Arta și tehnologia ne aduc împreună la a IX-a ediție DIPLOMA Show

Dacă e toamnă, probabil că ai pus (ca în fiecare an) pe lista de evenimente culturale #mustsee noua ediție DIPLOMA Show, care se va desfășura între 7 și 16 octombrie într-un loc devenit deja reper pentru arta contemporană: Combinatul Fondului Plastic din București (Strada Băiculești nr. 29). Și bine ai făcut! Noua generație de artiști, arhitecți și designeri români ne dă întâlnire la una dintre cele mai ample ediții de până acum: 123 de proiecte artistice, 126 de artiști, arhitecți și designeri, 17 discipline creative, 10 zile de creativitate. Așa arată experiența DIPLOMA Show, ajunsă la a IX-a ediție. Dar încă nu ai aflat tot…

DIPLOMA Show aduce în fața publicului tineri creativi care își prezintă cel mai important proiect realizat de ei în anii de studiu, și anume lucrarea lor de diplomă. Pictură, fotografie, new media, modă, arhitectură sau design grafic sunt formele de expresie artistică explorate în lucrările expuse la DIPLOMA.

IQOS este partener al festivalului pentru al treilea an consecutiv și contribuie în acest fel la promovarea și sprijinirea artiștilor aflați la început de drum. IQOS este, așadar, brandul care pune în valoare talentele în formare, ideile care inovează și care au puterea de a aduce schimbare în comunitate și în societate și astfel se naște progresul.

Dar să intrăm în miezul expoziției: IQOS a pregătit o serie de instalații și experiențe creative, care invită vizitatorii festivalului să interacționeze direct cu arta și tehnologia. Îți povestim mai multe despre ele în continuare, ca să te pregătești pentru vizită așa cum se cuvine. Ideile noi schimbă lumea, iar când suntem uniți, le dăm mai multă putere.

Citește și: Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

“Festivalul DIPLOMA reprezintă pentru noi, în fiecare an, o sursă de inspirație și o oportunitate de a ne apropia de cei care abia acum își croiesc un drum în lumea artei. Le admirăm creațiile, le apreciem entuziasmul și ideile inovatoare pe care le propun. Credem că, prin lucrările lor, proaspeții absolvenți oferă o perspectivă dinamică asupra lumii actuale și acces la modul în care ei se raportează la prezent, la schimbările pe care și le doresc. Ne bucurăm că le putem aprecia împreună talentul acum, la debutul carierei lor. Arta, la fel ca schimbarea, se celebrează mai bine în comunitate. De aceea, IQOS propune în cadrul DIPLOMA o serie de experiențe prin care ne dorim să aducem oamenii împreună prin intermediul artei”, ne spune Denys Strobykin, Director Marketing & Digital, Philip Morris România.

Prima noastră recomandare: instalația interactivă Synesthesium, dezvoltată de IQOS în parteneriat cu studioul H3. Este vorba despre un univers pe care îl desenează chiar mințile privitorilor, un proiect interdisciplinar, la intersecția neuroștiinței cu arta și tehnologia: doi vizitatori vor privi simultan, pe o tabletă, câteva dintre lucrările expuse la festival, iar reacțiile lor cerebrale la stimulii vizuali vor fi măsurate și vor primi o formă grafică pe ecranul LED al instalației. Un fel de îmbrățișare neuronală. ❤️

Ne știi, ne plac creațiile speciale. Așadar, îți dăm de veste că, printre surprizele de descoperit la DIPLOMA, se numără și un HOODIE cu un design aparte. Creația vestimentară originală este rezultatul colaborării dintre IQOS și Remus Andrei Moldovan, proaspăt absolvent al Facultății de Arte Decorative și Design, și este dedicată exclusiv consumatorilor IQOS, care se regăsesc printre vizitatorii festivalului.

Designul propus de Remus dă noi conotații grafice valorilor brandului – progresul, inovația și rolul lor în comunitate – reintepretând elemente din identitatea vizuală IQOS. Îți lăsăm aici doar un teasing: litera Q din logo devine o fereastră de dialog care se multiplică și sugerează ideea de comunitate, iar formele geometrice și structurile fluide ilustrează progresul societății alimentat de ideile inovatoare. Nu-i așa că abia aștepți să le vezi live? 🙂

Tot sub umbrela activităților speciale stau și experiențele din IQOS lounge, în curtea Combinatului Fondului Plastic:

…comandă-ți o băutură de la bar, alege-ți modelul grafic preferat, iar brațul robotic ți-l va reproduce direct în băutură. PRINT A DRINK, nu alta!

Iar dacă simți nevoia de o schimbare pentru dispozitivul tău IQOS, nicio grijă: trebuie doar să-ți alegi un model dintre cele inspirate de tematica festivalului și apoi să pornești în lumea DEVICE ENGRAVING.

Atenție, grăbește-te! Instalațiile și experiențele IQOS vor fi disponibile la DIPLOMA până în 9 octombrie, însă poți să-ți personalizezi dispozitivul și în ultimul weekend al festivalului, în 15 și 16 octombrie. Intrarea la DIPLOMA Show 2022 este gratuită – trebuie doar să-ți rezervi locul aici.

* Accesul în spațiul IQOS este gratuit și este permis exclusiv persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Material susținut de IQOS.

Foto: Roald Aron, prin IQOS.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed