thecraft LAB by Irina Neacșu a expus în mai la Florence Design Week
Life of a Dream – a chairy fantasy este cea mai recentă colecție semnată de Irina Neacșu, arhitectul și designerul care se află în spatele brandului thecraft LAB. Este vorba de un cvartet de 4 scaune care ne vorbesc despre visurile copilăriei, un proiect pe care Irina l-a lansat în cadrul Florence Design Week, la care a fost invitată să participe între 20 și 26 mai. O colecție-capsulă pe care vom avea o ocazia să o vedem live și la București după vacanță, în luna septembrie, când copiii încep școala iar visurile copilăriei pun stăpânire și pe trăirile noastre de adulți. thecraft LAB este singurul brand de design românesc invitat să participe la Florence Design Week, în cadrul expoziţiei International Young Big Ideas, care a avut loc în complexul Le Murate, o fostă închisoare convertită într-un spaţiu urban contemporan, dedicat în cadrul evenimentului tinerilor designeri şi proiectelor ce utilizează materiale reciclabile sau susţin o atitudine ecologică în design. Proiectul pe care Irina Neacşu l-a pregătit special pentru evenimentul de la Florența continuă direcţia de concept a brandului thecraft LAB, care aduce în actualitate obiecte cu vieți anterioare printr-un proces minuțios de restaurare și un mix exuberant de ţesături, aplicaţii, broderii şi culori. Despre piesele create de ea ți-am mai povestit pe designist: în 2010 a creat brandul thecraft LAB care restaurează piese de mobilier abandonate, donate, găsite sau regăsite. Cvartetul de scaune “Life of a Dream” vorbeşte despre visurile copilăriei, despre „ce vreau să mă fac când voi fi mare”, visuri de multe ori abandonate, uitate, aruncate înt-un colț prăfuit asemenea trecutului, tradiţiei şi a identităţii. În acest context, noua colecție thecraftLAB devine alegoric o alternativă a abandonului, ca o formulă terapeutică prin design și limbaj artistic. Scenariul este format din patru visuri de copil: Arhitectul, Veterinarul, Poştaşul şi Balerina – 4 personaje şarmante, fiecare cu accesoriile şi mai ales cu povestea sa proprie. Mai mult decât atât, fiecare personaj reprezintă câte o ipostază a conceptului thecraft LAB: Veterinarul întruchipează partea de restaurare şi salvare de la abandon, Arhitectul – creaţia, Poştaşul poartă în sine hoinăreală, căutarea, rătăcirea, regăsirea, dar şi livrarea de poveşti, iar Balerina reprezintă jocul și grația – “joaca preferată” a designerului cu materiale, culori și concepte, pe care le îmbină cu grație. Scaunele de la care a pornit sunt modele aristocratice sau dimpotrivă, proletare, pe care Irina Neacşu le-a “întâlnit” în curţile unor cunoscuţi şi prieteni, sau pur şi simplu pe stradă, uitate şi îmbătrânite. Au rezultat aceste obiecte care vorbesc despre pasiunea Irinei pentru acest tip de design-palimpsest: peste un produs vechi adaugă un melanj de ţesături şi culori, lăsând însă la vedere şi detalii ale produsului original, care spune o poveste fascinantă a multiplelor vieți prin care a trecut. Ce a însemnat pentru tine şi thecraft LAB experienţa Florence Design Week? Ce reacţii au avut vizitatorii, cum a fost să reprezinţi designul românesc contemporan acolo? Florence Design Week a fost prima experienţă de tip “design week”, un concept diferit față de târgurile de specialitate, care au preponderent un specific comercial. Mă mândresc, din poziţia singurului designer român invitat să expună la FDW, cu feedback-ul pozitiv pe care l-am primit. Florenţa este, fireşte, un omagiu adus trecutului şi artei clasice. În acest spirit, proiectul pe care l-am pregătit a fost unul de restaurare, în care, filozofia şi tehnicile brandului thecraft LAB au intervenit într-o poveste fantezistă despre visuri pierdute şi scaune abandonate. Proiectul a fost admirat şi a produs ecouri rapid, concluzionate într-o primă fază prin colaborări interesante cu galerii de artă florentine. Dincolo de acest feedback, am fost plăcut surprinsă de curiozitatea pentru designul românesc, de şcolile de artă şi design de aici. Cum te-ai hotărât să participi la FDW? M-am hotărât destul de rapid, după ce am aflat de eveniment, să îmi trimit portofoliul pentru selecţie. Pentru că este un festival în care am simţit că designul thecraft LAB se integrează bine, prin manualitate, restaurare, design textil şi mult accent pus pe artizanal. Intuiţie ce s-a dovedit corectă din fericire. 🙂 Ce ai observat ca trend sau ca abordare în designul contemporan în funcţie de designerii şi ţările participante? În general o tendinţă de personalizare a produselor, de limitare a seriilor şi de inserare a unui factor artistic. Materiale tradiţionale, lemn, sticlă, metal, textile, design care face apel la tradiţie în defavoarea materialelor avangardiste. În general, linii flamboaiante, culori curajoase şi utilizări neaşteptate de materiale în contexte noi. Toţi artiştii prezenţi la Florenţa au fost artişti la limita dintre design şi artă decorativă, respectiv artişti care pun accent pe atmosferă, pe detaliu şi pe manualitate. Designeri şi proiecte cu o maturitate coerentă a proiectului, întreg festivalul fiind axat pe design vandabil, nu pe experimental. Te gândeşti să repeţi experienţa sau ai în vizor să participi în viitor la festivaluri din alte ţări? Nu m-am gândit încă, dar tentaţia va fi, în mod sigur, aceea de a experimenta lucruri noi, de a accepta provocări. 2012 a fost Milano, iată că, neplanificat, 2013 a vrut o întoarcere în Italia. Acum pregătesc, pentru vară, un proiect în cadrul B1 Centre of Contemporary Design la Praga, probabil Paris în toamnă, şi tot în toamnă un vernisaj la Florenţa. Pentru 2014 nu am încă planuri, însă în mod sigur voi continua să merg la festivaluri internaţionale, fără să conteze neapărat locaţia, cât contextul şi tema evenimentului. Tu ce-ai răspuns cu ani în urmă la întrebarea “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Ai abandonat vreun vis? Eu, recunosc, am vrut să mă fac artist. Un vis care a atras mereu replica: “viaţă de artist/noaptea vesel ziua trist” :). Mai de frică, mai de nevoie, am mers înspre arhitectură, căci treaba asta cu artele părea cam împotriva raţiunilor, însă întoarcerea la sfera artistică a fost inevitabilă. Eu am crezut mereu în visuri şi m-am încăpăţânat să le transform în realitate, de aceea proiectul meu a devenit povestea celor multe visuri abandonate pe care le-am văzut în jur. Aşa cum brandul meu, thecraft LAB, promovează restaurarea, repararea, păstrarea, aşa acest proiect a oferit, în termeni de design, alternativa abandonului. Cele patru personaje ale proiectului “Life of a Dream” au arătat ce ar fi putut să devină dacă nu şi-ar fi părăsit visul: un arhitect care poate crea o lume mai frumoasă, un veterinar care poate repara fiinţe stricate, un poştaş care poate transmite veşti bune de departe, şi o balerină care poate încânta ochii privitorilor. Fireşte, cele patru personaje fiind cele mai banale scaune comuniste, recuperate din gunoi, scaune pe care cu toţii le ştim, pe care cu toţii am visat la ce o să devenim când o să fim mari. În paralel cu Florence Design Week, thecraft LAB a fost prezent și la Made in RO, pe 25 și 26 mai, cu noi mixuri textile inspirate din arta meșteșugărească românească. Fotografii: prin thecraft LAB |