Studenți la UAUIM București, vi se pregătește un concurs!

Mai precis, concursul de arhitectură și prezentare arhitecturală A Doua Predare, organizat de The PLOT & THE CRAFT și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu special pentru studenții din cadrul universității. Competiția se desfășoară în perioada 19 februarie – 8 martie, este publică și se adresează studenților din anii de studiu II-VI.

Detaliile concursului și regulamentul de participare sunt aici.

Scopul concursului este de a selecta și premia cele mai bune proiecte de atelier și machetele aferente acestora, din cadrul ultimului proiect predat catedrelor de proiectare ale UAUIM, la sfârșitul primului semestru universitar al acestui an sau ca proiect de Prediplomă și Diplomă. Studenții se pot înscrie și participa gratuit în concurs, atât individual, cât și ca membri ai unei echipe, în cazul în care proiectul de atelier a fost pregătit în echipă. Înscrierea se realizează automat, odată cu trimiterea planșei și a formularului de înscriere.

Categoriile de evaluare și premiere sunt: Proiect de Arhitectură și Machetă de Prezentare.

Florin Cobuz, fondator THE PLOT & THE CRAFT

”Pentru noi este important să sprijinim studenții din cadrul UAUIM să își atingă cel mai înalt potențial și ne propunem să fim aproape de ei pe tot parcursul anilor de studiu. Le punem la dispoziție noul atelier THE CRAFT, unde își pot manifesta creativitatea, originalitatea și curajul de a încerca ceva nou și spectaculos, beneficiind de resursele necesare pentru a da viață ideilor. Ne vom axa în evaluarea lucrărilor înscrise în concurs atât pe grafica planșei sau calitatea machetei, cât și pe soluția de arhitectură prin funcționalitatea și viabilitatea proiectului”, a declarat Florin Cobuz, fondator THE PLOT & THE CRAFT.

La finalul competiției se vor acorda 12 premii, câte unul pentru fiecare an de învățământ universitar (II, III, IV, V și VI) și câte un premiu de popularitate, la fiecare categorie de concurs. THE PLOT acordă ”Printare gratuită pentru 1 an de zile” a lucrărilor studenților câștigători din anul universitar curent sau a Proiectului de Prediplomă și Diplomă, pentru anii terminali. THE CRAFT acordă “Tăiere laser și printare 3D gratuită pentru 1 an de zile” pentru proiectele de facultate ale câștigătorilor, respectiv pentru Proiectul de Prediplomă și Diplomă, pentru anii terminali. Cele două premii de popularitate vor fi acordate lucrărilor care obțin cele mai multe reacții în urma publicării lucrărilor înscrise în concurs în paginile de Facebook ale THE PLOT și THE CRAFT.

Câștigătorii vor fi anunțați în pagina concursului și în paginile de social media ale THE PLOT & THE CRAFT, iar premierea câștigătorilor va avea loc în data de 12 martie în cadrul unui eveniment de lansare a atelierului THE CRAFT din cadrul UAUIM.

Marian Moiceanu, rector UAUIM

”Salut organizarea unei competiții studențești pentru premierea celor mai buni realizatori de proiecte/machete. Acest concurs este un nou eveniment generos, notabil și benefic pentru complexa activitate educațională în domeniul arhitecturii”, declară Marian Moiceanu, rector UAUIM.

Juriul competiției este desemnat de către Organizator și UAUIM și membrii acestuia sunt: Aida Skripa (urbanist, cofondator THE PLOT), Brîndușa Tudor (arhitect, fondator Stardust Architects), Dan Șerban (prof dr. arhitect UAUIM, DD Design Studio), Florin Cobuz (arhitect, cofondator THE PLOT & THE CRAFT și Nod Makerspace), Lorena Brează (arhitect, fondator TheChallangeAcademy, asistent UAUIM) și Tamina Lolev (arhitect, cofondator Wolfhouse Productions).

”Sunt bucuros că în universitate există THE PLOT & THE CRAFT. Este un concept și un spațiu benefic studiului în domeniul arhitecturii și designului, în care studenții din Mincu lucrează și experimentează. În tradiția școlii de arhitectură, un loc aparte îl ocupă studiul pe model, prin realizarea de către studenți a unor machete care ilustrează spațial proiectele lor. Din primul an până în momentul susținerii proiectului de diplomă, în anul VI, studenții arhitecți gândesc concepte, soluții și proiecte, apoi realizează machete de studiu care ii ajută să înțeleagă mai bine, să corecteze și să rafineze volumul, compoziția, materialitatea etc. Echipa THE PLOT & THE CRAFT este parte din acest efort esențial în înțelegerea spațiului arhitectural”, completează Marian Moiceanu.

Imagini: prin THE PLOT & THE CRAFT

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed