Valeriu Mladin te invită la Political Bestiary @ Galateca
Ieri, la Galateca, a avut loc vernisajul expoziţiei “Political Bestiary” a artistului vizual Valeriu Mladin, prezentată într-o nouă viziune curatorială de către doamna Ana Maria Altmann. Într-un an dominat de politic, cele zece desene în cărbune cu accente profund ironice incită la reflecţie şi la dialog. Proiectul aduce în prim plan statutul omului politic actual înţeles ca un anti-zoon politikon, reprezentând prima colaborare a galeriei cu doamna Ana Maria Altmann, care şi-a solidificat activitatea profesională de istoric de artă şi curator în două mari muzee ale Austriei: Albertina şi Belvedere. Desenul este mediul care îi oferă lui Valeriu Mladin posibilităţi nelimitate de a crea individual şi confortabil, un univers plastic şi tematic al cărui limbaj are forţa de a dăinui dincolo de epoci istorice şi limite geografice. În seria celor zece lucrări monumentale expuse sub titlul “Political Bestiary”, autorul reuşeşte, cu o măiestrie demnă de marii clasici ai artei desenului, să dezvăluie într-un registru artistic şi tehnic exhaustiv, valențele complexe ale liniei şi hasurii. Impactul cu tematica propusă, cu veridicitatea şi cu farmecul fizionomiilor, ridică acest proiect în sfera perenă a universalităţii. “Abordând unitar şi original idei conceptuale străvechi şi foarte fecunde din punct de vedere estetic, dezvoltate în variate contexte socio-culturale şi plasându-se într-un registru acronic şi apartinic dar cu inflexiuni explicit critice şi dubitative, seria de lucrări “Political Bestiary” propune vectori de reflecţie şi de dialog despre statutul omului politic actual înţeles ca un anti-zoon politikon – o fiinţă politică pervertită. Tema este tratată concomitent şi în cheie autocritică şi autoironică, pornind de la raţionamentul că, fatalmente, clasa oamenilor politici aleşi reprezintă, grosso modo, chintesenţa însăşi a societăţii, cu toate tarele ei morale, reale sau presupuse” afirmă Valeriu Mladin. “Political Bestiary” poate fi vizitată la Galateca între 7 august şi 7 septembrie. Intrare liberă. Valeriu Mladineste un artist vizual roman multidisciplinar a cărui tușă inconfundabilă transpare indiferent că este vorba de desen, pictură, sculptură, fotografie, video, obiect, instalaţie sau performance. 11 expoziţii solo şi peste 30 de proiecte colective în ţară şi străinătate, printre care “Nexus” Galeria Five Plus 2014, Viena, “44”, Galeria Cărturești 2010, Bucureşti, ”Pas de Deux”, Galeria Allianz – Țiriac 2006, Bucureşti, ,,Snapshot România. Contemporary Artists from Romania”, Casa dei Carresi, Treviso, ,,Măştile Poetului”, Casa Fernando Pessoa, Lisabona sau „Art Embodied” – artişti români din anii ’80 ”, Institutul Cultural Roman, 2011 Londra. Lucrările lui se regăsesc în muzee şi colecţii private din România şi din lume (Colecţia de Artă a Parlamentului European de la Bruxelles). Născut în 1958, la Lipova, absolvent al Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, promoţia 1982, Valeriu Mladin este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Lector universitar la catedra de Foto-Video şi Procesare Computerizată a Imaginii din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Artistul trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Fotografii: MotionARThoughts |