Acasă la Vladimir Drăghia, Alice Cavaleru și Zora: un apartament în cheie contemporană, cu vedere spre lac

Despre prietenii de la Delta Studio ți-am povestit de multe ori de-a lungul anilor, dar încă nu ți-am spus și despre noua lor veste bună: proaspătul birou de arhitectură Delta Studio Design, specializat în amenajări ultra-personalizate, în cheie contemporană, și-a început activitatea, iar noi abia așteptam să vedem primele rezultate. Așa că i-am invitat mai jos să ne povestească despre unul dintre cele mai noi proiecte pe care le-au semnat, prin arh. int. Cristina Golban și arh. Ana Demian: apartamentul lui Vladimir, Alice și micuța Zora 🙂 .

 

Apartamentul are trei camere și o suprafață construită de 121 mp. Vladimir și Alice s-au gândit mult la amenajare și se declară foarte mulțumiți de rezultat. Cei doi au mai colaborat cu Delta Studio și la apartamentul precedent, de lângă Cișmigiu, iar pentru că între timp Delta Studio și-a deschis propriul birou de arhitectură, pentru noul apartament au lucrat îndeaproape cu arh. int. Cristina Golban și arh. Ana Demian.

Bucătăria e deschisă către living. Mobilierul de bucătărie Formmat e fabricat la Piatra Neamț și accesorizat cu electrocasnice Franke.

În open space-ul bucătărie-zonă de zi, cuplul a ales un mobilier care să acopere tot peretele, cu insulă.

Negru intens – lemn – bandă LED pentru un accent stilistic. 

Canapeaua e modelul Peanut de la producătorul italian Bonaldo, un model modular ce permite crearea de compoziții creative și personalizate.

Livingul integrează și motocicleta lui Vladimir. Ușile interioare sunt de la producătorul italian Cocif.

Amenajarea dormitorului matrimonial a pornit de la patul Fluff de la Bonaldo, un model cu o textură plăcută și lejeră.

Pendulele de deasupra noptierelor sunt Nova Luce.

Peretele de piatră naturală gri aduce o notă masculină compoziției. Textura este îmblânzită de lumina caldă oferită de corpurile de iluminat, care parcă plutesc.

Camera conține un dressing ingenios, custom made by Formmat, cu o parte pentru Alice spre dormitor și una pentru Vladimir, spre baie.

Amenajarea băii a pornit de la cada freestanding și are un vibe modern, dat de tapetul negru și oglinda cu LED Rondo de la Dalet.

Cea de-a doua baie este un spațiu al elementelor naturale. Mobilierul e Slim Lux de la Dalet, iar oglinda cu LED Rondo de la Dalet.

Camera Zorei este compactă și include un mobilier custom made Formmat, care integrează patul și multe spații de depozitare.

Echipa Delta Studio Design a finalizat amenajarea cât Vladimir, Alice și Zora au fost în concediu, iar la întoarcere cei trei au găsit totul gata și s-au mutat. Ideal!

Articol și video story realizate de Delta Studio și găzduite de noi 🙂
Fotografii: prin Delta Studio Design

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed