Chestionarul lui Designist sau 30 questions pentru Lia Pfeiffer (Atelierul de Pufoșenii)

Nu e chiar chestionarul lui Proust, dar pe-aproape. Trecem designerii și arhitecții români printr-o avalanșă de întrebări (da, pentru că sunt 30 de întrebări!) à la Designist, dar cu tente proustiene, care să ni-i arate dintr-o altă perspectivă decât poți să-i ghicești admirându-le proiectele – mai umană, mai îndrăzneață, mai personală. Aici poți să vezi chestionarele noastre de până acum.

De data aceasta, sub reflectorul nostru designist stă Lia Pfeiffer (Atelierul de Pufoșenii), toy designer și unul dintre cei mai savuroși interlocutori pe care un jurnalist i-ar putea avea. Deci suntem norocoși, pentru că Lia este un spectacol de entuziasm și energie :). A lucrat și încă se implică în proiecte IT ca web designer, dar dintotdeauna și-a dorit să-și exploreze mai mult latura artistică – prin clasa a 7-a visa să facă sculptură sau bijuterie. Așa că, în 2012, și-a dat demisia de la jobul full-time, a devenit freelancer și și-a acordat timpul necesar să încerce și alte lucruri. Jucăriile-povești au fost rezultatul, un proiect croit încet-încet și în detaliu, cât să-i bucure și să-i amuze subtil pe toți cei care le primesc sau le privesc. Așa s-a născut Atelierul de Pufoșenii al Liei.

Lia Pfeiffer

#10

Ilustratorul Dan Ungureanu și Lia Pfeiffer la evenimentul Made in RO #10.

1. Cum ai amenaja acum camera ta de copil?
Mereu am fost fascinată de trenurile în miniatură. Cred că mi-aș face pe pereți niște șine pe care să se poată plimba mereu și, undeva, într-un loc, aș pune un orășel cu căsuțe de lemn și multe ferestre cu lumini aprinse. 🙂

2. Mai ții minte ce voiai să te faci când vei fi mare?
Ninja, nevastă de Bruce Lee.

Lia Pfeiffer

3. Ce piesă de design nu ar trebui să lipsească din orice apartament în care ai locuit/vei locui?
Un fotoliu simplu, dar comod.

4. Ce obiect ți-ar plăcea să ai și nu a fost creat încă?
Printerul de gânduri.

5. Care este cel mai frumos loc/spațiu pe care l-ai văzut vreodată?
Trinity College Library (n.n. din Dublin).

Lia Pfeiffer

6. Ce piesă de design ai lua cu tine pe o insulă pustie? Sau poate o jucărie pe care ai creat-o tu?
Un tirbușon mișto. Să pot desface cu stil sticlele cu mesaje ce ajung pe plajă. Jucării îmi fac eu acolo din ce găsesc.

7. Care este cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat într-un proiect?
Nu iau avans niciodată, dar nici nu arăt schițe în 99% din cazuri. Dar cel mai mare risc a fost Fili. Am investit timp mult, bani, am implicat oameni… fără să știm cum va fi primit rezultatul. În trei luni, nu mai era niciunul din cele 50 de pachete.

Made in RO #12

Standul Liei și al ilustratorului Dan Ungureanu de la Made in RO #12. 

8. Crezi în compromis? Ce formă poate lua el în profesia ta?
Nu cred în compromis. Cred în educație… continuă. A mea și a clientului.

9. Dacă ai fi o cameră, ce ai fi?
Bucătărie. Cred că acolo se râde cel mai mult și acolo sunt depănate cele mai mișto povești. Și vinul bun… tot acolo se împarte între prieteni.

Lia Pfeiffer

10. Dormitorul cărui personaj literar ai vrea să-l amenajezi?
M-am gândit mult la întrebarea asta, dar, cumva, tot fetița cu chibrituri îmi vine în minte…

11. În ce film ai vrea să trăiești datorită designului/arhitecturii/stilului de viață?
În Lord of the Rings, în Rivendell, cu siguranță. Deși nu știu dacă aș putea să mănânc doar salată și pâine 1.000 de ani.

Lia Pfeiffer

12. Cine este eroul tău din lumea designului?
Philippe Starck.

13. Care este ultima descoperire pe care ai făcut-o design-wise?
Ca obiect… buretele de spălat vase din silicon – amazing!

