5 idei care îți scot casa din hibernare

La cât de friguroasă ni s-a părut primăvara asta, nu-i de mirare că e galben din plin în acest articol. Tot răsfoind și recitind materialele din rubrica Case din România, ne dăm seama că putem răspunde azi cu 5 tips & tricks de design la întrebarea unuia dintre colaboratorii noștri: “Ce facelift să aduc casei mele?”. Unele mai la îndemână, altele mai puțin, însă toate sunt visuri de primăvară realizabile. Și, cum spuneam, toate “extrase” din case din România.

idei de amenajare1. Perete – statement: finisaj cu plută!

Apartamentul amenajat de arh. Adi Aloman de la KiwiStudio ne-a cucerit cu peretele acoperit cu dale decorative din plută Muratto. De altfel, este și excepția cromatică a camerei: dacă designerii au folosit mai ales nuanțe calde, neutre și pastel, dalele decorative din spatele mesei de dining se joacă cu trei culori: două tari, negru și galben, și nuanța naturală a plutei, care echilibrează contrastul.

idei de amenajare2. Play and rewind

Derulează un pic. STOP. E suficient să ajungi până anul trecut pe vremea asta, când reveria parcului sau a vacanței venea și cu imaginea leagănului. Așa că ți-l aducem la interior, ca să ai motive de joacă tot anul: în studio-ul amenajat de Elis Popescu (concept design interior), și arh. George Barbu (care s-a ocupat de proiectarea mobilierului la comandă), leagănul funcţionează la interior mai degrabă ca un element decorativ, ludic, făcând conexiuni cu spaţiul exterior – parcul Tineretului din imediata apropiere. UȚA e un produs isteț, de design românesc: este detaşabil, astfel încât îl poţi lua oricând cu tine, în husă, îl agăți de creanga unui copac și gata, ai un mic parc numai la tău.

idei de amenajare
idei de amenajare 3. Se cere să faci ceva cu pertele de la capul patului

Azi l-ai comandat, mânie dormi printre antene și ciripit de vrăbiuțe. Asta dacă nu se interpune o pisică cu ochi verzi între tine și armonia de primvară. Vorbim despre sticker-ul de perete de la Cai Verzi pe Pereți, creat de Ana Bănică. A fost realizat la comandă, special pentru amenajarea unui apartament micuț, din București, în care elementele care condimentează decorul sunt fix atâtea câte era nevoie pentru un spațiu mic. idei de amenajare

4. Ce zici de un curs de design interior?

Poate știi deja că noi organizăm, încă din 2013, și o serie de cursuri care gravitează în jurul design-ului. Le desfășurăm sub umbrela Creative Learning, iar despre toate cursurile poți citi aici. Cursul de Design Interior are deja peste 200 de absolvenți și este susținut de designerul Martine Claessens.

NEWS ➡️ De curând, am dat start-ul unui curs de design interior într-o formulă concentrată de weekend și la București. Cursul este pentru începători sau cei aflați la un nivel mediu care doresc să-și testeze abilitățile în acest domeniu, pentru ca ulterior să decidă dacă doresc să aprofundeze cunoștințele acumulate. Cursul conține multe teme practice și este structurat în 4 workshop-uri, însumând 16 ore de training.

Echipa de traineri este formată din Martine Claessens, designer de interior, și Elis Popescu, fondatoarea platformei designist.ro. pentru ca experiența ta la curs să fie completă și să poți naviga cât mai lin printre noțiunile și temele cursului. Martine va coordona activitățile cursului, iar Elis îți va face cunoștință cu designul românesc și producătorii locali.

curs design interior

Cui se adesează cursul?

  • celor care simt că au o chemare către designul interior și își doresc să-și pună abilitățile la lucru.
  • celor care au deja o serie de cunoștințe sau abilități în domeniu, dar urmăresc să-și ducă pasiunea la un nivel superior, făcând demersuri concrete, susținute pentru o posibilă reconversie profesională.
  • designerilor de interior la început de carieră, care urmăresc aprofundarea unei metode de lucru în relația cu clienții lor și și cred în conceptul de învățare continuă.

Cursul intensiv are loc pe 2-3 iulie 2022, am dat stat-ul înscrierilor.
Află detalii și înscrie-te aici.

 

Reinventează-te și investeșe în tine!

Fotografii: arhiva Designist și prin studiourile menționate

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed