Delta Studio a câștigat trei premii la Oscarul european al amenajărilor interioare

Și nouă ne vine greu să credem, dar a trecut deja mai bine de un an de când îți povesteam despre succesul primei participări a Delta Studio la European Property Awards, nivelul regional al International Propery Awards și concursul cu cea mai mare notorietate în industria designului interior de pe continent. Ce nu ne surprinde deloc, însă, este că și a doua participare consecutivă la eveniment a însemnat recent un alt succes: toate cele trei proiecte înscrise de Delta Studio la ediția 2020-21 a competiției au fost recompensate cu distincții care marchează o recunoaștere a excelenței și listarea între cei mai distinși actori internaționali din domeniu. Iată-le mai jos.

Apartamentul Scenografic, amenajat de biroul de design interior propriu, Delta Studio
Design, a fost premiat la categoria „Cel mai bun Design interior de Apartament Rezidențial”.

Citește și: Nu ne putem decide: cald sau rece? Amândouă.

Apartamentul Masculin, amenajat de Delta Studio Design pentru actorul Vladimir Drăghia, a fost premiat la categoria „Cel mai bun Design interior într-o Reședință Privată”.

Citește și: Acasă la Vladimir Drăghia, Alice Cavaleru și Zora: un apartament în cheie contemporană

Cafeneaua Bread & Butter Bakery, semnată de Wow Project, birou francizat al Delta Studio Design, a primit distincția la categoria „Cel mai bun Interior Leisure”.

Ca să conturăm mai bine contextul, merită spus că proiectele Delta Studio au concurat cu proiecte semnate de profesioniști din domeniu de pe întregul continent, deci e limpede că fiecare dintre distincții bifează o confirmare a valorii internaționale a interioarelor amenajate de compania românească. Totuși, mai avem un pic de așteptat până la ceremonia oficială European Propery Awards: evenimentul va avea loc pe 11 decembrie 2020 și se va desfășura în format virtual din cauza contextului pandemic.

„Premierea proiectelor noastre pentru al doilea an consecutiv reprezintă o confirmare a drumului pe care am pornit, acela de a realiza în România amenajări de talie internațională, în acord cu cele mai actuale tendințe în design. De asemenea, ne obligă să menținem standardul ridicat și exigența în toate proiectele pe care le desfășurăm”, a declarat arhitecta de interior Cristina Golban, director Delta Studio Design (foto).

Fotografii: prin Delta Studio

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed