Casa ideală există, chiar foarte aproape de Bucureşti

Terasa de la parter este parţial umbrită de etaj

În România există proiecte de arhitectură şi design interior senzaţionale, iar acest lucru nu mai e un secret, ci o realitate care “se întâmplă” deja constant. Împreună cu prietenii de la igloo, vă prezentăm o casă din Bucureşti care pentru noi a fost confirmarea unui lifestyle ideal, unde calitatea vieţii e dublată de cea a unui design care face lucrurile să arate impecabil, fără să fie intruziv. Subtilitate, spaţii largi şi aerisite, piese pur şi simplu frumoase în discreţia lor fără cusur şi câteva accente artistice: o casă în care cu siguranţă se trăieşte frumos. Proiectul este semnat de Square One şi Nuca Studio.

Plăcile de beton post-tensionate în structura locuinţei, precum şi alegerea unor faţade ventilate cu placaj din lemn, foarte mobile, conectează interiorul şi exteriorul casei. 

Există arhitecţi care aleg să se specializeze de-a lungul carierei, dedicându-se unui domeniu sau unei funcţiuni, iar alţii care preferă să exploreze cât mai multe dimensiuni ale actului creativ. După ce ne-au arătat că pot face design de interior de cea mai bună calitate, conturând spaţii îndrăzneţe şi versatile – de la revoluţionarul club Embryo la jucăuşul restaurant Phill, arhitecţii de la Square One şi Nuca Studio se dovedesc la fel de talentaţi în abordarea locuirii, în forma sa completă: casa de faţă creează, printr-un studiat joc între înăuntru şi afară, o adevărată „insulă” de linişte şi relaxare în interiorul unei zone, cu controversate valenţe urbane, din nordul Bucureştiului.

Suprafaţa alocată fiecărui nivel este generoasă, dar nu a fost aglomerată de spaţii. Accentul s-a pus pe zonele de interes necesare (living, zonă de relaxare, zonă de dining, zonă de joacă pentru copii etc.), păstrate ample, aerisite. Toate au asigurată o comunicare specială, fluidă cu exteriorul.

Deşi sunt recunoscuţi şi foarte apreciaţi în primul rând ca designeri de interior, experienţa în arhitectură/proiectare nu le lipseşte, însă proiectele de până acum nu s-au înscris în linia aproape experimentală a amenajărilor. Întâlnirea cu un client care înţelege şi apreciază mecanismele proiectării într-un spirit inovativ, personalizând puternic locuirea, le-a oferit ocazia să conceapă un spaţiu care se distinge printre casele realizate la noi în ultima perioadă prin versatilitate şi relaţia specială cu exteriorul.

La parter, bucătăria

Livingul deschis de la parter comunică cu terasa exterioară. A fost aleasă cea mai subţire tâmplărie disponibilă pentru a păstra fluiditatea spaţiilor.

Scara sculpturală, ce urcă la etaj, este din corian, realizată de Ekero.

Punctul de plecare l-a reprezentat chiar stilul de viaţă al beneficiarilor: o familie care este în permanent contact cu rudele, cu prietenii, ceea ce duce la un grad foarte mare de ocupare a casei la sfârşit de săptămână, cu diverse activităţi în desfăşurare. Construcţia a fost astfel concepută ca un volum fracturat, neregulat, care asigură existenţa mai multor „centre” de interes pe fiecare dintre cele două niveluri, dar totodată şi deschiderea către exterior pentru mai multe tipuri de spaţii. La interior, deşi au utilizări diferite, există o bună comunicare între spaţii şi foarte puţine zone opace, ceea ce contribuie la crearea unei senzaţii de fluiditate.

Zona de la parter (living, dining, bucătărie) deschisă. La parter, se mai găsesc câteva spaţii tehnice, spaţiul de acces, grupuri sanitare, precum şi un spaţiu de lucru – un birou.

Biroul. Şi pentru această încăpere a fost prevăzută o mică terasă, o comunicarea vizuală cât mai armonioasă cu exteriorul.

Zona de zi este un spaţiu foarte liber, luminos şi marchează un maximum de interactivitate între bucătărie, locul de luat masa şi living, dar şi între toate acestea şi curte. Pentru includerea curţii în acest cadru, trecerea către exterior, spre terasa acoperită parţial de etaj, se face prin intermediul unui vitraj foarte mare, cu cea mai îngustă tâmplărie disponibilă. În cadrul acestui ansamblu, punctul de forţă îl reprezintă masa cu 10 locuri, punctată de scaunele Vitra şi lampa Droog, care, deşi o „apariţie” puternică, este suficient de stilizată cât să lase spaţiile adiacente să-şi construiască propriul discurs.

Diningul este impresionant: masa cu blat din lemn este încojurată de 10 scaune Eames, prin Vitra, iar lustra este Droog.

Etajul este rezervat celor patru dormitoare, de dimensiuni diferite, băilor adiacente, inedit decorate, şi locului de joacă pentru cei mici; chiar dacă separarea este mai pronunţată ca la parter, luminozitatea spaţiilor se păstrează prin suprafeţele şi ferestrele de mari dimensiuni. Cele două niveluri sunt legate printr-o scară deschisă, cu caracter sculptural, realizată din Corian de firma Ekero.

Dormitorul de la etaj

Baia cu panoramă

Deschiderile mari obţinute prin folosirea unor plăci de beton post-tensionate în structura locuinţei, precum şi alegerea unor faţade ventilate cu placaj din lemn, foarte mobile, conectează complet în anumite locuri interiorul şi exteriorul. În acest spirit, curtea reprezintă adesea o prelungire a spaţiilor interioare, răspunzând diversităţii de utilizare cerute de temă: există o curte aferentă spaţiului de zi, cum menţionam mai sus, o curte a biroului, mai retrasă, pentru momentele de solitudine, o curte de acces şi o curte laterală ce preia într-un spaţiu fără ferestre activităţi de tip sportiv.

Dormitorul copilului

Baia, cu accente ludice, naive.

Finisajele de interior, dar şi mobilierul şi corpurile de iluminat alese de la companii renumite (Vitra, E15, B&B, Flexform, Davide Groppi, Flos, Poggen Pohl), pe baza mesajului general pe care îl transmit, contribuie la crearea unei locuinţe luminoase şi elegante. Apoi, anumite accente grafice şi cromatice, cu un caracter ludic, punctează personalitatea locuinţei, ferind-o de un registru sobru.

Cu naturaleţe şi creativitate, gestionând subtil prezenţa şi efectele luminii, precum şi elementele de design interior, casa transpune în realitate „imaginarul” unei locuiri ideale. 

Plan etaj.

Proiect: Square One şi Nuca Studio
Structura: Aeterna

Plan parter

Text: Viorica Buică
Foto: Cosmin Dragomir

Articolul a fost preluat din numărul 125 (mai 2012) al revistei “igloo. habitat & arhitectură”. De asemenea, acest proiect deschide şi albumul igloobest, Case din România 4.

3 Comments

  1. Georgiana E.

    Foarte frumi articolul. Parca este varianta scrisa a emisiunilor de pe Travel & Living 🙂

  2. Mulţumim Georgiana, ne bucurăm că îţi place! Pe noi ne-a data gata casa 🙂

  3. foarte inspirat!
    îmi place ideea dormitorului – oază de linişte, sobru, puţin accesorizat.
    la fel şi tonul articolului. felicitări şi la cât mai multe case designish!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed