Autor 11 /Sala Dalles/ 17 & 18 mai

Cel mai important eveniment dedicat bijuteriei contemporane din sud-estul Europei se pregătește de a a 11-a ediție: colorată, expansivă și surprinzătoare ca primăvara!

Autor face acum parte din circuitul internațional, cu standarde la nivelul celorlalte evenimente din domeniu – Joya Barcelona, Legnica Polonia, Blickfang Viena etc – și cu designeri ce pot intra oricând în selecțiile marilor galerii internaționale de bijuterie contemporană.

Creativitate fără granițe. O prezență internațională din ce în ce mai extinsă confirmă integrarea în comunitatea bijuteriei contemporane – peste 20 din cei 62 de participanți vin din afara țării: Chile, Columbia, Taiwan, Bulgaria, Italia, Grecia, Korea, SUA, UK, Franța etc. Bijuteria contemporană din România e în plină efervescență, iar asta se vede cel mai bine atunci când artiștii sunt față în față cu publicul, dar și cu alți artiști din țări și medii creative atât de diferite.

Autor bijuterie, contemporana

Cele mai multe premii. Relevante și valoroase, premiile confirmă o realitate: comunitatea și evenimentul Autor merg în direcția bună:

– continuă Autor Awesome Award (AAA), care a deschis drumul acum două ediții: un curs intensiv la Achimia Jewelry School din Florența

– Premiul MNAC: o bijuterie aleasă de curatorii muzeului intră în colecția permanentă MNAC – un pas uriaș în lumea artei contemporane pentru autorul piesei.

– un curs de bijuterie oferit de școala de bijuterie Assamblage din București unui designer promițător, la început de drum

– LAO Grand Prix – școala de bijuterie Le Arti Orafe Florența susține jumătate din costurile unui un an întreg de studiu

– premiul Elle: “cea mai vândută revistă de modă din lume” alege în cadrul evenimentului un designer, premiat cu un articol dedicat în ediția iulie 2014

– Premiul Joya: participarea pentru un designer român la cel mai important eveniment de bijuterie de artă din Spania, Joya Barcelona.

Prima revistă de bijuterie contemporană

Născută firesc, dintr-o nevoie a comunității, pe 7 mai, la MNAC se lansează primul număr al revistei de bijuterie contemporană AUTOR – bilingvă, bianuală, un mediu de exprimare și un pașaport virtual către alte medii artisitice, galerii și evenimente.

Primăvara asta, Autor apare ca un explorator adevărat, cu povești, aventuri, tovarăși de drum și bijuterii minunate, din toate colțurile lumii – vino să le asculți, să le vezi și să le descoperi pe 17-18 mai la sala Dalles!

ORAR:

sâmbătâ 17 mai: 11.00 – 21.00

duminică 18 mai: 11.00 – 20.00

Prețul unui bilet de intrare: 10 lei

Parteneri strategici: LENOR&ARIEL

Eveniment susținut de: ELLE

Parteneri media:

ELLE,Viva, Psychologies, Unica, Joy, Zeppelin, Igloo, All Hollow, The Institute Magazine, Urban by Madame Pogany, Romanian Design Week, Bucharest Design Center, 23și, Modernism.ro, 121.ro, metropotam.ro, SUB25, Fashion and Beauty.ro, Fashion and Beauty.ro, IQ ads, Feeder.ro, Senso TV, RFI, Radio România Cultural, Designist.

One Comment

  1. […] Sala Dalles, unde tot în acest weekend te mai așteaptă un eveniment dedicat designului autohton: Autor – târg de bijuterie contemporană, ediția […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed