Tu prin ce localuri aștepți primăvara în București?

Dacă la sfârșitul anului trecut îți propuneam să alegi localurile bucureștene cu design inclus în care îți vei petrece vacanța de iarnă, acum ne găsim în punctul în care timpul aleargă ca vântul și ca gândul, dar primăvara nu-i de găsit încă. Așa că simțim nevoia de o nouă listă de localuri în care să o așteptăm, și împreună, și separat, dar obligatoriu designist. Ne-am ales pretendentele din lista de proiecte înscrise de Anuala de Arhitectură București 2018 în secțiunea “Amenajări de interior”. Ți le prezentăm mai jos.

Nu uita să ne spui pe care dintre ele le treci pe lista de must see!

NOR Sky Casual Restaurant – Sebastian Mîndroiu, Radu Călin / Picktwo Studio

localuri

La etajul 36 al Skytower de pe Calea Floreasca, cea mai înaltă clădire din România (136 metri), găsești de anul trecut un diner retro-american de 700 mp, care poate găzdui 230 de oaspeți. E adevărat, într-o linie contemporană, chiar casual, dar inspirațională 🙂 . Sebastian Mîndroiu și Radu Călin de la Picktwo Studio au mizat pe un joc al constrastelor în amenajarea NOR Sky Casual Restaurant: texturi de lemn de nuc și structuri metalice vs. candelabre de alamă și decorațiuni din oglindă vintage. Câștigători: noi, firește, care ne bucurăm de design la fiecare vizită 🙂 .

localuriPodeaua din zona de intrare este  covorul roșu mozaicat realizat la comandă de producătorul Tarkett după un design proiectat de autorii amenajării și întins ca să te conducă spre barul pe care dansează plăci ceramice realizate manual.

localuri

“Canapelele fac parte dintr-un plan personalizat, deoarece nu există două module identice. În consecinţă, blaturile de masă şi bazele au fost personalizate pentru a se potrivi formelor rezultate”, spun designerii. 

Cooperativa Fru Fru Amzei – arh. Călin Radu, arh. Dan Enache, arh. Alexandru Apostol / LAMA ARHITECTURA

localuri

Cooperativa Fru Fru Amzei de pe Strada Mendeleev nu este o noutate în peisajul orașului, dar amenajarea ei este, cu siguranță, o cascadă de surprize pe măsură ce îi asculți povestea. Surprize pe înălțime, mai precis!

“Intervenția a început prin demolarea elementelor adăugate haotic de-a lungul timpului, descoperind astfel un spațiu mult mai înalt, cu o valoare estetica mare, dată în primul rând de căramida pereților. Aceasta era de o calitate foarte bună, deși era zidită de mai bine de un secol. Am decis să o lăsăm aparentă și doar să o impermeabilizăm”, povestește echipa LAMA ARHITECTURA, care s-a ocupat de proiect.   

localuri

Și vitrina inițială a fost o sursă de înălțimi neașteptate 🙂 . Mai precis, după ce au îndepărtat-o, arhitecții au descoperit că golul rezultat avea o înălțime mai mare decât crezuseră: 3,5 m. Ca urmare, au optat pentru o tâmplărie de oțel, care se deschide pe toată înălțimea nou descoperită și care a transformat interiorul Cooperativei, deși îngust și adânc, într-un spațiu foarte luminos.

localuriPiesa centrală a amenajării rămâne, totuși, barul:

“O grindă zăbrelită din oțel, ce levitează în centrul spațiului. Pentru a accentua acestă plutire, am acoperit parțial partea de jos a barului cu oglindă. Amenajarea se desfășoară în jurul acestei piese masive, ce aparent plutește, ea devenind “coloana vertebrală a spațiului”.

C [~Si:] Lounge – arh. Alexandru-Mihai Popescu / Arhitecți Asociați

localuri

Dacă o conversație de tipul “Unde bem un pahar de vin deseară? / Păi hai la fabrica aia de calculatoare, e foarte cool!” îți sună nerealistă, înseamnă că nu ai mai ajuns în Pipera în ultima vreme. C [~Si:] Lounge, “a contemporary social place in Bucharest”, așa cum se descrie pe Facebook, și-a găsit locul într-o fostă fabrică de calculatoare de pe strada George Călinescu, pe care arh. Alexandru-Mihai Popescu, cel care a semnat amenajarea, a salvat-o de invazia vegetaței 🙂 .

“La prima vizită, natura era în proces de a-și însuși spațiul. Ca urmare, conceptul a fost bazat pe imaginea sitului industrial care devine cucerit de vegetație. Datorită configurației existente și a cerințelor clientului, am urmat o estetică industrială ce avea să facă trimitere la calitățile prezente ale limbajului arhitectural”, a povestit arhitectul. 

localuri

localuri

Lounge-ul este compus din două zone distincte – barul și open space-ul închis în sticlă- , dar, dacă te atrage mai degrabă cea de-a doua secțiune, ar trebui ca, înainte să o vizitezi, să te asiguri că nu a fost închiriată pentru un eveniment – apropo, da, poți să faci asta, mai ales că zona e orientată către terasă, perfect pentru anotimpurile calde (pe care abia le așteptăm, am zis deja, nu? 🙂 ).

Hangar Gastropub – arh. Cristiana Zgripcea / Cz Cad; colaborator: Alex Morar

localuri

Despre Hangar Gastropub, fostul spațiu industrial ce adăpostea odinioară zona de service și de producție a pieselor pentru avioane convertit într-un local dedicat berii artizanale, ți-am mai povestit anul trecut. Totuși, rămâne unul dintre spațiile noastre preferate din București, chiar dacă se află la distanță de forfota creativă a orașului (pe Bulevardul Pipera).

localuri

Ne-a plăcut că amenajarea subliniază moștenirea industrială a spațiului, dar o dinamizează cu vârtejul de culoare de pe unul dintre pereți. 

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plusvaloare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Amenajări de interior” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: NOR Sky Casual Restaurant – prin Picktwo Studio | Cooperativa Fru Fru Amzei – Radu Malașincu | C [~Si:] Lounge – prin biroul Arhitecți Asociați | Hangar Gastropub – Radu Gospodinov

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed