Design de obiect

Scaune brodate: sau cu goblenul pe spătar
Nouă aceste scaune brodate ne-au adus instant în minte imaginea Liftierei de la Motoare – cu L mare pentru că vorbim de un personaj. De câte ori, între cei patru pereți metalici ai liftului nu ne înfigeam cu privirea în

Primăvara și designerii au fluturi în stomac
Acum chiar putem spune: a venit primăvara! Iar expresia fluturi în stomac se aplică și textilelor, jurnalelor, pernuțelor și farfuriilor. Nu am pus noi nimic la cale în mod special, se pare că designerii, mai ales cei francezi, s-au pus de

Sway: fotoliul în care vă puteți balansa împreună
Sway, creat de designerul Markus Krauss, tinde să devină cel mai dorit fotoliu de Designist 🙂 Pentru că îl poți împărți cu cine-ți place, de la pisică la best friend, și vă puteți și balansa în el. Fotoliul balansoar are

Masa Leaf. De vorbă cu designerii Alina Turdean și Anca Trestian
Masa Leaf este din tablă de oțel subțire și curbată ca o frunză în vânt. A câștigat premiul I la Concursul de mobilier de avangardă 2012, organizat de Asociația Producătorilor de Mobilă din România, în cadrul Salonului Internațional de Mobilă.

Premiile Good Design: Karim Rashid este printre câștigători
Ce legătură există între Nafir, corpul de iluminat creat de Karim Rashid pentru Axo Light, și Still Table, o masă al cărei design îl semnează Bartoli Design pentru brandul italian Bonaldo? Pe lângă faptul că ni le-am dori pe amândouă acum,

Projecteur 365 by Le Corbusier: o lansare Nemo premiată de Wallpaper
Projecteur 365 este un design Le Corbusier din 1954, dar produs în 2012. Nemo, compania producătoare, a descoperit schița acestei lămpi în arhivele Fundației Le Corbusier din Paris și a decis rapid să schimbe soarta schiței din arhive în produsul

Workframe: cel mai mic birou e și pliabil!
Vă povesteam săptămâna trecută de soluția genială găsită de designerul german Michael Hilgers pentru balcoanele mici – balKonzept. Același designer, după ce în 2012 câștiga Interior Design Awards cu un birou super slim & practic – Flatmate, tocmai a devenit în 2013

balKonzept: măsuţă şi ghiveci pentru balcoane mici
Deşi vremea de afară nu ne ajută deloc, ne încăpăţânăm să venim cu soluţii pentru primăvară. Aşadar, ştim ce vei cumpăra pentru balconul tău primăvara asta: balKonzept – o măsuţă cu ghiveci care aduce designul inteligent în spaţiile mici şi

Comoda din lemn care se transformă în taburete
Comoda din lemn natur pe care ți-o prezentăm astăzi ne-a dat pe spate în două faze: 1. când am realizat că o idee simplă, dar genială, și un material atât de dorit și îndrăgit precum lemnul (care se găsește și

Open Design sau întâlnire cu un israelian convertit la berlinism
Ronen Kadushin e un evanghelist. El nu predică vreo religie, deși dacă mă gândesc bine, pot găsi câteva asemănări. Ronen predică OPEN DESIGN. Cumva echivalentul lui Open Source software. Adică dacă eu sunt un designer, nu-mi țin conceptul secret și