Următoarea generație de creativi români îşi expune lucrările la DIPLOMA 2019.

Ediția cu numărul șase a festivalului DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, prezintă în fața publicului larg noua generație de creativi români între 11 și 20 octombrie 2019, în București, în clădirea monument istoric de pe Str. C.A. Rosetti nr. 3 (fostul restaurant Cina). Accesul este gratuit.

Festivalul include o serie de expoziții, structurate pe mai multe domenii, precum Arhitectură, Arhitectură de Interior, Urbanism, Design Grafic, Design Industrial și Design de Obiect, Fashion, Pictură, Sculptură, Artă Murală, Arte Textile, Ceramică – Sticlă – Metal, Grafică sau Foto-Video, amenajate în spațiul clădirii Cina, redeschisă cu această ocazie pentru publicul larg.

Expozițiile reunesc peste 120 de lucrări ale tinerilor absolvenți de facultăți creativ vocaționale din toată țara. Acestea au fost selectate de membrii boardului creativ al festivalului din câteva sute de lucrări înscrise.

În plus, pentru a marca parteneriatele strategice cu universități de profil importante din România, DIPLOMA 2019 include trei expoziții capsulă dedicate aniversărilor Universității de Vest Timișoara – Facultatea de Arte și Design, Universității Naționale de Arte București (UNArte) și Universității de Arte și Design Cluj Napoca (UAD).

Facultatea de Arte și Design – Universitatea de Vest Timișoara va marca 75 de ani de existență în cadrul festivalului DIPLOMA prin proiectul The Artist’s Golden Hand, semnat de Mihai Zgondoiu, absolvent al facultății și unul dintre cei mai apreciați artiști și curatori ai generației sale.

Universitatea Națională de Arte București aniversează anul acesta 50 de ani de la înființarea primei secții de învățământ superior de design în România. În acest context, va prezenta în festivalul DIPLOMA o selecție de lucrări semnate de cei mai cunoscuți absolvenți, cu obiectivul de a investiga rolul pe care designul îl are ca instrument în dezvoltarea economică și socială.

Gala UAD Fashion Design, organizată anual de Universitatea de Arte și Design Cluj Napoca sărbătorește la rândul său 25 de ani în 2019. Expoziția din cadrul DIPLOMA, organizată cu această ocazie, va prezenta colecțiile BOL Fashion Of Nature by Oana Lupaș, Chic Utility by Diana Flore, campania colecției fiind realizată alături de stilistul Amir Doboș, și House of Compulsion by Alina Morar și Anca Belbe, toți absolvenți ai UAD.

Evenimentul include și o serie de conferințe dezvoltate alături de Universitatea Națională de Arte București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și Ordinul Arhitecților din România, care abordează teme precum antreprenoriatul creativ, piața locală de artă sau insighturi despre rolul arhitectului. La acestea se adaugă workshopuri și petreceri menite să încurajeze dialogul multidisciplinar, dar și să apropie un public cât mai numeros de creațiile, lucrările și conceptele semnate de tinerii artiști.

DIPLOMA 2019 prezintă cele mai bune lucrări de absolvire ale viitoarei generații de artiști și creativi, absolvenți ai tuturor facultăților vocațional-creative din România, precum artele plastice, artele decorative, arhitectura și designul, selectate de către un board creativ, care reunește în acest an peste 40 de seniori în domenii creative: arhitecți, designeri, galeriști, manageri culturali, urbaniști, fotografi, stiliști, redactori, antreprenori, graficieni, profesioniști activi și dedicați ariei lor. Mai multe detalii despre aceștia se găsesc aici.

Festivalul DIPLOMA reprezintă contextul ideal pentru publicul larg de a descoperi cea mai tânără generație de artiști și creativi din România înainte ca aceștia să devină celebri. În plus, este o oportunitate pentru creativi de a avea un prim contact cu piața de artă și cu mediul profesional la care aspiră.

Mai multe informații despre DIPLOMA sunt disponibile pe facebook.com/diplomafestival.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed