Lângă București: cum arată casa unei arhitecte?
A fost, de fapt, un circuit al sincronizării: arhitecta Patricia Laslău (Home Ambiance) a gândit noua casă în care locuiește împreună cu soțul ei și băieții lor așa încât fiecare activitate zilnică să-și primească lumina care i se potrivește. A rezultat un cocon de liniște și căldură, în tonuri neutre și texturi naturale, cu o amenajare care preschimbă amintiri și dorințe în accesorii de inspirație scandinavă, cu accente boho-chic, și folosește piesele de mobilier ca background.
Iar noi facem câțiva pași în urmă, ca să vedem întregul context: planul casei s-a înfiripat după nașterea celor doi copii ai familiei, când apartamentul în care locuiau a devenit brusc neîncăpător. Așadar, o schimbare a venit…natural:
Citește și: „Casa albului”, o amenajare rezidențială de Oscar, la București Planul parterului Parchetul este Egger, iar plinta este Egger Hamburg MDF 9.5 cm, albă. Casa are o suprafață generoasă – 150 mp -, dar împărțită atipic, cu o surpriză la înălțime: și spațiile de zi, și cele de noapte se află la parter, iar riflajele din lemn pe care le vezi mai sus nu delimitează un etaj superior clasic, ci doar un mic loc de joacă întins deasupra bucătăriei. Noi ne vom concentra doar asupra spațiilor de la nivelul principal, în care funcțiunile de zi respiră ușor într-o zonă comună fluidă, deschisă, cu mobilier redus la esențial și multă lumină, iar cele de noapte își îmbrățișează rolurile în încăperi reduse, dar predispuse la melancolie în fața ferestrelor – o să vezi mai jos la ce ne referim.
Compartimentarea casei este ruptă din 🌞… bine, sună cam prețios, revenim: soarele a avut un cuvânt important de spus în compartimentarea casei. Mai exact, Patricia ne-a spus că lumina naturală este sursa ei esențială de energie, așa că a fructificat poziția soarelui ca să sporească senzația de confort a fiecărei zone. Ca urmare, zona de zi privește către est și absoarbe lumina de-a lungul întregii zile: bucătăria generoasă, cu o insulă pentru gătit/spațiu de depozitare este însorită până la asfințit, livingul minimal, din centrul zonei, capătă energie solară din ambele extreme și diningul din planul îndepărtat primește culoarea ușor roșiatică a soarelui de la apus. Citește și: O casă veche din București a devenit noua casă a familiei unei arhitecte Desigur, aici contribuie și ferestrele, inclusiv cele din zona înălțată a zidului ⬆ , și ușile vitrate care dau spre terasa casei ⬇. Mobilierul de bucătărie și insula sunt custom made de Morem Group. Pendulele din ratan de deasupra insulei vin de la IKEA. Dincolo de funcționalitatea clară a pieselor pe care le-a inclus în amenajarea propriei case, arhitecta a mizat și pe capacitatea lor de a trezi amintiri și sentimente, de a se lipi de scopuri prezente și a modela planuri. În acest sens, poate că ai observat deja în fotografii câteva piese statement datorită formei, a dimensiunilor sau a materialului. Patricia a ales masa mare de dining (IKEA) cu scopul de a reinventa în variantă contemporană vechea masă din lemn masiv din casa bunicii ei. Piesele și accesoriile din ratan răspândite prin casă (cum ar fi piesele de iluminat de deasupra insulei și fotoliul din fotografia de deasupra) sunt accentele boho-chic despre care îți spuneam mai devreme: un pic de exotic, un pic de boem, un pic de natural în mijlocul naturii. Le vei mai găsi și în zona de noapte a casei. Citește și: O amenajare fără alb este ca o dimineață fără cafea Această variantă a lămpii vine de la ARNstore.ro. Acum câțiva ani i-am scris povestea numind-o lampa-pălărie, așa că ne bucurăm că a trezit aceleași similitudini și în mintea altora: Patricia a ales scenograficul corp de iluminat Vertigo ca să marcheze zona livingului pentru că i-a adus aminte de pălăria bunicului ei 🤠. Patul vine de la VIVRE. Corpul de iluminat pasăre, de la ARNstore.ro. Trebuie să recunoaștem că dormitorul matrimonial pastelat, înconjurat de perdele semitransparente și draperii albe, care filtrează lumina zilei și accentuează întunericul noaptea, ne-a amintit de o bezea. Corpul de iluminat în formă de pasăre urmează, însă, trendul sugestiilor emoționale, despre care ți-am spus mai devreme: Patricia ne-a povestit că l-a ales ca să creeze în dormitor sugestia unui cuib protector și liniștit. Din spatele perdelelor poți să zărești unul dintre rezultatele principalei provocări a acestui proiect, cele pe care Patricia le numește „elemente-cheie din punct de vedere arhitectural”: zonele de ședere și depozitare din dreptul ferestrelor.
Patul-mașină roșie a fost comandat de pe Nichiduță.ro.
Dormitoarele copiiilor sunt dominate de cele două tapete colorate de la Eijffinger, create să încurajeze imaginația și inspirația celor mici. Elefantul-coș de depozitare este Zara Home. Proiectul a durat 12 luni, iar amenajarea casei a ajuns la un buget de 45.000-50.000 euro (finisajele, ușile, lavabila, obiectele sanitare, electrocasnicele, mobilierul custom, corpurile de iluminat și obiectele de decor). Încheiem cu explicația Patriciei, o reinterpretare a convingerii că detaliile fac diferența. Fotografii: Daniel Oprea |