Până pe 22 noiembrie, în vitrina din porticul Facultăţii de Arhitectură – UAUIM (Str. Academiei 18–20, București) mai puteți interacționa cu instalația interactivă LightCode, comunicând în timp real, pe baza unui cod vizual, cu trecătorii care se află în acel moment în centrul Barcelonei, în faţa unei vitrine a Colegiului Arhitecţilor din Catalonia (Plaça Nova 5).

1. Mișcați-vă în fața ecranului. În funcție de mișcarea voastră, ecranul se umple cu semnale codate (steaguri de semnalizare).
2. Când peste 80% din suprafața ecranului e acoperită, LightCode va genera cel mai lung cuvânt posibil din toate literele codate în steaguri.
3. Cuvintele, la fel ca steagurile, sunt afișate simultan în București și Barcelona. Pentru fiecare oraș există un cod de culori – culori calde pentru Barcelona și culori reci pentru București, iar fiecare steag reprezintă o literă.

Aflat cu un capăt într-un oraș port – Barcelona, proiectul trimite la codul de semnale maritime luminoase cu faruri, balize, semafoare, cu care navele își semnalizează prezenţa și transmit mesaje de la depărtare. Cu ajutorul Barcelonei, Bucureștiul devine port la Mediterană și, în sens invers, Barcelona devine prezenţă lângă Dâmboviţa. Cele două faruri-semafoare transmit stări de pe străzile din București și Barcelona și se inserează astfel în întâmplările urbane cotidiene ca linii de legătură cu alteritatea.

Justin Baroncea, Zeppelin: “Ce e interesant în proiect e că tu generezi prin propriul corp un mesaj, deci ai un anumit tip de control, dar apoi mașina îl ia, îl amestecă bine și-l trimite mai departe. Tu te miști, tu trimiți mesajul, dar nu ai control asupra lui. Era cumva un fel de imagine creepy, așa, foarte brută, a modului în care începem să comunicăm prin social media, și de-abia acum ne trezim ușor, ușor că noi, de faptm producem mesaje pe care le lansăm pe diferite platforme și care, în funcție de decontextualizare, de receptorii care preiau mesajul și îl transmit mai departe, ajung să însemne de multe ori altceva decât ne-am dorit, că facem statement-uri pe diferite platforme, și ele ajung să însemne cu totul și cu totul altceva decât ne-am gândit noi că pot însemna inițial; că platformele devin generatoare de minciuni în serie; și era ideea asta că noi comunicăm, ne simțim foarte bine că suntem conectați, dar uităm că această comunicare e intermediată de mașini, și de când au început să apară boți și roboței și A.I., care au preluat mesajele astea și le pot distorsiona cum vor, ar trebui să fim foarte atenți la ce comunicăm.

În cazul ăsta, ne mișcăm în fața unei camere și trimitem un semnal la Barcelona, în alte cazuri poate ne gândim un pic mai mult când scriem un text, dar cu siguranță încă nu intuim care va fi impactul fiecărui mesaj pe care noi îl vom lansa în eter.

Fiecărui oraș îi corespunde un cod cromatic – culorile calde pentru Barcelona, cele reci pentru București. Și se produce un fel de luptă pe ecran, un fel de întrecere, și cine ocupă o zonă mai mare de ecran – culori calde de la Barcelona sau culori reci de la București  – generează cuvântul. La un moment dat, dacă pe partea cealaltă a ecranului se mișcă cineva simultan cu noi, trebuie să-i câștigi teritoriul ca să-i poți trimite mesajul. Și-asta ne duce din nou la ce am spus mai devreme, nu?

Ocupăm teritoriul, cu cât publici mai mult pe Facebook, publici, publici, publici, cu atât ești mai vizibil. Cu cât produci mai mult conținut, teoretic, ajungi să fii mai cunoscut, să fii influencer. Și bătălia asta se poartă continuu, pentru că pe-aici, prin porticul UAUIM, sunt studenți care se mișcă, în Barcelona e o zonă turistică centrală unde se plmbă tot timpul lume prin fața ecranului și sunt oameni care se joacă aici și se enervează pentru că acolo din cauza mulțimii oamenilor ecranul tinde să se umple mult mai repede, e o bătălie cumva inegală, că aici e o zonă mai liniștită, acolo mai mult balamuc, trebuie să te zbați mai mult ca să generezi un cod de la București decât să-l generezi acolo.” (extras din prezentarea de la Modul Cărturești din 14 noiembrie).