Crăciunul a venit la Cărtureşti cu o mansardă nou-nouţă!

În pod la Cărtureşti se întâmplă ROD – Romanian Design. Iar dacă nu aţi fost de curând în librărie şi nu aţi urcat până… sus spre cer, în mansarda cea nouă, vă spunem imediat ce aţi pierdut. Podul este cea mai nouă anexă a Cărtureştilor, unde cadourile deştepte stau sub semnătura creatorilor de la noi. Din ianuarie, după sfârştiul târgului, aici vei regăsi constant expoziţii de design românesc.

De cum am intrat, ne-am minunat: o dată pentru că acest pod mai mult decât orice alt pod este acel spaţiu boem, frumos, în care îţi vine să te așezi pe o pernă și să zăbovești cu un ceai în mână. Apoi, pentru că o bună parte din cadourile de aici le recomandasem şi noi în Cadouri made in Ro, iar pe cele care scăpaseră primei listei autohtone le-am regăsit sâmbătă la Marché de Noël.

Iepuraşul cronicar vine de la Care?cutare.

Evident că am văzut şi lucruri noi şi evident că tot săptămâna asta am făcut şi o listă de cadouri deştepte, şi una de cadouri funny, nu numai din Ro, ca să aveţi toate variantele la bună dispoziţie – să nu ziceţi că nu aţi avut de unde alege 🙂

Am revăzut creaţiile Care?cutare, altele decât cele recomandate de noi în lista de cadouri made in Ro. Preferatele noastre rămân husele de laptop, săculeţii pentru cadouri sau orice alte lucruşoare de stocat ingenios şi pernuţa-biscuit.

Atât de românesc!

 

Pernuţa – biscuite, un Care?cutare delicios 🙂

 

Cum porţelanurile Wagner sunt, ca şi Care?cutare, un brand românesc frumos şi prezent în cele mai faine locuri, de data asta am dat târcoale unui lampadar al căuri abajur este un ceainic 🙂 Cănuţe, ceainice, farfurioare şi clopoţei pictaţi cu vechi ziceri româneşti vă aşteaptă tot sus.

Am mai spus: Anca Fetcu este un designer care ne place, pentru că prima ei colecţie, cu corpuri de iluminat, oglinzi, cuiere, accesorii de Crăciun, este una foarte închegată (puteţi vedea aici lămpile, iar aici decoraţiunile şi un cuier).

Lămpi din plexiglas, by Anca Fetcu

În caz că mai aveţi nevoie de globuri, am descoperit ieri în premieră unele lucrate la noi şi pictate pe stilcă de Kihi-Kiha. Sunt absolut superbe şi atât de fine!

 Tot sus în pod, veţi găsi şi alte decoraţiuni semnate Kihi-Kiha, pentru copii şi adulţii cu suflet de copil. De la ei, vă mai arătăm şi nişte îngeraşi care ar face fericit orice brad de Crăciun.

Îngeraşii Kihi-kiha

Întotdeauna mi-au plăcut printurile, dar parcă niciodată nu le găseam la noi pe cele mai cu poveste, cu o calitate exemplară a tiparului etc. De la Atelierul de Print încoace, aceste dileme sunt istorie. Printurile lor arată excepţional şi sunt mici poveşti în sine.

Made by Coloji Livia, în pod îl vei vedea înrămat într-o ramă albastră deco şic.Semnat de Mădălina Andronic. Preţurile printurilor vin pe dimensiunea dorită, iar toate sunt ediţii serii limitate.

Dacă te gândeşti la un carneţel nou pentru anul cel nou, creatorii de la Atelier Cărtureşti s-au gândit la nişte desene de îţi lasă gura apă. Greu să nu te lipeşti de cel puţin unul!

În final, o gură de visare din nou găsitul pod, unde am avut senzaţia că am aterizat într-o arcă a lui Noe care a adunat ce e mai frumos în Bucureşti.

Fotografii via Cărtureşti.

2 Comments

  1. Radu

    Da, o surpriza mansarda…

  2. Pingback: Accesorii pentru copii semnate de designeri româniDesignist

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog