Povești la borcan: terariile Alexandrei Gavrilă
|
Alexandra este din Cluj și face bandă desenată. De curând transformă cadrele din banda desenată în povești la borcan – terarii în care mușchiul uscat găzduiește personaje și compoziții, a căror poveste vine scrisă pe etichetă. Elementele compozițiilor ei sunt în general folosite la machetele pentru trenulețe electrice. Alexandra le găsește în magazine de specialitate și le personalizează în culorile și accentele pe care i le inspiră fragmentul de poveste redat. Micile ei povești sunt ca o șoaptă prinsă în treacăt, pe care începi să o dezvolți în gând. Mai multe povești la borcan aici. |
Educație de arhitectură pentru toți copiii: ghidul „De-a arhitectura incluzivă”
Cum le vorbești despre oraș, spațiu și mediu construit unor copii care învață altfel? Asociația De-a Arhitectura lansează „De-a arhitectura incluzivă”, un ghid care îi ajută pe arhitecți și pe profesori să le ofere tuturor elevilor acces la educația de

Pe urmele Cellei Delavrancea prin București: case, muzee și locuri care îi păstrează povestea
Cum arată orașul București atunci când îl privești prin biografia unei personalități precum Cella Delavrancea? “Asta m-am întrebat și eu și am intuit cum capitala devine o hartă afectivă pe care se unesc case, muzee, saloane culturale, săli de concerte,

Focul care nu are nevoie de coș: șemineele holografice și cu bioetanol schimbă regulile în HoReCa
Există un motiv pentru care lobby-urile marilor hoteluri și restaurantele cu pretenții au visat mereu la un șemineu: nimic nu creează acea atmosferă cosy mai repede decât focul. Problema a fost, dintotdeauna, aceeași — un șemineu clasic, cu foc, are

Am petrecut un weekend la Ferma de sub Penteleu: cătunul readus la viață, casă cu casă
Acum 70 de ani, cătunul Gura Milii avea 17 familii. În 2007, când Valeria și Alex Dincă au ajuns aici, mai rămăseseră doi oameni: tanti Vica și nea Ionică. Astăzi, pe aceeași vatră, există din nou un sat. Ferma de

Beton, porțelan, sticlă de Murano și argint reciclat: 10 designeri români la Romanian Jewelry Week
Beton, porțelan, sticlă de Murano, tipare din scoarță de copac… Materiale care prind forme și direcții stilistice neașteptate în mâinile designerilor de bijuterie. Îți prezentăm 10 designeri români pe care merită să-i vezi la Romanian Jewelry Week. Unul dintre cele

Lângă tine de la prima cafea, până la ultima idee a zilei. HUAWEI MatePad Air, tableta care se integrează cu stil în spațiul tău de lucru.
Când vine vorba despre alegerea unui dispozitiv high-tech, cei mai mulți utilizatori sunt interesați în special de specificațiile sale tehnice. Există însă persoane preocupate și de felul în care arată un dispozitiv. Dacă faci parte din a doua categorie, te

În București: 4 camere, 3 luni de amenajare și un tapet care păcălește ochiul
Apartamentul pe care ți-l prezentăm astăzi are 4 camere, peste 100 mp utili și este locuit de o familie cu doi copii mici. Deci: multe spații de depozitare pentru o viață dinamică, fără rabat de la o estetică fără vârstă.

Romanian Jewelry Week VII: 300 de designeri, 50 de țări și 5 zile de bijuterie contemporană la București
Între 30 septembrie și 4 octombrie 2026, peste 300 de designeri din peste 50 de țări vor fi parte din cea de-a șaptea ediție a Romanian Jewelry Week, cel mai mare eveniment internațional din România dedicat bijuteriei contemporane. Săptămâna bijuteriei

Când ceramica e folosită cu aceeași plăcere cu care este privită: descoperă vasele Clay Love
Un pic de răbdare. Curiozitatea de a testa și ajusta. Un echilibru fin creat între estetică și funcționalitate și o discuție lină, ca o dimineață de vacanță 🏖️. Everybody, meet Laura Crăiță și ale ei vase clay-love! “Ceramica nu schimbă

Richiș 119: de la licitație din faliment la cea mai iubită casă din sat (episodul #2)
Un anunț de licitație lipit pe o poartă, în vara lui 2012. Așa începe povestea casei cu numărul 119 din Richiș — o casă aflată în degradare avansată, pusă gaj la bancă de un investitor falimentar, prin care ploua și