Oh, ce bine îi stă casei tale cu terasa evazată!

Așa ne imaginăm că exclamă prietenii proprietarului unei case din nordul Bucureștiului, după ce arh. Mihail Neagu de la inedit.works, despre care ți-am mai povestit aici și aici, i-a creat o terasă care “se revarsă” mai mult decât te-ai aștepta: 45 mp!

terasa

Și i-am amintit pe prietenii proprietarului încă de la început pentru că ei au fost catalizatorul brief-ului primit de arhitect. Iar mai apoi, el le-a schematizat relația și a transformat-o în arhitectură 🙂 .

“Terasa privată este, prin excelenţă, o extindere a sufrageriei, locul în care ne primim prietenii mai aproape de natură. Iar când ne raportăm la aglomeraţia urbană a Bucureştiului, importanţa terasei devine mult mai pregnantă. Conceptul proiectului a pornit de la unul dintre cuvintele cheie primite de la beneficiar și anume “prietenie”, iar dorinţa de unicitate manifestată de beneficiar încă din discuţiile incipiente a fost energia catalizatoare a acestui proiect. A apărut, astfel, o paralelă între oamenii strânşi într-o horă şi succesiunea unor stâlpi sculpturali înclinați, care “evazează” terasa. “Copertina” pare, astfel, să stea perfect întinsă și că oprește stâlpii care dau să fugă spre zona verde. De altfel, deşi sunt industriali prin material, am vrut să dau iluzia unei origini comune a stâlpilor  cu zona verde, așa că m-am folosit de cromatică”, explică arhitectul.

terasa

Ne-a plăcut și scaunul spaghetti, cu șezutul și spătarul împletit, care ne-a amintit de piesa proiectată de designerul Teresa Kruszewska și pe care am descoperit-o acum câteva luni în expoziția Manual de design polonez.  

terasa

Structura copertinei este croită din elemente de lemn dispuse coplanar și strânse cu piese de oțel, care, așa cum ne-a spus arhitectul, “nu fac decât să transforme fiecare nod structural într-un nod estetic” 🙂 .

terasaȘi încă o notă mare: “colții” ascuțiți ai terasei mușcă foarte exact în pardoseala construcției și în zona verde. O oază care pare să declare ferm că este completă și autosuficientă 🙂 .

Chiar dacă septembrie ne-a luat deja pe sus (și prin surprindere), sigur mai prindem câteva săptămâni numai bune pentru terase, așa că abia așteptăm să ne trimiți și proiectul grădinii. Revenim cu povești :).

Fotografii: prin Mihail Neagu

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed