Malul însorit al mării a ajuns în Lujerului, într-un apartament de trei camere luminoase.
Ai putea spune că e wishful thinking, dar noi spunem că e o sursă de inspirație reglată exploatând calitățile spațiului disponibil. Responsabilă a fost arh. Anca Ionescu (Kulcuș), care s-a imaginat la malul mării încă de la prima vizită în apartament. Ce a urmat a rotunjit această impresie, cromatic și scenografic, și a crescut funcționalitatea spațiului. Ești gata pentru o scurtă vizită la malul mării din București? Apartamentul de trei camere și 70 mp se află într-un bloc nou, finalizat anul trecut în cartierul Lujerului, și aparține unui cuplu tânăr, cu o fetiță de 7 ani. Brieful lor schematic a apăsat pedala confortului și a funcționalității, potrivită unei familii cu copil. Arhitecta s-a ocupat de integrarea cerințelor într-o poveste, care, de altfel, a venit la fel de natural ca un răsărit pe plajă.
Placările ceramice vin, în mare parte, de la Delta Studio. Chiar dacă un open space și-ar fi meritat locul în zona de zi, așa cum își doreau și arhitecta, și proprietarii, cu toții și-au dat seama că segmentarea originală a spațiului trebuie să primească, de fapt, o completare: un perete de gips carton care desparte bucătăria de living. Vinovată a fost suprafața redusă a bucătăriei, care a avut nevoie de ajutor ca să ascundă toate electrocasnicele. Plăcile ceramice turcoaz care sugerează malul mării sunt furnizorul de dinamism al bucătăriei foarte liniare și cuminți. Ne mai întoarcem un pic în living, unde, dincolo de geometria pieselor de mobilier și micul ping pong cromatic dintre soarele mesei-pouf tapițată în catifea și sobrietatea canapelei și scaunelor, se ascunde (la vedere!) un spațiu de depozitare. Este vorba despre dulapul macro custom made, care reușește să se integreze așa de subtil în perete încât nu domină spațiul. Micul spațiu de dining, loc de trecere, început și pauză, fură lumină și din living, și din bucătărie și o dublează prin masa și scaunele albe. Ne-am vedea bându-ne cafeaua acolo! Cele două dormitoare (da, și ele foarte luminoase) par cele două fațete cromatice și stilistice ale monedei vârstelor. Pe de-o parte stau rozul, formele rotunjite și zâmbetele numai bune pentru fetița de 7 ani a familiei. De cealaltă parte, griurile neutre ale dormitorului matrimonial ar putea să-ți pară tăcute dacă nu ar fi înconjurate de planșe albe care le dau voie să se manifeste: dulapul macro nr. 2 și peretele alăturat, pe care se ghicește un profil decorativ – replică al finisajelor de pe ușile dulapului. Lampa minimalistă completează scenariul simplu al amenajării. Totul pare că a mers foarte lin de-a lungul proiectului, însă Anca ne-a povestit că a existat și o provocare dătătoare de bătăi de cap: integrarea elementelor care au venit direct de la dezvoltatorul blocului, cu precădere obiecte sanitare și baterii. Baia a fost spațiul-soluție – apropo, ne-a plăcut că funcționalitatea încăperii e îndulcită de plăcile ceramice care reiau paleta cromatică a plăcilor din bucătărie, malul mării style 🙂 . Orice călătorie într-o casă de la malul mării trebuie să ia sfârșit 🙁 Noi ne oprim aici, dar, se știe, cine pleacă ultimul stinge lumina, da? Fotografii: prin Kulcus |