Un supererou a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu, adus de muraliștii de la Sweet Damage Crew

Nicio grijă, nu avea vreo problemă de sănătate, doar un rol precis: să dea culoare celor 250 mp de zid cenușiu pe care s-a așezat și să bucure copiii internați. S-a întâmplat prin intermediul proiectului Zid de Bine și al donatorilor săi, cărora li s-a alăturat Kaufland România. Muraliștii de la Sweet Damage Crew (pe care sigur îi cunoști deja de pe zidurile din București, cum ar fi muralul Point de pe strada Eremia Grigorescu) sunt autorii supereroului / prima pictură murală în curtea unui spital pediatric – apropo, tot ei au început deja să picteze și cel de-al doilea zid, aflat în curtea Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București.

Inițiată la începutul lunii iunie de Asociația Zi de Bine alături de Asociața Edit, campania „Zid de Bine” și-a propus ca în luna iunie să readucă speranțele și optimismul micuților internați la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu și la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului din Capitală, pictând zidurile exterioare ale instituțiilor cu imagini-manifest.

„Am avut mari emoții când ne-am reluat activitatea obișnuită după 3 luni de #scutpentruspitale în care am avut alături peste 110 sponsori și 32.000 de donatori individuali. A fost un efort fenomenal care a stors de puteri și de finanțe pe toată lumea. Și nu am greșit să stăm cu inima strânsă. Comportamentul donatorilor s-a schimbat și diferențele între campania de dinainte de pandemie și campania de după sunt ca de la cer la pământ. Oamenii au obosit și este de înțeles. Cu atât mai importantă și mai de apreciat este acum implicarea din partea companiilor care încă pot să ajute”, spun fondatoarele Zi de Bine, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia.

Cât despre lucrare în sine, tehnica utilizată de echipa Sweet Damage Crew este un mix între foto-realism (personajul) și un stil ingenuu, similar celui în care desenează un copil (casele, blocurile și soarele în colțul picturii). Factorul eco este esențial în lucrarea muraliștilor, așa că din tool kit au făcut parte vopseluri Vimuro Paints și Airlite Sunlight Exterior, care purifică aerul.

„Ne-am alăturat acestui proiect fără să stăm prea mult pe gânduri. Totul a pornit de la ideea de CURAJ! Și cine are mai mult curaj decât un super-erou? Dar, uneori, și super-eroii sunt nevoiți să aștepte. Al nostru tocmai și-a lansat avionul de hârtie și așteaptă să vadă unde aterizează. Și copiii aflați în spital sunt nevoiți să învețe lecția răbdării, au nevoie de curaj, de răbdare și de un spațiu în care să evadeze. Așa s-a născut #SuperKid: un copil ca oricare altul, dar un personaj curajos, cu mască și mantie de erou“, a povestit Florin B. Cage, Manager Sweet Damage Crew.

Oricine poate pune o tușă de culoare pe Zidurile de Bine, donând către Asociația Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO, rohelp.ro, etc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației, www.zidebine.ro.

La fel ca toate celelalte campanii derulate de Asociația Zi de Bine și aceasta s-a bazat pe sărbătoriții lunii în cauză, concept prin care orice persoană poate să își doneze ziua de naștere pentru o cauză umanitară, strângând fonduri pentru aceasta în locul cadourilor obișnuite.

Fotografii: Adrian Ștefănescu

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed