A doua ediție a campaniei Case Ciripite, dezvoltată de Asociația De-a Arhitectura

3.500 de copii din România studiază arhitectura în anul școlar 2015-2016, și asta datorită campaniilor Asociației De-a Arhitectura. Marți, pe 12 ianuarie, au fost dezvăluite Casele Ciripite, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei – despre prima ediție v-am povestit aici.

De-a Arhitectura a invitat în acest proiect 16 dintre cei mai renumiți și premiați arhitecți din România pentru a crea case inedite de păsări. Căsuțele au fost licitate și sunt expuse până pe 13 februarie 2016 în cadrul Galeriei Galateca. Ulterior, acestea vor fi mutate în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu.

shift

astil baogdanvanbroek craftr dsba

Cursul de-a arhitectura a fost creat acum trei ani de șase arhitecte din dorința de a dezvolta și promova educația de arhitectură și mediu construit în rândul copiilor din clasele primare. Înțelegerea și asumarea valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului încă din primii ani de școală poate contribui la creșterea calității mediului construit din mediile rurale și urbane din țară.

Cursul de arhitectură a pornit de la 7 școli și 220 de copii și a ajuns să fie predat în acest an școlar la 3.500 de copii din 140 de clase, din 20 de județe și din capitală. Copiii din clasa pregătitoare până la clasa a VII-a sunt pregătiți de 145 de profesioniști din domeniul arhitecturii și urbanismului. Manualele de arhitectură sunt adaptate vârstei copiilor, deprinderea noțiunilor realizându-se atât printr-o parte teoretică cât și prin una practică – observarea și analiza directă a mediului construit în care trăiesc, ateliere de lucru creative etc.

abruptarhitectura exhibit lama lucian unulaunu

“Înainte de a fi incluse în expoziție, căsuțele create de cei 16 arhitecți au fost licitate, iar suma strânsă de 22.500 euro va fi folosită pentru finanțarea predării cursurilor de arhitectură în școlile din România. Suntem bucuroase că avem alături mediul privat în acest demers și sperăm să putem introduce aceste cursuri de arhitectură în cât mai multe școli de stat și private ”, a declarat Corina Croitoru, membru fondator al Asociaţiei De-a Arhitectura.

Programa cursului de-a arhitectura în oraşul meu pentru clasele a III-a şi a IV-a a fost aprobată prin ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale în 2014. În şcoli se mai predau în prezent cursurile de-a arhitectura MINI, pentru clasele pregatitoare, I şi a II-a, şi de-a arhitectura în şcoala mea, dedicat claselor a VI-a şi a VII-a.

adnbaArhitecții care au luat parte la acest proiect sunt: SHIFT A+U, ABRUPTARHITECTURA, COOPLAN, UNU LA UNU, ADNBA, DSBA, A. PLAN, CRAFT’R, LAMA, ASTIL, STUDIO 10M, BOGDAN&VAN BROECK, EXHIBIT, LUCIAN CĂLUGARESCU, RAUM ȘI VITAMIN ARCHITECTS.

Căsuțele ciripite au fost achiziționate de: ING, OAR, UAR, FPSE, SINIAT, CA IMMO, VELUX, DURAZIV, RUUKKI, CERESIT, VERANDA, GREENTEK, STAR EAST PET, MAGIC HOLIDAY, SIMBIO, GALATECA.

raum

Așadar, mergi să vezi cele 16 căsuțe până pe 13 februarie, la Galateca.

Fotografii: prin De-a Arhitectura

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed