Transmitem în direct din zona patului de pe terenul de baschet!

…sau fotbal. Sau mini golf. Bine, poate chiar din vestiar. Le-am găsit pe toate în dormitorul unui băiețel așa de pasionat de sport încât mai că ar dormi și și-ar face temele direct pe teren. Designerul Sergiu Califar de la studioul Pure-Mess Design este cel care i-a pus dorințele în practică – “un mic sanctuar al activităților lui obișnuite”, așa cum ne-a povestit. 

Începem din depărtare, din fața ferestrei, unde așteaptă terenul minimalist de golf: o pajiște sugerată de mocheta verde. Dacă te uiți cu atenție, o să observi în lateral și scaunul biroului: îmbină utilul cu plăcutul și crosele cu ecuațiile.

Prin plasa porții, spre victoria finală: patul este încadrat de o structură metalică de care designerul a prins plasa care te duce cu gândul la lumea fotbalului, dar sugerează și o delimitare între joacă și odihnă. Oare așternuturile intră tot în sfera activităților-pasiuni: călătoriile care vin la pachet cu sportul de performanță? 🙂

Tu ce vezi în fiecare dimineață, când deschizi ochii? Băiețelul din povestea noastră vede direct un coș de baschet, cât să se antreneze de la prima oră – dacă fotografia de mai sus a fost făcută chiar la prima oră, atunci e scuzabilă și mingea aruncată un pic stângaci 🙂 . Peretele de vizavi de pat e îmbrăcat într-un placaj de plută pe care stă fixat coșul de baschet. Zona de trecere a rămas liberă, ca să nu stânjenească vreun joc spontan.

Sfârșim direct în vestiar. De fapt, în dulapul/vestiar cu uși din MDF cu frezare care te transportă direct într-un film despre vreun liceu american.

“Vestiarul, prin natura sa, este zona de pregătire a fiecărui sportiv, fie înainte de un antrenament, fie înainte de marele meci. Astfel, copilul nu este nevoit să iasă din lumea jocului, chiar dacă dă importanță pregătirii pentru școală sau pentru una dintre activitățile sale”, a explicat designerul.  

Încheiem transmisiunea de pe terenul imaginar din dormitor, dar abia așteptăm să vedem noi idei designish pentru cei mici ? .

Fotografii: prin Pure-Mess Design

One Comment

  1. Roxana

    Foarte frumos aranjat 😀

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed