Chestionarul lui Designist sau 30 questions pentru Agnes Lukacs
Nu e chiar chestionarul lui Proust, dar pe-aproape. Trecem designerii și arhitecții români printr-o avalanșă de întrebări (da, pentru că sunt 30 de întrebări!) à la Designist, dar cu tente proustiene, care să ni-i arate dintr-o altă perspectivă decât poți să-i ghicești admirându-le proiectele – mai umană, mai îndrăzneață, mai personală. Aici poți să vezi chestionarele noastre de până acum. Agnes Lukacs a avut întotdeauna o creativitate eclectică: a terminat Universitatea de Arte și Design din Cluj, a lucrat ca fotograf de fashion, apoi a virat către advertising, ca art director, iar acum, de ani buni, are piciorul pe pedala de accelerație ca designer de obiect, de interior și chiar de bijuterii. Lucrează mult și foarte variat, iar funcționalitatea își găsește forme cu o doză mare de ludic în proiectele ei. Noile ei căutări se concentrează pe tehnicile artizanilor tradiționali locali și designul inspirat din meșteșugul transilvănean – așa a făcut lumină din betonul de cânepă, un experiment home&deco și conceptual despre care ți-am povestit aici. Citește și: De vorbă cu designerul Agnes Lukacs 1. Cum ți-ai amenaja acum camera din copilărie? Din momentul în care mi-a păsat că am o cameră, părinții au rezonat cu dorința mea acută de a schimba „decorul” săptămânal. A fost foarte excitant pentru mine să reușesc schimbări majore cu ce am avut la îndemână, iar nevoia de frumos din timpul comunismului m-a format pentru ceea ce fac astăzi. 2. Mai ții minte ce voiai să te faci când vei fi mare? Prin activitățile amintite mai sus era clar de pe atunci: designer sau arhitect 😊. Corpurile de iluminat Hempiric din beton de cânepă, un material biocompozit versatil și robust, cunoscut și ca hempcrete. 3. Ce piesă de design nu ar trebui să lipsească din orice apartament în care ai locuit/vei locui? Oriunde am locuit, cel mai important a fost să creez o atmosferă în care să pot funcționa corect. Pentru asta, inevitabil, a fost nevoie și de niște obiecte, piese de mobiler sau culori, lucruri de care am fost sau sunt atașată. Am încercat și varianta în care nu eram „robul obiectelor”, dar m-a făcut foarte nefericită. 4. Ce obiect ți-ar plăcea să ai și nu a fost creat încă? Interesant! Probabil nu un obiect mi-ar placea să am, ci o mașinărie care să-mi execute toate ideile, fără întrebări foarte pragmatice de tipul „crezi că se poate realiza?”. 5. Care este cel mai frumos loc/spațiu pe care l-ai văzut vreodată? Pandemic related aș răspunde: Sinaia, cota 2000, când ești deasupra norilor și copilul tău îți spune că este cea mai fericită zi din viața lui ❤. 6. Ce piesă de design ai lua cu tine pe o insulă pustie? Niciuna, prefer marea provocare de a crea ceva nou! Proiectul Weave hello a fost gândit și creat de Agnes ca o înlănțuire de elemente care creează modele asemănătoare pixelilor. 7. Care este cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat într-un proiect? Nu știu, nu am simțit că meseria mea ar veni cu un risc. Mi s-a întâmplat să mă arunc într-un proiect înainte să semnez un contract, fac asta frecvent, dar acesta este un risc doar pentru mine 😉. 8. Crezi în compromis? Ce formă poate lua el în activitatea ta? Nu țin minte să fi făcut vreun compromis notabil, dar uneori, când nu a ieșit ceva conform proiectului, am resimțit lucrul acesta și era frustrant. Acum pot trăi cu frustrările acestea, pur și simplu. 9. Dacă ai fi o cameră, ce ai fi? Aș fi un „tiny home” undeva în natură, spațiu de 30-40 mp multifuncțional, unde aș putea să creez, să gătesc în weekenduri pentru prieteni, să dorm, să stau pur și simplu cu fiul meu, Matei, în natură. Banca-taburet Supaplex 10. Dormitorul cărui personaj literar ai vrea să-l amenajezi? Poate nu un personaj literar, ci un personaj cu o strânsă legătură cu lumea literară: Virginia Wolf – “a woman must have money and a room of her own if she is to write fiction”. Pare o femeie care își dorește cu ardoare o cameră a ei! Sunt sigură ca ar fi un dormitor-birou! 11. În ce film ai vrea să trăiești datorită designului/arhitecturii/stilului de viață? Astăzi în “Contempt” / Jean-Luc Godard / în faimoasa casa Malaparte construită în 1937 / pe insula Capri. 12. Cine este eroul tău din lumea designului și arhitecturii? Sotii Eames și Gio Ponti forever! 13. Care este ultima descoperire pe care ai făcut-o design-wise? Să nu mă mai reportez la ce se întâmplă în lume și să experimentez cu ce pot și ce îmi permit 😊. Masa Ply Cake, din placaj și corian 14. Care este cea mai mare preconcepție despre design pe care ai întâlnit-o? Că este superficial. 15. Ce schimbări de design ai face în casa unui insomniac? Ar fi proiectul ideal: sunt și eu insomniacă, așa că aș crea un set up care să conțină valeriană, ulei de levănțică, probabil niște vin, toate acestea ca un ritual înainte de somn. În dormitor ar fi doar muzică sau podcasturi plictisitoare, fără filme! De fapt, depinde foarte mult de nivelul insomniei 😁. 16. Dacă nu ai fi designer, ce ai face? M-aș ocupa de frumos. 17. Ce material este subestimat? Cânepa. 18. Dar supraestimat? Clar, plasticul! 19. Când te-ai simți cel mai apreciată? Când mi-aș găsi locul în lumea asta! 20. Deviza ta este…? Se poate! (uneori) Thinking rocking chair din lemn de stejar masiv 21. Ce îți displace total la colegii de breaslă? Este o întrebare capcană! 🙂 Nu interacționăm așa de mult în viața reală, dar, în general, 22. Care este cel mai extravagant obiect pe care îl ai? Nu-ți spun care este cel mai extravagant, dar îți dezvălui locul al 2-lea: neașteptat, este o vază de sticlă din 1900, de colecție 😊. 23. Care sunt cele trei cuvinte pe care le asociezi cu designul? Pasiune, emoție, căutare. 24. Cum ai vrea să fii cunoscută dacă ai deveni celebră în toată lumea? Îmi doresc să pot face mai mult pentru comunitatea mea locală, iar dacă asta m-ar face cunoscută în toată lumea, ar fi un plus pentru comunitate. Măsuțe de cafea din colecția Geometric Love 25. Care este stilul de design pe care îl asociezi cu vacanța? Non style, free style, mă bucur de ce pot cât mai mult! 26. Dacă ai fi răpită de un grup de extratereștri (care vorbesc limba română), ce definiție a designului le-ai da? Eu, Agnes, du-mă unde vrei, te va costa, dar va fi o experiență frumoasă! Dacă vrei ieftin, hai pe Pământ! 27. Care este ultima schimbare pe care ai făcut-o în propria casă? M-am apropiat și mai mult de niște obiecte de care nu pot foarte ușor să mă despart 🙂 28. De ce ți se face dor cel mai des? Doar de Matei! 29. Care este acel film-reper pe care l-ai văzut și de atunci l-ai tot vedea? Acum, pe primul loc ar fi “Soul Kitchen”. 30. Care e acel ceva dulce căruia nu îi poți rezista? Dar ceva sărat? Geloto de fructe si salata de vinete 🙂 Fotografii: prin Agnes Lukacs |