Simbio s-a mutat în casă nouă, pe strada Negustorilor. Într-o clădire superbă, de peste un secol.

Am început anul prezentând multe locuri noi din oraș, încercând să “păcălim” cumva ritmul care deja nu mai invită la răgaz. Micile escapade urbane Designist sunt raze luminoase de vacanță în programul vostru și al nostru, pauze de inspirație și respirație necesare.

Și pentru că weekend-ul vine cu pași repezi, iată ce refugiu urban am ales: noul Simbio, care a început anul în casă nouă – pe Strada Negustorilor număr 26, într-o clădire veche de peste un secol, tranformată de arhitectul și designerul Eliza Yokina.
Despre proiectele Elizei ți-am povestit pe Designist aici și aici.

8Noul Simbio - DesignistSalonul cu soba verde și vedere direct în bucătărie

6Noul Simbio - Designist

Reabilitarea a început în primăvara anului 2014 și a fost implementată de biroul de arhitectură SYAA, sub coordonarea Elizei Yokina. Spațiul vorbește despre “simbioză” – între funcțional și estetic, între elementele vechi de design și cele moderne, urbane, între mobilierul proiectat și produs special pentru Simbio și elementele vintage recuperate chiar de către echipa Simbio.

5Noul Simbio - Designist

“A fost emoționant primul contact cu casa, liniștită, frumoasă, întunecată, cu lumina verde filtrată din grădina abundentă, sobele afumate, oglinzile palide, mobilierul greu. A fost un moment pe care nu aș putea să-l uit. Casa avea deja spațiile ei bine definite: salonul cu luminator, salonul cu soba verde, camera mică, camera mare, scara, demisolul cu boltișoare de cărămidă. A fost evident de la început că barul va fi la demisol, restaurantul cu show-kitchen la parter și zona de lucru la mansardă. Am vrut de la început să păstrăm și să aducem în lumină lucrurile valoroase, iar acolo unde era necesar să venim în completare cu finisaje cât se poate de apropiate de epoca în care a fost construită casa” spune Eliza Yokina, fondator SYAA.

2Noul Simbio - Designist 3Noul Simbio - Designist 4Noul Simbio - DesignistSalonul cu luminator are în mijloc o masă cu blat din sticlă în care se reflectă “mozaicul” colorat al luminatorului.
7Noul Simbio - Designist

Jos, la demisol, unde se afla depozitul casei, este acum barul, amenajat în stil industrial, cu rafturi de fier și tablă. Barul este turnat din beton, iar scaunele sunt replici ale scaunelor folosite de mecanici. La vară va fi amenajată și mansarda, iar în curtea din spatele casei ne vom răcori la umbra unui gutui.

10Noul Simbio - Designist

9Noul Simbio - Designist

Dar să vedeți și baia, este de o cochetărie retro urbană desăvârșită:

1Noul Simbio - Designist

Pe lângă meniul pentru cină, care variază în funcție de sezonalitatea unor ingrediente sau de inspirația bucătarilor, Simbio Kitchen & Bar are meniul specific unui gastro-bar urban cu all-day breakfast și burgers.

Weekend fin să aveți! 🙂

Fotografii: Cătălin Georgescu

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed