Un apartament pastelat din București reușește să fie versatil și foarte practic

Să comunici în profunzime atunci când nu-ți cunoști interlocutorul este cel puțin complicat, dacă nu imposibil. Cere multă ingeniozitate, un simț psihologic fin și un filtru eficient. Aceleași lucruri se pot spune și despre amenajarea unui spațiu al cărui viitor locatar nu îți este cunoscut: ce soluții alegi dacă nu știi care sunt cu exactitate nevoile lui de lifestyle? Desigur, unele suficient de versatile cât să fie potrivite majorității. Povestea acestui apartament pastelat din București, amenajat de echipa Miso Architects este un exemplu clar în acest sens.

Apartamentul de 54 mp (+ terasă, care nu a fost inclusă în proiectul de amenajare) are două camere, face parte dintr-un nou complex rezidențial și urmează să fie dat spre închiriere. Proprietarii nu locuiesc în țară, așa că le-au cerut arhitectelor să urmărească întregul proiect, de la planuri până la implementare.

Spicuim din brief: tâmplărie colorată, parchet stratificat din stejar uleiat, plinte albe, suprafețe mari vitrate.

Citește și: Un duplex brașovean cu panoramă montană pune focusul pe lumină

“În lipsa unui profil bine definit al beneficiarului spațiului, este de datoria noastră să creionăm un spațiu cu o mobilare cât mai funcțională și estetică, dar într-un stil relativ neutru, astfel încât să poată fi adaptat ușor mai multor tipuri de utilizatori. Culorile pastelate exprimă liniște și sinceritate, siguranță și confort, iar noi le-am folosit într-o amenajare modernă și funcțională, cu mobilier custom made și elemente boho“, ne-au povestit arhitectele.

Deasupra oglinzii vei vedea unul dintre spoturile direcționale prinse în 2 șine care se întind de la intrare până în living și creează un joc dinamic de lumini și umbre. 🛒Light House Concept (alături de corpurile de iluminat tehnic, spoturi și plafoniere).

🛒 mobilier custom made din PAL, cu textură imitație lemn și placări cu oglindă: MoviDesign

🛒 mobilier ready made: Insignis, Somproduct etc.

Funcționalitatea apartamentului a fost ghidată (și) de două limitări importante: o suprafață utilă redusă și lipsa debaralelor sau a spațiilor destinate depozitării. Rezolvările au venit odată cu mobilierul la comandă, care a optimizat spațiile: în holul de la intrare ⬆️, ansamblul custom made ascunde încălțămintea și hainele, dar oferă și o băncuță utilă pentru ultimele pregătiri înainte de ieșire.

Citește și: Apartamentul bucureștean cu 80 m de benzi led

Pictura murală din living este rezumatul cromatic al întregii amenajări.
A fost creată de Kolor Me.

Open space-ul zonei de zi integrează living-ul, dining-ul și bucătăria, toate cu acces direct la lumină naturală și guvernate de flexibilitate – arhitectele au lăsat suficientă libertate de mișcare pentru scenarii de utilizare multiple necesare viitorilor chiriași: canapeaua este extensibilă…

…la fel și masa de dining, care poate fi completată sau limitată la rolul de birou zilnic.

🛒 masă de dining: Bucin Mob / 🛒 draperii: Emerald 2000

Textilele potențează senzația de comfort pe care au urmărit-o arhitectele: de la voal și catifea, până la materiale cu greutate, ca bumbacul, stofa, ba chiar și ratanul.    

Tot mobilierul custom made a fost “salvatorul” bucătăriei deschise: a rezolvat problema suprafeței limitate integrând în spatele fronturilor frezate din MDF un frigider, o plită, un cuptor, ba chiar și o mașină de spălat vase și una de spălat rufe.

Citește și: La înălțime, în centrul Bucureștiului: un apartament pe două niveluri!

Oglinzile și-au făcut simțit efectul și în dormitor, unde dulapul cu uși placate a extins vizual spațiul. În rest, amenajarea minimală continuă în cheia confortului, iar suprafața este fructificată la maximum prin ansamblul pat cu tăblie din PAL – două noptiere integrate, gata să primească accesorii suplimentare de la noii locatari și să profite de revărsarea de lumină naturală.

🛒 saltea: Gustav Living

Proiectul a inclus și accesorizarea celor două băi ale apartamentului, gata finisate și echipate. 

Per total, modificările spațiului existent au fost minime: s-au rezumat la câteva modificări necesare pentru poziționarea corpurilor de iluminat în anumite puncte și introducerea benzilor led în sistemul de iluminat.

Întregul proiect de amenajare a durat 4 luni, iar bugetul s-a ridicat la 22.000 euro, incluzând întreaga mobilare și accesorizare.

“În ciuda faptului că brief-ul clientului îți oferă o libertate mai mare în ceea ce privește selecția de materiale și obiecte, când vorbim despre apartamentele de închiriat, există constrângeri provocate de lipsa unui profil clar stabilit, cu nevoi, tabieturi și dorințe concrete. Ca urmare, cea mai mare provocare a fost să creăm un spațiu cu personalitate, dar suficient de versatil ca să răspundă mai multor tipuri de nevoi pe care nu le cunoaștem încă”, ne-au spus arhitectele.

Foto: Fisheye.ro

5 Comments

  1. Sabina

    Puteti furniza si detalii despre anuntul de inchiriere?

  2. Designist

    Bună, Sabina! Nu e un anunț de închiriere, este doar prezentarea unei amenajări – probabil că apartamentul are deja un locatar.

  3. Annette Tulup

    Culori pastelate frumoase și un fototapet minunat. felicitari 🙂

  4. Kate

    Minunat apartament, luminos și aerisit și, deși atât de plin de culoare, nu este deloc copleșitor.

  5. Julia

    Un interior minunat decorat! Îți vine să intri și să te relaxezi.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed