Auzim foarte des în ultima vreme de fobia imobiliară pentru tot ce înseamnă apartamente vechi: “cu cât mai nou, cu atât mai bine”. Ironia este că aceiași 80 mp înspre marginile Bucureștiului nu vor avea aproape niciodată detaliile unui spațiu de aceleași dimensiuni din centrul Bucureștiului, dar nu nou, ci cât mai vechi, preferabil interbelic de vechi :). Acest apartament din anii ’30, de pe strada Crăciun, din București, a cărui amenajare e semnată de arhitecții de la Zeppelin (acea revistă faină, cu grafică impecabilă, care organizează serile de arhitectură de neratat, plus un festival), ne-a confirmat că tot mai frumos și “mai acasă” e vechiul transformat în nou.

În living, canapeaua, fotoliul și măsuța stau la o șuetă autentică despre anii ’30.

Povestea spațiului e cel mai bine rezumată de arhitecții implicați în proiect: Ştefan Ghenciulescu și Constantin Goagea, pe care cel mai probabil îi cunoașteți și din paginile revistei Zeppelin. Nu am găsit pastilă mai bună împotriva fobiei de vechi, cu plusurile și minusurile ei, decât această caracterizare, făcută chiar de ei:

Un bloc anonim, de anii ‘30, cu câte un apartament mic pe nivel. Nicio arhitectură specială – dimpotrivă, urechi prea mici sau prea mari, cotloane nefuncţionale; dar, în acelaşi timp, calităţi pe care le avea şi cea mai proastă arhitectură în acea vreme şi pe care azi le reuşim cu greu: înălţimi agreabile, ferestre proporţionate bine în mod natural, un farmec de nedefinit al legăturilor bizare dintre spaţii, al cotlonirii necontrolate sau al unor banale uşi cu tăblii şi căptuşeală.

În hol s-a găsit loc și pentru un birou: masa de lucru veche arată minunat! De aici se intră și în bucătăria cu strictul necesar (de spațiu) pentru gătit. Dar atâta vreme cât diningul e aproape, “problema” e deja rezolvată.

Din 1930 până în 2012, apartamentul de 80 mp a trecut prin câteva transformări, care au însemnat trecerea de la 2, la 3, iar acum la 4 camere:

În anii ’30, aici locuiau 1-2 persoane: apartamentul avea un dormitor mare cu două ferestre, un living decent, o bucătarie mare, un grup sanitar de serviciu, un monte-charge şi o debara.

În anii ‘70 s-a mutat o familie de 4: bucătăria a devenit dormitor pentru copii şi debaraua bucătarie (așa au apărut cele 3 camere).

În 2011, amenajându-l pentru o familie cu 2 copii, a mai apărut un dormitor: livingul a fost împărţit de un perete de gips-carton în două dormitoare de copii; dormitorul mare a devenit living; dormitorul mic a devenit matrimonial; baia a devenit o bucătărie minimală; bucătaria a devenit baie, profitând de ghena grupului sanitar de serviciu.

Cele două dormitoare pentru copii, conturate pe locul fostului living, sunt legate printr-o ușă secretă, pe care o ascund bibliotecile Billy. Legătura dintre camere e importantă și pentru păstrarea vechiului flux în spațiu, în condițiile noii compartimentări.

Reamenajarea a însemnat: instalaţii noi, repararea vechiului parchet, totul revopsit și  mobilier 90% din IKEA. Proiectul Asociației Zeppelin a fost selectat la Bienala Națională de Arhitectură București 2012, secțiunea Arhitectura spațiului interior, Design de produs și Scenografie.

Diningul scenografic, conturat cu piese IKEA. Din păcate scaunele nu mai sunt de găsit, o colecție care a ieșit din stoc.

Dormitorul matrimonial

În descrierea proiectului lor, concluzia reamenajării sună cam așa “aproape nimic”. Într-adevăr nu au adăugat aproape nimic, iar spațiul acesta arată ca o casă pe care cred că mulți dintre noi și-o doresc. Iar piesele IKEA, combinate pe ici, pe colo cu piese vechi, autentice, ar trebui să spulbere multe prejudecăți de design. Ne place spațiul acesta relaxat, aerisit și scenografic în simplitatea lui și, evident, ne-ar plăcea să vedem cât mai des astfel de transformări.

Fotografiile au fost realizate de Ştefan Tuchilă.