14. Care este cea mai mare preconcepție despre design pe care ai întâlnit-o?
Că trebuie să fie frumos înainte de toate.

Lia Pfeiffer

15. Ce schimbări de design ai face în casa unui insomniac?
I-aș face o fereastră mare, mare în tavanul dormitorului… să-i fie nopțile cu stele.

16. Dacă nu ai fi designer de jucării, ce ai fi?
Aș fi tristă. Acum serios… aș fi un cioplitor de driftwood pe malul mării. Sau asta mi-aș dori să fiu.

17. Ce material este subestimat?
Lâna. Adevărul este că ai nevoie de disciplină să întreții materialele naturale, dar și ce poate să îți ofere o pereche de șosete de lână…

Lia Pfeiffer

18. Dar supraestimat?
Hârtia, cartonul. Îl folosim să înlocuim plasticul, e biodegradabil și credem că salvăm lumea, dar consumăm la fel de iresponsabil și ne batem joc de copaci.

19. Când te-ai simțit cel mai apreciată?
În clasa a zecea, am avut o expoziție cu premii și lucrarea mea cred că a luat mențiune sau locul trei (irelevant), dar un om mai în vârstă a venit cu un cățeluș de pluș la mine și mi-a zis că lucrarea mea e cea mai bună dintre toate și că o să ajung departe. El nu are premiu să îmi dea, dar îmi dă cu drag cățelul ăsta să îmi țină companie. Iar acum, când scriu răspunsul… cățel de pluș. Ce tare! Încă îl am 🙂

Lia Pfeiffer

20. Deviza ta este…?
Form follows function.

21. Ce îți displace total la colegii de breaslă?
Modestia excesivă la cei foarte buni și lipsa de modestie la cei mai puțini buni. Dar cred că e valabil în toate breslele. 🙂

22. Care este cel mai extravagant obiect pe care îl ai?
Storcătorul lui Starck. Cumpărat cu 99 dolari din ceva magazin fancy din Manhattan și văzut apoi în piața de vechituri două săptămâni mai târziu la 20 de lei. Mno… pățăști!
P.S. Nu, n-am două acum. M-am enervat și am plecat. Până m-am dezmeticit, nu mai era. Evident!

23. Care sunt cele trei cuvinte pe care le asociezi cu designul de jucării?Bucurie, zâmbet, iubire.

Lia Pfeiffer

24. Cum ai vrea să fii cunoscută dacă ai deveni celebră în toată lumea?
Mother of dragons, breaker of chains, queen of… glumesc. Habar n-am! Dar nu mi-aș dori. Vreau să rămân la mine în atelier și să fac cât mai multe mărunțele. Iar post mortem… nu contează.

25. Care este stilul de design pe care îl asociezi cu vacanța?
Orice are dungi și e albastru. Curat, vaporos, ușor brut.

26. Dacă ai fi răpită de un grup de extratereștri (care vorbesc limba română), ce definiție a designului le-ai da?
Am ras cu lacrimi la întrebarea asta. Le-aș spune că e ca o conservă cu pateu în excursia la munte. Uneori are cheiță, alteori nu. Uneori ai desfăcător, alteori nu.

Lia Pfeiffer

27. Care este ultima schimbare pe care ai făcut-o în propria casă?
Am schimbat dormitorul cu camera de zi.

28. De ce ți se face dor cel mai des?
De mare. Mi se face dor de ea deja când intorc spatele să plec de pe plajă.

Lia Pfeiffer

29. Care este acel film-reper pe care l-ai văzut si de atunci l-ai tot vedea?
“Lost in translation”. Mi se pare incredibil de uman și simplu. Liniștea și starea îmi plac.

30. Care e acel ceva dulce căruia nu îi poti rezista? 🙂 Dar ceva sărat?
Gelatoooo! Musai de alune. Săratul îl dau pe înghe. Se pune?

Fotografii: prin Lia Pfeiffer
Fotografie Juicy Salif by Philippe Starck: via Alessi

One Comment

  1. […] Pfeiffer de la Timișoara, să mă ajute cu… un Vlad de jucărie. Lia scoate din atelierul ei generații de jucării adorabile și memorabile, de la cocoși cu papion, la leneși cât casa, de la girafe echipate de vreme rea (v-a trecut […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed