Ți-am vorbit mult despre adaptare în ultimii doi ani, iar acum ne întoarcem către același cuvânt cheie. Astăzi, îți spunem o poveste despre recăpătarea controlului: artista vizuală Anca Dușe creează universuri în miniatură, gândite și compuse individual, ceea ce le face controlabile (chiar dacă nu întotdeauna cu ușurință 😊). Emoțional, însă, sunt adaptări la haosul exterior, afișând (la interior) toată frumusețea conceptuală de care este el capabil.

Pe Anca am cunoscut-o toamna trecută, când ți-am povestit despre colajul Transformo în trei acte pe care îl imaginase. Ne-a fost suficient ca să ne scufundăm în multitudinea de detalii suprarealiste din lumile miniaturale semnate de ea. Apropo, este vorba despre un proiect pornit în martie 2020, la începutul lockdown-ului, când Anca, nomad cu state vechi, s-a hotărât să se folosească de un plan trecut în to do list ca să compenseze valul de negativitate declanșat de pandemie.

“Știam că voiam să fac naturi statice conceptuale odată și odată. Aveam notată această direcție fotografică în documentul meu cu idei strânse de-a lungul anilor în care nu am avut timp. Să adaug și un personaj nu era, însă, în plan. S-a întâmplat pur și simplu să aibă sens în acel context, să joace rol de martor, să dea o scară lucrurilor și să transmită faptul că lumea înconjurătoare este încă frumoasă“, ne-a povestit Anca. 

Anti-fragil

Lumile în miniatură au procese de creație minuțioase și pretențioase, profund dependente atât de lumina naturală, cât și de îndemânarea offline și online a Ancăi. Dar să nu mai continuăm teasing-ul: te lăsăm mai jos cu discuția pe care am avut-o recent despre limbaje, răbdare, “jucării” noi și curajul de a fi spontan 😊

O vacanță mediteraneeană

Înainte de lumile în miniatură, a fost pasiunea pentru desen și pictură 😊De când și cum a început drumul tău în domeniul artelor vizuale?

Drumul meu a început în clasa a VIII-a cu meditații la desen și pictură. Chiar așa mă văd: mergând cu blocul de desen A3 printre cațeii vagabonzi din spatele blocurilor (deseori neprietenoși la prima oră a dimineții), determinată să dau la Tonitza și să fiu admisă.

La finalul celor 4 ani de liceu, nu am crezut că sunt suficient de talentată încât să continui cu secția de Grafică a Universității de Arte Plastice, așa că m-am orientat către Facultatea de Istoria și Teoria Artei. M-am gândit că e mai puțin supusă interpretării subiective și că, dacă învăț, am sanse să intru pe unul dintre cele 12 locuri existente. Cu asta nu m-am înșelat, dar nici nu am fost total mulțumită de alegerea făcută. Au trecut greu cei 4 ani, după care… am lucrat în producție publicitară și în turism, pe o poziție managerială.

Ritmul dinamic mi-a placut inițial, după care a intervenit rutina și frica de ce ar însemna schimbarea. La final de 2019, parcă ceva mai sigură pe mine, am anunțat că vreau să experimentez și altceva în viață și să mă concentrez pe fotografie.

Dragobete sau V-Day, motiv de sărbătoare să fie! 

Privind acum în urmă, debutul pandemiei a fost exact acea pauză mult-așteptată pe care mi-o doream de ani de zile, pauză în care să îmi pun în ordine niște idei mai vechi și să mă reapuc de creat.

Am ales fotografia ca limbaj de exprimare pentru că deja aveam ceva experiență în spate ca fotograf de peisaj și arhitectură, cu focus pe hoteluri și resorturi. Cum totul era închis și stăteam în case, m-am apucat să creez lumi interioare, pe un colț de mobilier.

Cine ești când nu ești fotograf și artist vizual? Cum îți găsești liniștea și răbdarea?

Momentan lucrez mai tot timpul pentru a rămâne cu capul la suprafață și altă variantă decât munca susținută înca nu am găsit. Nu e de laudă, să știi. Bine ar fi să muncesc puțin și eficient. Mă tot gândesc cum s-ar traduce asta în practică, în cazul meu…

Când, totuși, spun stop muncii, îmi amintesc că înainte de pandemie călătoriile erau viața mea și cea mai mare investiție. Nu pot da vina pe pandemie că am călătorit mult mai puțin în ultimii doi ani, pentru că cine a vrut să călătorească a făcut-o cu și mai mare avânt ca înainte. Am exemple concrete.

Flori de vară

Cred, pur și simplu, că am o “jucărie” nouă mult mai atractivă decât călătoriile și un nou obiectiv: să văd cum și cât pot rezista și crește pe cont propriu. Nu ma îmbăt cu apă rece, totul este trecător și ciclic, dar acum majoritatea timpului meu merge către un cumul de activități definite ca muncă.

Răbdarea de a face miniaturi vine din lipsa de răbdare în orice alt sector. Mi-o adun pe toată – ea nefiind multă oricum – și o canalizez către zona creativă.

Povestește-ne mai mult despre proiectul „lumilor în miniatură”. Ce te-a învățat în ultimii doi ani și cum s-a transformat el?

Cel mai mare beneficiu al acestui proiect născut în pandemie este, făra îndoială, unul legat de oameni. Mă refer la oamenii pe care i-am întâlnit, cu care am colaborat și cei de la care primesc susținere și o vorbă bună.

În ultimii doi ani, am învățat mai bine ce înseamnă recunoștința. Sunt recunoscătoare foștilor colegi care s-au transformat în primii clienți și care m-au făcut să cred că poate aș reuși să mă descurc o vreme pe cont propriu. Apreciez tot know how-ul dobândit ca angajat într-o companie mare, cu spirit antreprenorial. Mă hrănesc cu susținerea comunității din jurul proiectului și le mulțumesc companiilor care mi-au dat pe mână proiecte.

Variantă autohtonă de sakura

Vorbește-ne un pic în termeni tehnici: cum funcționează crearea lumilor în miniatură? De ce ai nevoie pentru ele și cum compui multitudinea de scenografii?

Până la partea tehnică, cel mai mult timp îmi ia conceptul din spate și planificarea shooting-ului. Petrec zile întregi pe o idee, caut obiectele, aștept să vină de la diverși furnizori, aștept lumina bună și apoi mă apuc să aranjez elementele în cadru. Îmi propun de fiecare data să lucrez cât mai curat, adică să construiesc scenografia completă, cu fiecare obiect la locul lui, pe suprafața de lucru.

Asta înseamnă clești, stative de susținere, nadă de pescuit, pensete și un întreg instrumentar inventat pentru a ține obiectele pe loc. Cu toate astea, aproape de fiecare data sunt necesare shooting-uri suplimentare de obiecte și, desigur, o sesiune separată dedicată personajului.

Lucrez cu lumină naturală și asta face un pic mai complicat procesul, dar rezultatul final merită efortul. Câteva zile mai târziu, când am totul gata, mă mut în Lightroom și Photoshop pentru a compune scena finală.

Când viața îți dă limonadă…

Există și posibilitatea unor compoziții custom-made pentru doritori diverși?

Da, practic acesta este core business-ul momentan, cel puțin până în lunile noiembrie și decembrie, când ma concentrez 100% pe producția și vânzarea de agende și calendare cu miniaturi.

Pentru că procesul realizării unei miniaturi este migalos și de durată, pot gestiona un număr limitat de proiecte. În plus, când vorbim de lucrări custom-made, vorbim de un parteneriat al cărui scop este comunicarea brandului, a mesajului, valorilor sau activității clientului. Acest lucru implică un univers întreg de servicii și cunoștințe din domenii diverse care, armonizate, duc la rezultatul final.

Cum se împacă proiectul miniaturilor cu pasiunea ta pentru turism?

Am crescut profesional fără o specializare anume, cu multe proiecte din sfere diverse, de la cum ascundem cablurile electrice într-un spațiu și până la gestionarea bugetelor de marketing cu multe zerouri. Activitățile ce nu au nimic în comun, par să fie, de fapt, specializarea mea. 😊 Le duc – cât o să mai pot – în paralel și acum.

Ai vizitat Dubai Expo 2020 la începutul anului. Ne povestești puțin despre impresiile cu care te-ai întors de acolo? 

Încă din 2019, mi-am pus în minte să ajung la Expo2020. Un eveniment de o asemenea anvergură, cu o tradiție de 170 de ani, oferă cadrul perfect pentru prezentarea inovațiilor, aspirațiilor și gândurilor de viitor a celor 192 de țări participante. Din cauza pandemiei, evenimentul a fost amânat, dar asta cred că i-a sporit succesul.

Peste 10 milioane de intrări fuseseră înregistrate la această expoziție când am fost noi, în ianuarie. Asta spune ceva atât despre evenimentul în sine, cât și despre ambiția și reziliența cu care Emiratele au dus la capăt acest proiect uriaș.

Ne-am alocat trei zile întregi și pot spune că nu au fost nici pe departe de ajuns. Cred că am apucat să vedem aproximativ 15 pavilioane (și) în interior, asta în condițiile în care n-am stat o clipă. Spațiul expozițional este imens, din centrul Dubaiului am ajuns în aproximativ jumătate de oră cu metroul, care, apropos, funcționează ireproșabil, iar acolo am găsit un imens parc cu atracții.

Ce urmează pentru tine și lumile în miniatură? Ce compoziții plănuiești?

Aș vrea eu să fiu așa organizată! Proiectele personale sunt spontane, inspirate de flori de sezon, fructe sau obiecte. Cu ele vreau mult să fac colecții limitate de printuri, tablouri, vederi și produse derivate pe care să le distribui online și offline, prin magazine tip art boutique. Am deja o colaborare foarte frumoasă cu AlbAlb shop și astfel de parteneri caut pentru a ne dezvolta împreună.

Red love

Ce obiect ți-ar plăcea să ai, dar nu a fost încă inventat?
Habar nu am, cred că mă urmărește un desen animat din copilarie cu un personaj care avea un fel de buzunar magic din care scotea obiecte în miniatură și când acestea vedeau lumina zilei se transformau în obiecte reale, la scară 1:1. Cred că un buzunar din ăsta ar fi numai bun. 😋

Câmpul de maci

Cum ai vrea să fii cunoscută dacă ai deveni celebră în toată lumea? 
Aspirațiile mele sunt mult mai modeste. Aș vrea, într-adevăr, să ies cu miniaturile în lume, să văd dacă și-ar găsi loc și ar putea ajunge la mai mulți oameni. Am fost tare surprinsă când am primit o comandă substanțială de printuri cu miniaturi din Singapore. Asta m-a făcut să cred că poate aș putea să scot nasul și pe alte piețe. Dar cred că mai am ceva de muncă până acolo.

Toamna pe sârmă

Cu ce stil de design ai asocia lumile în miniatură?

Haotic – natural, cred. 😊

La ce te gândeai înainte de a răspunde acestor întrebări?

Mă gândeam că întrebărilor le voi face față, dar să caut imaginile pe harduri o să fie complicat și o sa îmi ia ceva timp. După cum spuneam, nu am răbdare să mă organizez, mă plictisește teribil partea de hardware și niciodată nu am suficient spațiu pentru câți Tera de date produc. Ce să spun? Nu am scuză! 😊

Fotografii: Anca Dușe