FLORÍ sau, mai exact, ce mai face Lana Dumitru?

FLORÍ este o colecție versatilă, pe care o poți purta la birou, la petreceri, dar cu care poți chiar și alerga între acestea două. Jacheta, rochia și plicul poartă designul semnătură care a consacrat-o pe Lana Dumitru. Inspirată din universul tradițional românesc, colecția are la bază simbolul trandafirului – floarea dragostei, dar și a puterii și curajului – cele trei valori pe care creatoarea Lana Dumitru le asociază cu femeia modernă.

Colecția, lansată de AVON pe 9 noiembrie, este prima realizată în colaborare cu un designer român. Cele trei piese vestimentare în stil sport-couture sunt inspirate din universul floral al țesăturilor tradiționale românești.

„Folclorul românesc a fost întotdeauna o inspirație pentru mine, mai ales când acum 10 ani oamenii se întrebau de ce ar purta cineva un articol vestimentar cu un țăran sau o țărancă pe piept. Pentru mine exact acela a fost momentul în care am spus: “eu aș purta!”. Parteneriatul cu AVON este o bucurie și o onoare pentru mine în același timp, mai ales că este o colecție locală, care va ajunge în exclusivitate la femeile din România”, a declarat Lana Dumitru la evenimentul aniversar de 20 de ani AVON în România.

Colecția este disponibilă în exclusivitate în Broșura AVON și pe avon.ro în perioada 9 noiembrie – 26 decembrie.

Fotografie: prin AVON

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed