“Once upon a time” – bijuteriile Alliage la Made in RO

Bijuteriile Alliage by Dana Tudor sunt un mix între tradițional și contemporan. Colecția “Once upon a time”, pe care o găsiți la Made in RO, pe 21 & 22 decembrie, vorbeşte despre împletituri vechi, de la ţesături la coşuri din răchită.

Alliage - Designist 3Unde? La Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

Vizual final Made in RO III variantaVizualul este un concept semnat de Alexandru Nimurad (www.behance.net/Nimurad)

Tu eşti la bază arhitect. De când ai transformat într-o a doua profesie designul de bijuterie? Cât de lesne sau provocatoare a fost această reconversie profesională pentru tine?

Aș putea spune că m-am lăsat cucerită definitiv de bijuteria de autor în momentul în care am descoperit-o. Un mare plus pentru mine a fost întâlnirea cu artistul David Sandu,  în atelierul căruia am urmat cursuri de bijuterie. Făceam deja bijuterie  de un an în momentul în care  l-am cunoscut pe David și, practic, pe lângă tehnica de lucru pe care îmi doream să o aprofundez, am urmărit de asemenea să înțeleg și să învăț din gândirea conceptuală a acestui artist.

A urmat o perioadă plină de experimentări și de multă muncă. Treptat, s-a conturat ideea că acesta este noul meu drum și astfel a luat naștere Alliage, brandul meu de bijuterie.

Alliage - Designist 4

Ştim că ai lansat de curând o nouă colecţie, “The Nest”, pentru care ai recurs la împletituri tradiţionale. Cum te-ai hotărât să porneşti pe acest fir?

“Firul” care m-a adus în această zonă a fost unul “țesut” sau “împletit” :). Da, “The Nest” este o colecție care aduce în prim plan țesăturile și împletiturile, fie că sunt din sfera celor textile, fie că sunt inspirate din împletiturile coșurilor de răchită. Practic prin această colecție am revenit la o mai veche pasiune, aceea a împletiturilor transpuse în bijuterie. După cum sugerează numele, colecția a fost inspirată din viața păsărilor țesătoare prezente peste tot pe glob, inclusiv în România.

Colierele-cuib pe care le-am creat pentru această colecție au fost realizate utilizând materiale precum nylon și cupru. Mediul în care trăiesc aceste păsări m-a inspirat să folosesc o anumită cromatică și o anumită textură și transluciditate a materialelor. Colecția “The Nest” vorbește despre tehnici străvechi precum împletiturile coșurilor din nuiele sau împletituri ce se regăsesc în componentele războiului de țesut.

În mod intenționat am ales colierele-cuib drept capete de afiș ale colecției, lăsându-le să se  “cuibărească” aproape de suflet, cuibul fiind un simbol al iubirii și al protecției.

Colecția conține şi inele, cercei și brățări, din metale prețioase.

Alliage - Designist 6

Ce ne-ai pregătit pentru Made in RO? Cu ce vin nou aceste bijuterii?

Pentru Made in RO am realizat o colecție numită “Once upon a time”, ce combină tehnici de bijuterie clasică cu împletituri tradiționale de diverse tipuri. Nu lipsesc tehnicile textile imprimate metalului, fie prețios sau neprețios. De asemenea, cromatic vorbind, am încercat noi alăturări de materiale, toate cu gândul la seara de Crăciun.

Alliage - Designist 7

Ce materiale ai folosit în “împletirea” lor?

Materialele pe care le-am uitlizat în această colecție sunt atât metale prețioase, cât și metale/materiale comune. Mi s-a părut interesant să asociez de această dată un material prețios precum argintul cu nylon monofilament și să aduc un plus de culoare prin folosirea pietrelor semiprețioase.

Alliage - Designist 5Ce te inspiră atunci când lucrezi? Un anume artist, designer, o anume muzică? 🙂

Ma inspiră foarte multe lucruri. Ce este interesant, este faptul că informațiile și experiențele trăite de-a lungul unei perioade se sedimentează și așteaptă momentul potrivit  să iasă la iveală. Sunt ani de zile de când am pus mâna pe câteva sârme și am început prima împletitură. Cu toate acestea am lucrat și am lansat prima colecție cuprinzând împletituri abia de curând. Ideea există undeva în stare latentă, așteptând doar momentul potrivit pentru a se materializa.

Alliage - Designist 2

Cum ai descrie bijuteriile tale? Ne poţi recomanda un scenariu Designist sau o ţinută, poate, cu care le vezi purtate?

Mi-am propus să inițiez un posibil “dialog” între  bijuterie și purtătorul ei. Mi-am dorit de la bun început ca bijuteriile mele să vorbească de la sine și să fie prietenoase cu cel/cea  care le poartă. Ele pot fi cele mai în masură să transmită un mesaj, prin modul în care reușesc să sintetizeze ideea de la care pornesc. O idee care se citește ușor prin prisma obiectului final (sau a unei serii de obiecte) are însă în spate un efort foarte mare, nenumărate încercări și experimente. Bijuteria de autor este pentru cunoscători  o incursiune într-o poveste care scoate la iveală un univers artistic ce poate spune multe despre artist și viziunea sa, dar și despre cel care alege să poarte acea bijuterie.

Alliage - Designist 1

Bijuteria mea înseamnă în primul rând dialog și mesaj.

Termenul Alliage, ce denumește brandul meu de bijuterie, se traduce drept fuziune între bijuterie și purtător. „Scenariul” îl fac încă din momentul în care am un concept la care lucrez și pe care îl dezvolt. Bijuteria în sine are capacitatea de a-și alege „actorul” în persoana purtătorului ei. Bijuteria și purtătorul ei sunt absolut suficienți pe această „scenă”. 🙂

Alliage - Designist 11

Bijuteriile Alliage le găsim la Made in RO – Târg de design românesc, pe 21 și 22 decembrie, la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

Locatia-Impact-Hub-Bucharest1

Facebook event aici.

Strada-Halelor

Fotografii: prin Alliage

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed