Cum să ai o casă creativă la capitolul depozitare?

Organizarea casei este un capitol inepuizabil, care dă naștere la tot felul de idei creative. Dacă te muți în casă nouă, ai ocazia să pornești de la zero și să dai frâu liber imaginației pentru a compune căminul la care visai încă din studenție. Dar cum asta presupune mai multe etape, dar și multe bătăi de cap, demarăm un serial care încearcă să răspundă la întrebarea: “La ce să fii atent când te muți în casă nouă?”.

Și pentru că secretul organizării stă în spații de depozitare bine gândite, în Episodul #1, tragem cu ochiul la soluții inteligente de organizare și depozitare, pe care le-am întâlnit în case din România. Aproape toate sunt realizate la comandă, pentru că fiecare spațiu este unic. Nu sunt doar creative, ci și foarte eficiente în valorificarea la maximum a spațiului disponibil.

Patul cu nenumărate „buzunare”

O idee deja încetățenită printre cei care au experiența spațiilor mici, patul cu sistem de depozitare dedesubt capătă un nou înțeles în proiectul realizat de arhitecta Alexandra Barbu și designerul Dana Kallo. Cum un dulap și un pat suficient de mare nu ar fi încăput în dormitorul din acest apartament mic de bloc, acestea au apelat la supraînălțarea pardoselii și crearea unor așa-zise „buzunare” pentru depozitare. În plus, pe toată suprafața platformei supraînălțate pe care stă salteaua, au amplasat „capace”, inclusiv sub saltea, pentru lucrurile de care nu ai nevoie foarte des (haine în afara sezonului, pilote, pleduri etc.).

soluţii de depozitare soluţii de depozitare

Scară-bibliotecă și coșuri-etajeră

Într-un apartament situat într-o clădire istorică, de sfârșit de secol XIX, în care pereții din cărămidă aparentă fac trimitere la moștenirea veche a casei, arhitecta Rucsandra Popescu, de la Wright Design, a conceput o scară-bibliotecă din metal de culoarea antracitului. Nișele metalice asigură un binevenit spațiu de depozitare pe verticală, iar culoarea cărților și a obiectelor decorative înveselește aspectul rece al metalului. Coșuri metalice pe perete? Da, dacă vrei să obții niște accesorii pentru depozitare care sunt și superdecorative. Iar aici ele completează de minune look-ul industrial.

soluţii de depozitare

Dublă funcțiune sau chiar mai mult?

Ideală pentru un apartament de bloc compact, această soluție de depozitare îți permite să combini mai multe funcțiuni în spațiul de zi. Datorită mobilierului custom made, această zonă poate funcționa ca loc de luat masa, datorită mesei extensibile, sau ca spațiu de birou, scăldat în lumină. Mobilierul este proiectat de Cătălin Sandu, arhitect și co-fondator al studioului de arhitectură și design CRAFTR (responsabil pentru întreaga amenajare) și include o băncuță cu rol de mascare a caloriferului și a unității de aer condiționat, dar și spații de depozitare pe verticală.

soluţii de depozitare

Ideile creative nu se opresc aici. Livingul este delimitat de bucătărie printr-un element funcțional-decorativ, o bibliotecă ce se desfășoară pe două laturi, pe care sunt expuse cărți și obiecte decorative. De partea cealaltă a bibliotecii, ansamblul mai găzduiește și o serie de corpuri de depozitare ale bucătăriei, inclusiv frigiderul. Bonus: biblioteca maschează și țevile inestetice care își au traseul pe acest perete.

soluţii de depozitare

Creează spații noi de depozitare, chiar și în jurul ferestrei!

Tot într-un apartament de bloc, arhitecții de la CRAFTR au conceput în zona ferestrei din living un ansamblu de depozitare multifuncțional, prin dublarea peretelui cu corpuri de mobilier proiectate special pentru acest spațiu. Au obținut astfel, în același spațiu, dulapuri generoase, o mică zonă de lucru și o zonă de lectură sau de odihnă, cu window seat. Alegerea culorii albe și a unui design simplu contribuie la păstrarea luminozității și a impresiei de spațiu generos. Un alt avantaj este că zona perforată de jos maschează radiatorul, dar să nu crezi că partea de sus este și ea perforată doar de dragul coordonării designului – acolo se ascunde aparatul de aer condiționat.

soluţii de depozitare

soluţii de depozitare

Un loc perfect pentru pantofi? Sub scară, bineînțeles!

Nu e treabă ușoară să gestionezi (și la propriu, și la figurat) pasiunea pentru pantofi. 🙂 Într-o căsuță din străinătate, cu un spațiu destul de limitat, amenajată de o arhitectă româncă, s-a câștigat un spațiu de depozitare suplimentar prin crearea unei scări din lemn care a fost prevăzută cu sertare integrate pentru încălțăminte. Spațiul din vecinătate a fost și el valorificat prin construirea unui mic vestiar, din același timp de lemn.

soluţii de depozitare soluţii de depozitare

Oricând e binevenită o banchetă cu spațiu de depozitare!

Un simplu corp de mobilier, dar multe posibilități! Într-un spațiu mic, poți găsi oricând o întrebuințare pentru acest corp din MDF realizat la comandă. El vine ca parte a unui ansamblu din care face parte şi un dulap vertical. Poate funcționa ca o comodă, o banchetă, un pantofar sau un spațiu de depozitare pentru diferite obiecte mici. O idee ușor de preluat, din această amenajare concepută de arhitectele Ana-Maria Vasile și Alexandra Stamate de la Jooca Studio.

soluţii de depozitare

Zonă de depozitare smart câștigată în birou

Într-un birou multifuncțional, funcția de depozitare care revine de multe ori dormitorului a fost extinsă în încăperea destinată biroului. Într-un proiect conceput pentru The Park Apartments, pe care vă recomandăm să îl revizitați și pentru alte soluții neconvenționale de depozitare, echipa de arhitecți Attila Kim, Bogdan Ciocodeică și Diana Roșu a amenajat – prin mobilare la comandă – un podium destinat obiectelor de depozitare cu dimensiuni mai mari, care, la nevoie, poate deveni și pat pentru oaspeți. În acest fel, spațiul de lucru capătă și o zonă de relaxare, numai bună atunci când vrei să iei o pauză creativă.

soluţii de depozitare soluţii de depozitare

Organizare smart, curățenie pe măsură!

Și cum organizarea casei merge mână în mână cu ordinea și curățenia, lasă aspiratoarele Dirt Devil să-și facă treaba! 🙂 Nu sunt niște aspiratoare obișnuite, pentru că ele combină tehnologia cu designul în aparate ergonomice, ușor de folosit și foarte performante. Ok, ne plac pentru că au design inclus, dar nu ne-am oprit aici.

De ce ne place aspiratorul vertical Samurai 18 Silver-Red?

  • este mic, rapid și ușor de folosit la curățenia zilnică, după masa copiilor sau atunci când ești anunțat că urmează să primești o vizită neașteptată, de exemplu.
  • design-ul aspiratorului vertical face ca interacțiunea cu produsul să fie una imbatabil de rapidă, iar curățenia se realizează imediat.
  • este versatil și 2 în 1 – adică poate fi folosit ca un aspirator clasic, dar și ca un aspirator mic, portabil, fără sac, cu ajutorul căruia cureți mobila, tapițeria mașinii sau ajungi în spații mai înguste.
  • este dotat cu lampă cu LED, ce îți permite să aspiri și pe lumină difuză.
  • îl poți depozita oriunde, neavând nevoie de nici un alt sistem de prindere.
  • este foarte ușor (2 kg); este ușor de depozitat şi portabil, putând fi folosit cu ușurință.
  • este prevăzut cu baterie reîncărcabilă și are o autonomie de 35 de minute (la putere maximă). Deci nu depinzi de prize și ai mai multă libertate de mișcare.

Mai multe informații despre Samurai 18 Silver-Red găsești aici.

Dirt Devil Samurai 18 Silver-Red poate fi folosit atât ca aspirator vertical, cât și ca un aspirator manual

Dar cum ar fi ca tu să te ocupi de alte lucruri, iar un aspirator-robot să facă toată treaba?

Cel puțin 6 motive pentru care ne-am împrieteni cu Spider pe viață:

  • gândește-te cât timp economisești: doar îi dai drumul prin casă și uiți de el. Cât îți faci tu treaba, el curăță în locul tău.
  • este mic, rapid, deștept și ușor de folosit – după masă, tu îți faci siesta, iar Spider curăță rapid diningul.
  • are un preț accesibil în comparație cu alte produse de tipul lui, este eficient, simplu de depozitat și nu-ți dă bătăi de cap.
  • ca orice produs Dirt Devil, este versatil: poate aspira orice tip de suprafață, fie vorba de parchet, gresie sau mochetă.
  • este prevăzut cu baterie reîncărcabilă, iar în cazul în care aparatul întâlnește un obstacol, bara înregistrează acest lucru și modifică direcția de deplasare.
  • last, but not least, design-ul său este un punct forte: zici că e rupt din filmele SF, mai că îți vine să-l ții la vedere decât ascuns în debara.

Mai multe informații despre Spider găsești aici.

Spor la organizare, ordine și curățenie!

Fotografii: arhiva Designist (prin birourile de arhitectură prezentate)
Fotografii de produs: prin Dirt Devil România

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed