Revista Formaje lansează numărul 4

Formaje celebrează diversitatea exprimării, ideilor şi formelor pe care le aliniază în numărul 4 al revistei pătrate. Lansarea în spaţiu are loc sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 9PM, la nou9 (Bd. Aviatorilor 9).

Evenimentul va fi animat de experimentele sonore ale ansamblului de instrumente de suflat Improvisat, show-ul Karpov not Kasparov şi de ritmurile celor de la Casetofoane şi Younkarls. Facebook event aici.

Noul număr Formaje îţi propune o călătorie prin mentalul colectiv românesc, văzut prin filtrul unor artişti care contribuie, inevitabil, la transformarea lui. Pe film, PVC, pânză, vagoane, hârtie sau pereţi, în linii sau litere. De la poezie la street art şi grafică, de la pictură la fotografie sau film, operele opresc timpul pentru a expune trăiri, personale sau observate, care ne conturează identitatea într-un moment specific.

Regizorul Paul Negoescu povesteşte, într-o discuţie relaxată, despre confuzie, globalizare şi ifluenţa lor asupra generaţiei sale, criticul Erwin Kessler aduce aminte despre importanţa documentării prezentului în înţelegerea lui, iar Silent Strike vorbeste despre poziţionarea sa pe scena electro la noi şi de afară.

Formaje Artfiles este un manifest bilingv (română/engleză) de 160 de pagini pentru arta contemporană românească, veridică şi nealterată. Proiectul aduce în antenţia publicului o serie de lucrări care pun în lumină, imagistic sau conceptual, manifestări ale culturii, subculturilor sau contra-culturilor. Exprimarea liberă, originalitatea, diversitatea instrumentelor şi încurajarea initiaţivei artistice sunt numai o parte din principiile urmărite în selectarea artiştilor ce vor contribui la indexarea fişierelor de artă Formaje. De asemenea, revista doreşte să combată prejudecata conform căreia arta este produsă de grupuri elististe şi consumată tot de către acestea.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed