Nude, Culoarea Anului 2018 pentru designerii Martine Claessens și Maria Burachu
Ce culoare are tricoul pe care îl porți azi? Dar ultimele așternuturi pe care ți le-ai cumpărat? Dar scaunul sau canapeaua pe care stai citind acest material? Și o ultimă întrebare: te-ai gândit cât din alegerea acestor culori e a ta și cât este decizia tradiției adânc înrădăcinate sau a trendurilor dictate de designeri, așa cum ne sugera Miranda Priestly (Meryl Streep) în “The Devil Wears Prada” 🙂 ? Îți amintești scena pulover-ului albastru? Ideea că un astfel de proiect, precum Culoarea Anului în România, inițiat de Policolor, poate avea o componentă educativă, care să trezească întrebări și să inspire, stă în spatele acestei propuneri. Echipa compusă din designerul de interior Martine Claessens și designerul de obiect Maria Burachu a ales să se întoarcă la tradiție și să o folosească pentru a inspira. Propunerea lor: nude.
Martine Claessens a absolvit faimoasa Royal Academy of Fine Arts din Belgia (Antwerp), a lucrat ca fashion designer în Italia, iar apoi s-a specializat în design interior. Artele Frumoase și experiența ca designer de modă s-au conturat în acest “flair for the beauty of living”, cum îl numește ea, o marcă a interioarelor pe care le semnează. Astăzi este designerul La Maison și trăiește și lucrează în România de mai bine de 12 ani. În portofoliul ei vei găsi peste 40 de proiecte rezidențiale care se impun prin armonie, echilibru, subtilitate, confort și o tușă artistică, aparent nestudiată, care transformă fiecare detaliu într-un exercițiu de rafinament. Martine este și trainerul cursului de Design Interior organizat de noi, sub umbrela Creative Learning.
Maria Burachu a absolvit Universitatea de Arte din București, secția Fotografie. Chiar dacă nu are studii oficiale în domeniul designului de obiect, pasiunea pentru materialele naturale, pentru frumusețea lemnului și valențele sale estetice a condus-o spre Woodish, un brand care, de câțiva ani încoace, creează obiecte șlefuite din lemn, fie ele accesorii pentru citit, jurnale, căsuțe sau coastere. Fiecare dintre ele sunt piese impecabil finisate și care “încurajează activităţile ce ajută la conturarea unui suflet frumos şi sănătos (citit, scris, desenat)”, așa cum ne-a povestit Maria 🙂 . Procesul de alegere a Culorii Anului 2018 în România a mers firesc pentru cea de-a doua echipă a proiectului: de la eliminarea elementelor care le displăceau până au virat încet-încet către găsirea unui numitor comun, iar acesta a fost aprecierea pentru natură şi respectul pentru meşteşug:
Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru că săptămîna viitoare o să-ți spunem povestea celei de-a doua propuneri a proiectului Culoarea Anului 2018 în România. Portretele designerilor: prin Martine Claessens și Maria Burachu Fotografii (în ordinea apariției): No 197 Chiswick Fire station || Stilleben de Ann Kristin Einarsen (expoziția Institutului Norvegian din Milano în 2016) || Pinterest || Christian Louboutin|| India Mahdavi – shop Valentino || Kettal | Cala |
[…] culorii, in final ajungandu-se la 4 propuneri de culori ale anului, care au fost supuse la vot: Nude (Echipa 1), Culoarea Responsabilitatii (Echipa 2), Albastru Occident (Echipa 3) și Albastru […]