porcelanosa Grupo unic în România: 1.000 mp de proiecte de amenajare cu materiale ceramice exclusiviste, obiecte sanitare, piese de mobilier și accesorii foarte grafice care fac parte din colecții semnate de nume celebre de arhitecți și designeri la nivel mondial.

Porcelanosa

Porcelanosa

Dacă ai nevoie de un mic reminder, trebuie să-ți spunem că Porcelanosa Grupo este lider mondial și trendsetter în domeniul materialelor exclusiviste destinate designului de interior, deține opt fabrici în Spania și o rețea de peste 150 de magazine în toată lumea, iar cel mai renumit dintre ele este cel din Manhattan – New York. Grupul are o cifră de afaceri anuală de peste 1 miliard de euro și este furnizor oficial al Casei Regale Britanice. Printre designerii care au semnat colecții pentru Porcelanosa Grupo se numără Zaha Hadid, Foster+Partners, Simone Micheli, Luis Vidal.

Porcelanosa

Porcelanosa

„Investiția comună a celor două firme partenere, Porcelanosa Grupo și Delta Studio, a depășit o jumătate de milion de euro. Mizăm pe vânzări de peste 2 milioane de euro încă de anul acesta”, a declarat Dragoș Bonea, director general Delta Studio.

Porcelanosa

Reprezentanții Porcelanosa Grupo și Dragoș Bonea, director general Delta Studio

„Piața internațională a fost dintotdeauna scopul nostru, încă din 1974, anul în care bunicul meu a fondat compania. În România, avem o relație de peste 10 ani cu Delta Studio, relație care a devenit acum chiar mai strânsă”, a declarat José María Soriano, membru al familiei fondatoare Porcelanosa.

Porelanosa

La eveniment au fost prezenți peste 300 de invitați din arhitectura și designul Made in RO, dezvoltatori imobiliari, colaboratori și clienți, reuniți să vadă rezultatul celor 10 ani de parteneriat Porcelanosa Grupo – Delta Studio în România. Iar amenajările Porcelanosa au fost puse în valoare de un eveniment de inspirație spaniolă: nu a lipsit nici flamenco, nici paella, nici tapas și sangria 🙂 .

Porcelanosa

Ți-am spus că primăvara vine cu multe vești bune și am lăsat-o la final pe cea mai de efect: până pe 31 mai 2018, ai 10% discount pentru orice produs Porcelanosa comandat – găsești toate detaliile pe site-ul Delta Studio. Spor la (re)amenajări! 🙂

Porcelanosa

Mai multe imagini de la evenimentul de lansare găsești aici. 

Fotografii: prin Delta Studio

2 Comments

  1. Foarte frumos! Sucess in continuare!

  2. Parchet pe Viata

    Sute de metri de ambiente la calitate porcelanosa. Bravo lor si succes!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed