Moscova crede în design sau un apartament moscovit cu accente de culoare stylish
La noi au trecut zilele troienite, dar îți propunem o mică escapadă într-o capitală europeană în care, mai mult ca sigur, ninsoarea este încă personaj principal: Moscova! Parteneri ne sunt duo-ul creativ Oleg Klodt și Anna Agapova, de la Oleg Klodt Architecture & Design, creatori de amenajări elegante, în pur stil rusesc, despre care ți-am mai povestit aici. De această dată, poposim pe Bulevardul Nagorniy, din centrul Moscovei, unde designerii au primit provocarea de a amenaja un apartament stylish, pentru o familie de trei persoane, și de a combina inspirat contrastele încăperilor esențiale: livingul, dormitorul principal, dormitorul copilului, bucătăria și una dintre sălile de baie. Noi zicem că au făcut o treabă admirabilă! 🙂 Lounge-ul, dominat de mobilă simplă, cu linii grafice, ne-a teleportat direct într-un decor Sixties. Ne-a adus înapoi, însă, candelabrul îmbelșugat, pe care ne-am dori mult să-l vedem înecând în lumină întreaga încăpere. Culorile deschise sunt punctate ici-colo de accente puternice și prietenoase de turcoaz, galben și portocaliu, cât să nu ne fie teamă să atingem ceva și să îl murdărim. Picturile abstracte de deasupra canapelei, asortate cu pernuțele, sunt semnate de pictorița Olga Shagina. Consola din lemn, marca Mitchell Gold + Bob Williams, poartă și ea amprenta “the swinging Sixties”. Din living putem să tragem cu ochiul direct în bucătărie, așa că de ce să nu facem câțiva pași și aici? Haide, prinde curaj, nu te opri să admiri de la distanță vedeta camerei, ingenioasa masă compusă din secțiuni circulare de placaj, peste care tronează un blat simplu din lemn. Scaunele transparente, cu spătar rotunjit și tapițerie colorată, ni s-au părut niște mici ironii la adresa fotoliilor elegante din restul casei. Continuăm turul apartamentului moscovit cu dormitorul principal, camera care ni s-a părut cel mai aproape de definiția opulenței: tăblia înaltă, și ea un accent de culoare, este custom made pentru Oleg Klodt Architecture & Design, iar pereții care o înconjoară au fost decorați cu oglinzi care ajută la mărirea dimensiunilor încăperii, doar optic. Și aici anii ’60 te surprind din colț prin galbenul fotoliului Brebbu. În colțul opus patului, comoda Julian Chichester. V-am spus că dăm o fugă până la Moscova, dar brusc ne trezim și prin capitala Regatului Unit. Responsabil de asta este dormitorul fetiței proprietarilor, îndrăgostită de cultura britanică. Se cerea, deci, o temă londoneză întregită de tapetul cu imaginea Westminster Abbey-ului, care îmbracă peretele opus patului. Ne-a fermecat instalația de iluminat de deasupra patului, inspirată de rețeaua de metrou londoneză, la pachet cu numele stațiilor. Brilliant, right? 🙂 Am desprins doar un fragment dintr-una din sălile de baie ale apartamentului: oglinda rotundă este preferata noastră. Despre apartamentul de pe Bulevardul Nagorniy, Oleg Klodt și Anna Agapova spun că este un proiect în care spațiile se revarsă unul în altul și creează un tot unitar. Noi am vrea să îi completăm spunând că nu ne-am dorit niciodată mai tare să ajungem la Moscova decât acum. Înfruntăm și zăpezile pentru un design reușit! 🙂 Fotografii: Sergey Ananiev prin Oleg Klodt Architecture & Design |