De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

În 2011, Ioana expunea la Festivalul de Design de la Berlin o colecție de scaune și perne românești, care aduceau în actualitate motivele și tehnicile noastre tradiționale autentice. Despre colecția și demersul ei s-a vorbit foarte puțin, așa că am contactat-o pe Ioana pentru a afla toată povestea.

Am descoperit nu numai interesul ei pentru tot ce înseamnă tradițional și reinvestirea lui în obiecte pe care să le folosim în zilele noastre,  dar și despre un proiect recent și foarte ambițios la care încă lucrează: e vorba de blogul Semne cusute, prin care Ioana arhivează treptat motive autentice de peste 100-150 de ani, pe care le redesenează în format vectorial. De ce? Pentru ca tinerii creatori și designeri să poată apela la ele cu ușurință când vor să le integreze în munca lor. Despre cum a ajuns să facă toate aceste lucruri pe lângă jobul ei de arhitect specializat pe zona de retail, în cele ce urmează.

Scaunele și pernele Ioanei expuse la festival

Cum ai hotărât să participi la Festivalul de Design de la Berlin? În ce a constat demersul tău?

Am participat la Festivalul de Design de la Berlin în 2011 pentru că m-a convins designerul olandez David Graas: eco-designer. I-am descoperit lucrările în cărțile pe care le-am cumpărat de la Muzeul de design din Londra. Mă temeam că nu-mi va răspunde la e-mail, așa că mi-am luat bilet de avion și m-am înființat la Amsterdam, la atelierul lui, cu o sticlă de Fetească Neagră în mână. Și l-am rugat să vină în România, să mă ajute să vorbim studenților despre eco-design -€“ mai bine zis despre responsabilitățile unui designer din zilele noastre. I-am promis că-i voi asigura toate cheltuielile legate de această deplasare și în loc de onorariu pentru conferință îi voi dezvălui niște surse de inspirație absolut interesante și necunoscute. A acceptat!

După conferință, l-am dus la Muzeul Țăranului Român și i-am povestit despre noi, așa cum am fost noi, “niște țărani”. Despre cum, în satul românesc tradițional, nu exista gunoi. Obiectele, când se strică, nu mor, aruncate ele devin altceva. Țăranul a știut să recicleze mult înainte ca acest cuvânt să existe și nici n-a făcut vreodată risipă de material; totul are un rost și totul e chibzuit. Creația populară e adevărata muncă de echipă, obiectele au fost ajustate, optimizate, perfecționate în sute, mii de ani, de mii de mâini și creiere.

David mi-a sugerat că cel mai bine este ca aceste principii să le prezint chiar eu, dar m-am scuzat: eu nu sunt designer de obiect și nu știu dacă-mi doresc să fiu. Job-ul meu este să fiu alături de cei care-mi solicită ajutorul, încercând, prin arhitectură și design, să le rezolv problemele, să-i ajut să-și atingă obiectivele, să vândă sau să transmită mesaje.

Totuși, cum pe lista participanților la Festival nu apărea nici un designer român și cum se apropia termenul limită, cu David insistând,€“ m-am decis să mă înscriu și am fost acceptată.

Familia scaunelor albastre, înainte de a ajunge la Berlin

În cazul scaunelor albastre, atât de frumos lucrate românește, cum ai ajuns la forma lor? Și aici te-a influnețat David Graas?

Am proiectat scaunele albastre pentru că de data asta eu am avut de transmis un mesaj. Am vrut să spun: “Uitați, și România există și are un potențial, și resurse și va avea un cuvânt de spus în design – în curând”. Am fugit glonț la Muzeul Țăranului Român, deși îl știu cu ochii închiși – mă inspiră să fiu acolo. Voiam să realizez ceva cât mai impersonal și general valabil pentru noi; ceva care să strige “România” de la o poștă. Mi-era teamă să nu fie confundat cu ceva general “est-european” sau “balcanic”. Trebuia să fie ceva simplu.

Am reușit ce mi-am propus: reacțiile vizitatorilor mi-au confirmat că poate să existe design românesc și că este absolut inconfundabil. Un designer din Letonia a venit să mă întrebe de ce standul meu îi aduce aminte de Brâncuși. În fine, n-am să povestesc reacțiile tuturor, dar eu m-am lămurit că nu este greu să găsești esența stilului nostru, trebuie doar să îți dorești asta.

Scaunele chipeșe

Dar cât de greu/ușor a fost pentru tine să participi la Festivalul de la Berlin? Ai simțit nevoia unui sprijin, ai mai implicat pe cineva?

A fost foarte ușor să particip și nu am avut nevoie să solicit sprijinul nimănui. Am trecut prin zeci de șantiere, prin atâtea proiecte complexe, prin tot felul de situații critice; nu mă mai sperie nimic și știu să fac lucrurile să se întâmple. Neprevăzutul va apărea mereu, dar dacă ai o trusă completă de montaj, un telefon și cardurile pline,€“ poți să faci față la orice. Am stat lângă standul Poloniei, care a venit în cadru organizat: cam 15 persoane, dintre care 10 designeri. Au venit la mine să-mi ceară sfoară și ciocan. 🙂

Costurile au fost decente. În fond, Festivalul din Berlin se dorea unul de concept, fără vânzare; oricum, nu-mi păsa de bani atunci. Am încercat să savurez fiecare minut din experiența asta, să-mi fac prieteni și să trag cât mai multe învățăminte. A fost o lecție.

