Care e legătura dintre James Bond și Pantonova – scaunul creat de Verner Panton?
La început a fost Varna. Un restaurant danez celebru în anii 1970 datorită amenajării curajoase, plină de culori exuberante și o multitudine de forme și texturi, un loc de joacă imaginat de celebrul designer Verner Panton. După ce depășeai beția de culori și forme pe care ți-o crea decorul restaurantului la prima vedere, reușeai să vezi și detaliile care formau toată această abundență stilistică. De pildă, scaunele Pantonova sunt create din bare subțiri de oțel care te fac să te gândești la niște arcuri supradimensionate. Apoi, în 1977, a fost “The Spy Who Loved Me”. Un nou film din seria James Bond în care, printre altele, inamicul numărul 1 al spionului britanic, omul de afaceri Karl Stromberg, punea la cale planuri de răzbunare așezat chiar pe scaunele Pantonova. A fost momentul care le-a asigurat statutul de piesă legendară a designului de mobilier internațional. Citește și: Canapeaua Bocca: de la Zeița Frumuseții suprarealiste în supermuzeele lumii Mai bine de 40 de ani mai târziu, brandul danez Montana readuce geometricele Pantonova în atenția iubitorilor de design punându-le din nou în producție. Sunt disponibile în trei versiuni modulare care pot fi grupate ca să compună sisteme distincte, vălurite, circulare sau în formă de S. Linear este piesa Pantonova care seamănă cel mai bine cu un scaun – are un spătar curbat și îi poți adăuga o pernuță pentru mai mult confort. Concave are, așa cum îi spune și numele, un spătar și șezut care se curbează în exterior. Cea de-a treia formă, Convex, este antonimul lui Concave: se arcuiește în interior. Le poți vedea virtual în magazinul online Montana, însă fă-ți planuri de achiziție cu atenție: cel mai apropiat magazin fizic în care le găsești se află în Ungaria.
Fotografii: prin Montana |