Bijuterii recuperate şi colorate cu stropi de iubire de Anna James

Anna James este un designer din Londra care transformă în artă recuperarea pieselor vechi. De cum le-am văzut, acum câţiva ani la London Design Festival, am ştiut că asta înseamnă o reciclare artistică pentru mobilier: cu detalii spontane, restaurare perfectă şi poveşti inspirate de piesa însăşi. Cele două mari colecţii ale sale, Verona şi Via dell’ Amore, propun o (re)citire a pieselor vechi prin stratul contemporan al pattern-urilor colorate şi al declaraţiilor de iubire lăsate de îndrăgosiţii din toată lumea aproape de căsuţa Julietei, din Verona, Italia. Odată ce le vezi, nu ai cum să nu o iubeşti pe Anna James.

Un birou pop! Bulinele colorate şi felul în care s-a jucat cu culorile la sertare şi pe laterale îl fac o bijuterie deco.

Oricine a încercat să recupereze singur măcar un scaun vechi ştie că nu e atât de uşor să te joci cu culorile pe o suprafaţă şmirgheluită şi că în cele mai multe cazuri nu iese chiar perfect: iese cu siguranţă bine şi mai rar impecabil. La Anna întregul proces e mult mai sofisticat: după restaurarea şi recondiţionarea la detaliu, urmează layere de culori aplicate cu migală. Ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, că adevărata recuperare a unei piese vechi, la modul artistic şi de design, nu e pentru toată lumea: e nevoie de multe skill-uri, pasiune, răbdare şi… iubire, cred că ar spune Anna.

Hercule, cu prestanţă şi stil. Ciucurii negri îi dau alura de războinic.

Ne-am întâlnit cu astfel de mese prin apartamentele vechi, mai toate erau masive şi maro, cu un lac lucios încă vizibil la suprafaţă. Nu ne-am fi gândit niciodată că ar putea arăta ca masa Genoa. 

Încă un birou, ne aminteşte de cele din Mad Men. Dar şi de costumele domnilor din anii ’50, cu dunguliţe discrete. Moda dunguliţelor încă nu s-a dus, doar că cu greu mai vezi şi din cele discrete.

Culorile “uniformei” office ingenios aplicate pe suprafaţa şi dedesubturile unui birou! City are blatul din piele.

De fiecare dată ne-au surprins combinaţiile pe care le face. Orice piesă îşi ţine secretele uimitoare ascunse la prima vedere. Deschizând sertare şi privind-o din toată părţile vei înţelege apoi măiestria lucrăturii.

Piesele acestor colecţii sunt ediţii speciale, unicat, destinate mai degrabă colecţinarilor. E vorba de piese statement,care vorbesc despre ce se poate face în domeniul recuperării mobilierului foarte vechi, ce înseamnă o “reciclare” artistică. Anna lucrează însă şi pentru comenzi primite din partea celor care, ca şi ea, se dau în vânt după piese salvate, însufleţie de poveşti noi.

Acest dulap secular a fost inspirat de vizita Annei la Verona, la casa Julietei. Văzând toate declaraţiile de dragoste scrise unele peste altele la intrare de îndrăgostiţi de peste tot din lume, Anna le-a fotografiat, iar când dulapul a fost gata, le-a transpus pe suprafaţa lui. Astfel că dulapul Verona surprinde mulţimea declaraţiilor de iubire dintr-un anumit moment.

Un alt dulap, mai sobru, dar absolut poetic.

Granny takes a trip. Dulap de bucătătie transformat Mondrian style.

Pisele devin “pânze” pe care se ţes scenarii mai noi sau mai vechi, iar delicateţea cu care sunt lucrate e impresionantă.

O comodă dungată, cu sertare pasionale

Noptiere pe care a aplicat declaraţiile de dragoste, ca un graffiti înflăcărat, de la casa Julietei, din Verona.

A restaurat şi o serie de lămpi, pe al căror abajur stau imprimate declaraţii de dragoste.

Paravan victorian pe a cărui pânză a reprodus mişcările senzuale şi misterioase ale fumului, ca într-un dans de seducţie.

Dacă ai drum la Londra şi vrei să îi vezi atelierul, lasă-i un mesaj la adresa de pe site-ul personal. Îi place să primească vizite, să vorbească despre ce face şi îi mai place să pună cuvântul “Love” în faţa oricărui mesaj pe care îl are de trimis: de asta site-ul ei se numeşte simplu şi de neuitat – Love Anna James.

Mai multe piese impresionant recuperate vezi pe site-ul său sau pagina de facebook. Noi abia aşteptăm să apară noutăţi.

Fotografii prin Love Anna James

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog