Pentru mai mult confort adaptat vremurilor: o soluție de umbrire all-season cu motor inclus
Dimineața s-a făcut amiază cât ai clipit, amiaza se rostogolește în seară, iar martie a făcut un salt până în iulie, care a înghițit apoi toamna și s-a teleportat deja în decembrie – așa-i că nu te așteptai la ninsoarea de aseară? Privit în retrospectivă, „anul planurilor lipsă” pare că a bifat zile și luni întregi ca într-un filmuleț pus pe fast forward. Iar noi, din casele noastre devenite universuri multifuncționale, am primit încă o confirmare că există puține lucruri pe care le putem controla, așa că este momentul să profităm de cele care ne sunt încă la îndemână – de exemplu, de soluții rapide și inteligente, pentru mai mult confort adaptat vremurilor 😉. Rulourile motorizate de la Somfy se potrivesc perfect descrierii de mai sus: vin la pachet cu eficiență energetică și protecție termică (deci au o componentă eco importantă) și îți oferă securitate și intimitate pentru spațiile interioare în care îți petreci (aproape) toată ziua, în fiecare zi. Dacă adăugăm opțiunea de control smart și asemănarea îndepărtată cu frații lor mai mari, rulourile caselor încruntate pe care le-am văzut prin Sibiu într-o vacanță dintr-o altă viață, noi ne declarăm mulțumiți și inspirați 😊. Citește și: Pornește motorul: e timpul pentru mai mult confort! Iar în cazul în care nu știai încă, Somfy este, de peste 50 de ani, liderul mondial în furnizarea de sisteme de control automatizat pentru tehnica de umbrire și acces în locuințe și clădiri comerciale – și confort, și tehnologie, și design! Apropo, în cazul rulourilor, Somfy oferă fie motorul, fie kit-ul care include panoul solar, baterie, motor – pentru soluția Oximo Wirefree. Partenerii autorizați Somfy pentru România sunt cei care integrează motoarele Somfy în rulou. Smart și pentru iarna de acum, și pentru vara care a fost Da, rulourile motorizate sunt, de fapt, o soluție all-season cu eficiență crescută. Dacă ți se face frig în timp ce lucrezi de acasă în iarna asta, e suficient să cobori sistemele de umbrire și ele vor îmbrăca ferestrele închise cu un strat de aer-barieră în calea pierderilor de căldură din casă către exterior. De partea cealaltă a calendarului, la vară, casa ta va avea mai puțină nevoie de climatizare pentru că rulourile vor reduce nivelul de căldură care intră prin spațiile vitrate. Practic, este vorba despre izolație suplimentară constantă, indiferent de sezon 🌞. Probabil că și tu simți în ultima vreme că tehnologia este un colac de salvare mai ferm decât oricând: de la principalul coleg de birou, la mijloc de informare și formă de comunicare și până la cadru pentru cafeaua de dimineață cu vreun prieten sau chiar pentru petreceri online 😊. Și chiar dacă nu te-ai fi așteptat la începutul anului ca nivelul de lumină care îți intră în casă să depindă tot de tehnologie, acum poți să adaugi pe lista de funcționalități tech și controlul smart al rulourilor motorizate Somfy. De fapt, totul ține de unitățile de comandă TaHoma® sau Connexoon Window RTS, prin care poți integra rulourile în sistemul smart home Somfy. Apoi, mai rămâne doar să programezi deschiderea și închiderea rulourilor în orice moment al zilei, în funcție de agenda ta. Apropo, le poți controla și de la distanță: fiecare unitate de comandă are o aplicație de mobil dedicată. Componenta smart a motorizării echipamentelor de umbrire Somfy mai are un as în rulou: pentru o eficiență mai mare, poți instala senzori solari care activează automat rulourile la anumite praguri de temperatură, pe măsură ce soarele se ridică și apoi alunecă pe cer. Iar dacă preferi o variantă mai clasică de control, poți opta fie pentru telecomenzile Nina io sau Situo, pentru unul sau mai multe dispozitive, fie pentru comutatoarele cu montare pe perete. Game de motoare Somfy pentru rulouri Știi deja că avem o mare pasiune pentru lumina naturală: dirijată cu grijă, poate fi un vrăjitor în orice amenajare care are nevoie să creeze iluzia unui spațiu mai larg decât permite suprafața reală. Ce am aflat de la rulourile motorizate Somfy este că tot lumina naturală, mai precis energia furnizată de un panou solar, poate și să alimenteze motorul Oximo WireFree RTS, care nu va mai avea nevoie de conectarea la o altă sursă de energie sau de cabluri noi ⬇. Mecanismul este ultra-eficient: panoul solar captează lumina naturală, indiferent de nivelul ei, și o transformă în energie electrică pe care bateria o stochează și o reține. Rezultatul: ruloul poate funcționa timp de 45 de zile fără nicio altă sursă de lumină, cu 2 cicluri zilnice de ridicare și coborâre. Și o informație utilă: Oximo WireFree RTS se poate instala fără să faci lucrări suplimentare de amenajare (sau într-un proiect de renovare), de 3 sau 4 ori mai rapid decât în cazul rulourilor standard, electrice, direct în exteriorul casei – da, nici măcar nu este nevoie să fii acasă când se întâmplă asta pentru că motorul nu trebuie să fie conectat la un punct de control sau la o sursă de alimentare electrică. ❗„Ecosistemul” panou – motor – baterie are o garanţie de 7 ani, așadar nici nu trebuie să-ți faci planuri de reamenajare prea curând. Controlul smart se aplică și aici: poți conecta rulourile motorizate cu alimentare solară direct la unitatea de comandă smart home TaHoma/ Connexoon Window RTS, despre care ți-am povestit mai sus, sau le poți controla printr-un smartphone sau control vocal. 2. RS100 Trăim vremuri în care fiecare zi înseamnă o serie generoasă de roluri intercalate, de la biroul de acasă, la bucătărie, la camera în care merg mai departe cursurile online, așa că noi spunem că orice sursă de confort acustic vine ca un bonus. Acesta a fost primul gând când am aflat că soluția de motorizare cablată pentru rulouri smart RS100 aduce cu ea un nivel de zgomot aproape imperceptibil prin cele două viteze de funcționare: soft start și soft stop, pentru controlul lin al pornirii și opririi lamelelor din care este compus ruloul. Ne bucurăm de orice posibilitate suplimentară de liniște 😊. RS100 este un sistem revoluționar, care te ghidează prin fiecare etapă de lucru – de la producție și instalare, la tot ce înseamnă crearea unei locuințe inteligente. În plus, sistemul stă foarte bine la capitolul fiabilitate – are o durată de viață cu cel puțin 40% mai mare decât a motoarelor convenționale: testele arată că rezistă la peste 17.500 de cicluri de închidere/deschidere, echivalentul unei durate de funcţionare de 15 ani, cu 2 acţionări pe zi. Motoarele Somfy pentru rulouri sunt rezistente la îngheț și se opresc automat din rulaj dacă întâlnesc un obstacol. Indiferent ce tip de motor îți vei alege, trebuie să știi că amândouă pot funcționa și ca sisteme inteligente de protecție: este nevoie să le conectezi la senzorii suplimentari de securitate și unitatea de comandă Somfy TaHoma® îți poate simula prezența când nu ești acasă. Mai exact, dacă detectează un pericol, rulourile motorizate se vor închide automat, luminile vor porni în casă, iar tu vei primi un e-mail sau o notificare pe telefon. Adevărat control la distanță 😉. În plus, rulourile motorizate sunt o barieră suplimentară la tentativele de pătrundere prin efracție. Cele două motoare sunt concepute în mod ecologic şi respectă cerințele initiativei Somfy ACT FOR GREEN, care îşi propune să reducă impactul produselor asupra mediului înconjurător pe toată durata de viață a acestora. Îți poți găsi propria soluție de motorizare a echipamentelor de umbrire pentru exterior direct pe site-ul Somfy sau poți cere ajutorul specialiștilor: trimite cererea de ofertă din această pagină și vei primi câteva sugestii punctuale de automatizare. Fotografii: prin Somfy |