Am mers acolo puțin complexată de faptul că nu sunt tocmai designer, că nu am apărut în nici o publicație etc., și după prima zi mi-am dat seama că am atuurile mele: poate nu știu să desenez foarte bine obiecte, dar știu să le “vând”. Doar am pregătit atâtea concepte de retail… În loc să stau ca o statuie lângă obiectele mele, eu am interacționat cu vizitatorii, i-am atras în stand, le-am explicat și le-am spus povești despre cum lucrăm noi lemnul în România; poveștile semnelor cusute pe perne și tot așa.

Care a fost feedback-ul vizitatorilor care ți-au văzut piesele, în afara designerului leton care te întreba de ce-i amintesc de Brâncuși? 🙂

Dacă inițial erau atrași de scaune, plecau cu gândul la perne, impresionați de faptul că semnele cusute sunt atât de vechi și departe de a fi doar decor, au simboluri atât de puternice și pline de miez. Asta își doreau toți: obiecte cu o poveste.

Mai mult, curatoarea Agnieszka Jacobson-Cielecka, care a coordonat și selecția lucrăƒrilor din expoziția UNpolished – Young Design from Poland, la București, a reținut tot pernele și mi-a solicitat un set de trei perne pentru a le expune la Holon Design Museum, din Israel, în cadrul expoziției Design Embassies, programată pentru toamna această (n.r. – despre care veți afla mai multe pe Designist, inclusiv lista creatorilor români selectați).

Perne cusute cu motive autentice românești, culese de Ioana Corduneanu

De ce obstacole te-ai lovit când a trebuit să produci scaunele și pernele?

Cu scaunele a fost foarte greu: producătorii cu care colaborez de mai bine de 10 ani, în care am încredere și care au încredere în mine, nu lucrează cu lemn, așa că am fost nevoită să caut alte variante. A trebuit să mă rog, să insist, să ridic tonul, să ameninț că să le am gata la timp.

Pernele le-am cusut singură, pe pânză țesută în casă,€“ care se poate găsi la târgurile organizate în curtea MȚR. Cel mai greu mi-a fost să mă decid asupra modelelor, dat fiind că am o colecție de mii de motive românești autentice.

Aceste 3 perne cusute de Ioana participă la expoziția de design Common Roots. Design Map of Central Europe, care se deschide pe 15 noiembrie la Holon Design Museum, Israel.

Spune-ne mai multe despre motivele românești vechi, autentice pe care tu le arhivezi în format vectorial pe blogul Semne Cusute?

Zilnic adaug motive noi, din surse vechi de peste 100-150 de ani, pentru a clădi, treptat, o bază de date bogată, la care să aibă acces cât mai multă lume. Toate motivele pe care le-am redesenat sunt disponibile în format vectorial (se pot scala, multiplica etc.) și le pot oferi cu drag oricui vrea să le folosească. Firește, gratuit! Nu mă interesează decât ca aceste motive să fie folosite, valorificate, să nu se piardă.

Eu le-am găsit prin biblioteci, prin anticariate sau în colecții private și vă asigur că nu sunt tocmai la îndemâna oricui. Iar eu mă gândesc la generația care caută totul pe google: pentru ei ce nu este pe net – nu există. Pentru ei le-am adunat! Sper că se vor găsi designeri tineri care să le readucă la viață: în grafică, în decor, în mobilier – designeri care să vrea să deseneze românește.

Deși nu sunt etnograf/etnolog, m-am documentat serios, inclusiv mergând prin sate (pe teren) și m-am sfătuit cu specialiști din România și Republica Moldova – așadar, încerc să fac o treabă serioasă. Există mii de motive tradiționale românești, eu am reușit să lucrez câteva sute și am alte sute de motive care așteaptă. Așteaptă să le bage cineva în seamă. 🙂

Motivele românești ale pernelor din expoziția de la Holon Design Museum, Israel

Iar dacă vrem un scaun sau o pernă cusută de tine, cum procedăm?

Scaunele sunt departe de a fi perfecte; eu una nu le-aș cumpăra, așa că n-am obrazul să le vând altcuiva. Ceea ce am dus la Berlin a fost un fel de prototip, dar trebuie optimizate. Comode sunt, însă sunt prea grele. Iar șezutul, fiind din lemn de brad, se poate zgâria relativ ușor. Ori eu cred că mai pot lucra asupra lor astfel încât să fie și practice, și pragmatice.

Dacă o să continui proiectul, ambiția mea ar fi să proiectez aceste scaune pentru “ceilalți 90 %” – cei care nu au între 25-35 de ani și nu au nici studii superioare și nici venituri peste medie. Obiectele pe care le-am dus la Berlin au rămas la Berlin și sunt acum în sufrageria unei doamne care mi-a promis că le va păstra pe toate împreună, în familie, și va spune poveștile pe care le-a aflat de la mine tuturor celor care-o vor vizita.

Perne nu mai am disponibile, mie mi-a luat minimum 3 săptămâni să cos o pernă (cer multă migală, fiind cusute de mână) – și practic le-am lucrat în timpul meu “liber”. Dacă cineva dorește o astfel de pernă, propun un fel de preview, ca să se decidă asupra motivelor, compoziției și culorilor.  Iar în ceea ce privește realizarea ei, putem găsi ajutor la meșteri populari.

În jurul mesei

Foto: Ioana Corduneanu

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed