Donează alături de #igloo208_Ucraina: arhitectură, design, speranță

Noul număr igloo #208 (iunie-iulie) aduce la lumină povești ale designului și arhitecturii contemporane din Ucraina, dezvoltate cu precădere sub semnul speranței. Speranță într-un viitor apropiat, unul care ghidează puterea reconstrucției și a creației prin prisma păcii. Este un număr complex, cu o temă nevralgică: Ucraina și războiul, dar mai ales Ucraina și arhitectura, designul, literatura, cultura, patrimoniul ei material și imaterial. Precomandă igloo #208 și fii primul care donează, împreună putem crea punți solide către solidaritate, speranță, supraviețuire.

Încasările obținute din vânzarea revistei vor fi donate în totalitate Asociației ZI de BINE*, în cadrul proiectului-umbrelă în derulare #ScutpentruUcraina. Printre inițiativele asociației se numără un centru comunitar dedicat integrării și incluziunii refugiaților de război, un telverde pentru acces la consultații medicale în limba ucraineană, dar și multe transporturi cu ajutoare esențiale atât alimentare, cât și medicale.

Numărul curent se bucură și de o copertă specială, ca rezultat al unui concurs: dintre cele peste 70 de înscrieri, ilustrația câștigătoare a Andreei Băban numită „Piece by Piece” duce cu gândul la un tetris ce se compune și se descompune continuu asemeni efectului războiului ce distruge, dar care lasă loc regenerării și reinventării.

„Acest design își propune să îndemne oamenii să construiască, să ajute la reconstruirea Ucrainei, și de ce nu, în spiritul economiei circulare, să încerce să recreeze, atât cât este posibil, poate chiar din fragmente rămase în urma războiului.”, afirmă artista în descrierea proiectului.

Din sumar

Agenda se deschide cu o selecție de titluri din literatura contemporană ucraineană, în timp ce rubrica City Plus vorbește despre arhitectura pentru refugiați, cu sisteme temporare care asigură facilități sporite în situații de urgență.

Dosarul numărului #208 vorbește despre proiecte de arhitectură recentă din Ucraina. Aici sunt prezentate proiectul de refacere a străzii Yavornitsky, de VKA, restaurarea Bastionului Spassky de AER Bureau, dar și instalația Cube Pavilion de Urban Curators și Iegor Shtefan. Anhelina Starkova a scris un text sensibil despre puterea de reconstrucție a Ucrainei, iar Alexey Gulesha și Rina Lovko au povestit, în două interviuri exclusive, cum se desfășoară viața lor personală și profesională din perioada războiului.

Yodezeen și amenajarea barului Virgin Izakaya ne oferă o idee despre Kyiv și scena lui socială, iar, prin contrast, observăm într-un articol dedicat fotojurnalismului, dezastrele războiului. Rubrica de design aduce în atenție două personalități ucrainene, Nikita Bukoros și Max Voytenko.

*Revista se livrează din 27.06.2022. Intră pe igloo.ro.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed