De sezon: vizierele din bioplastic și flori

Am putea spune că este, de fapt, o interpretare pandemică a esteticii urâtului: designerul britanic Alice Potts a combinat resturi de mâncare și flori adunate din parcurile londoneze ca să creeze o colecție de 20 de viziere de protecție din bioplastic, biodegradabile și în nuanțe diferite, în funcție de „ingredientele de sezon” folosite. Nu degeaba se spune că timpurile dificile încurajează creativitatea curajoasă 🌼.

Colecția poartă numele de Dance Biodegradable Personal Protective Equipment – DBPPE (echipament de protecție personală biodegradabilă Dance) și fiecare dintre viziere are un cadru printat 3D pe care este montată viziera din bioplastic.

„Resturile de mâncare sunt baza – le-am colectat din casele prietenilor și familiei, din piețe locale și din măcelării. Cele mai multe legume pot fi transformate în coloranți, fructele funcționează ca o sursă de zahăr natural și asigură flexibilitatea bioplasticului, iar proteinele îi dau rezistență. Nuanțele vizierelor depind, deci, de fructele și legumele care cresc în Londra în fiecare anotimp”, a explicat Potts, care se descrie ca inventator și cercetător de materiale. 

Apropo, în cazul în care îți pui întrebări legate de nivelul de siguranță pe care îl oferă vizierele florale, poți sta liniștit: Potts le-a creat la indicațiile fratelui ei, care lucrează ca paramedic la Londra, iar vizierele sunt deja disponibile pentru personalul medical de acolo. Ba mai mult, designerul a anunțat că, începând cu această lună, va face publică „rețeta” bioplasticului, așa încât fiecare dintre noi să o poată folosi ca alternativă eco, acasă. Un alt fel de cadou de Crăciun!  😉

Foto: prin Alice Potts

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed