Cum arată un colț de lectură 100% made in RO?

Recent, în feed-ul de Facebook ne-a apărut un articol care aducea în fața pasionații de lectură: potrivit celor mai recente studii, vara este perioada cea mai prolifică pentru ei, cu o medie de 12 cărți bifate din iunie până în august inclusiv. Această veste nu ne-a făcut doar să oftăm cu gândul la atât de mult timp liber și capacitate de concentrare, ci și să visăm la un colț de lectură care să funcționeze ca refugiu cotidian cool și inspirațional.

Desigur, l-am compus din piese Made in RO cu design inclus, create din materiale naturale. Pentru unele dintre ele upcycling-ul este ingredient de bază, la fel și multifuncționalitatea. Lectură plăcută! 😉

Scaunul IU20: supradimensionare tridimensională

Dacă auzi macramé și te gândești automat la vreun accesoriu din casa bunicii tale, scaunul IU20 este aici pentru diversitate și reinterpretare. Plus că, așa cum ne imaginăm noi, aduce tare bine cu un tron actualizat, perfect pentru colțul tău de lectură, unde ești atotputernic.

Arh. de interior Irina Ursu l-a realizat integral manual: structura lui metalică este vopsită în câmp electrostatic, șezutul moale este tapițat, iar personajul principal, spătarul statement supradimensionat, este o împletitură în tehnica macramé, cu sfoară din bumbac reciclat, care creează un efect tridimensional.

Citește și: O casă veche din București a devenit noua casă a familiei unei arhitecte

Scaunul IU20, work in progress

IU20 este, în egală măsură, și un apel la răbdare: meticuloasa tehnică macramé cere timp și multă atenție, elemente pe care le găsim greu în epoca tehnologiei, dar fără de care procesele creative își pierd parcursul firesc. Ai ghicit deja că acesta a fost unul dintre motivele pentru care scaunul ne-a convins și ne-a inspirat, nu? 😊

Noptiera-măsuță Dream on: omagiul biodegradabil adus visătorilor

Dream on: dacă nu vara, atunci când și dacă nu în colțul de lectură, atunci unde? Bine, poate o să răspunzi în vacanță!, dar noi o să-ți spunem că această mini-amenajare va fi the next best thing! 😎 Creativa noptiera – măsuță creată de atelier.roca (Bianca Romaș și Robert Catrina) este unul dintre argumente: are o structură formată din carton reciclat și ondulat, iar compozitul care acoperă structura de carton este creat din hârtie reciclată și texturată. Nu-ți face griji, totul este suficient de solid ca să susțină blatul – capac din lemn de nuc realizat de un meșter tâmplar din Cluj-Napoca.

Dream on este în totalitate biodegradabilă și realizată manual, iar tu o poți folosi și ca piesă de mobilier, și ca spațiu de depozitare pentru cărți și reviste: blatul este detașabil.

BookmArk: plurivalența prevăzătoare

Poate că nu deslușești imediat ce vezi în imaginea de mai sus: o structură geometrizată care arată prețios, dar și misterios. Înainte să-ți dăm mai multe lămuriri, te asigurăm că îmbină atent funcționalitatea și estetica într-un obiect care va asigura doza de finețe a colțului tău de lectură.

BookmArk este un semn de carte care se transformă printr-o singură mișcare în sprijin pentru carte, o adevărată arcă menită să o țină pe loc 😊. A fost creat de designerul Adrian Balcău în colaborare cu „Cărțile pe față” (cartilepefata.ro), o asociație din Cluj-Napoca axată pe promovarea cititului.

Îl vedem folosit fie punctual, ca să păstrezi cartea deschisă, dar să îți eliberezi mâinile, fie pe termen lung, ca sprijin pentru o carte care joacă și rol de accesoriu sau suvenir – poate un album de artă deschis la lucrarea favorită?

BookmArk este realizat din alamă și are mici detalii de protecție din piele naturală.

Citește și: Adrian Balcău îți aduce Clujul pe pernă

Nomad taburete: upcycling mobilNomad este soluția dacă, totuși, ai nevoie de un bonus de confort și de un taburet pe care să-ți odihnești picioarele în timp ce citești. A fost creat de ASKIA (prin Dragoș Motica și Ștefan Niță) și este un proiect de upcycling pur, așa cum au explicat designerii:  „placajul <<bază>> din care este obținut taburetul este o formă existentă în fabrica din Reghin, unde ASKIA își produce piesele de placaj curbat, și căreia studioul a încercat să-i ofere o altă utilitate”. Ca urmare, piesa din placaj tehnic a fost îmbrăcată în burete și material textil și a primit rotițe care îi justifică numele cu valențe de mobilitate.

 

Citește și: Designul românesc ne dă vești bune: Ubikubi devine AȘKIA Furniture!

Niksen: manualul pentru leneveală productivă

Așa-i, nu este o piesă de design, dar este sigur o componentă de bază a colțului de lectură pe care ni l-am imaginat, mai ales pe timp de vară și vacanță: ce moment mai bun să deprinzi Niksen – arta olandeză de a nu face nimic? Mulțumim editurii Publica, care ne-a trimis recent cartea scrisă de Olga Mecking, iar noi abia așteptăm să învățăm cum să facem loc relaxării în rutina noastră creativă zilnică 😊.

Citește și: Ghid de design interior, o carte pentru designerul de interior din tine

Foto: Scaun IU20 – Alex Prodan /prin Romanian Design Week / prin Editura Publica

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed