Degustări în șură, brunch în sat, cină în natură – trece-le pe toate în agendă pentru săptămâna viitoare!
Cum să le reziști? Fac parte din programul festivalului de gastronomie la sat Imbold Nativ, care va avea loc în perioada 3-7 iulie în patru sate din Transilvania cu nume delicioase: Viscri, Saschiz, Meșendorf și Criț. Totul e organizat împreună cu producătorii locali, într-un tur gastronomic ghidat compus din degustări de brânzeturi locale artizanale și vinuri din zona Târnavelor, dulcețuri și Chutney-uri de la Pivnița Bunicii din Saschiz, gin local și bere artizanală din Saschiz, brânză maturată trei luni din lapte de Bălțata românească la Meșendorf, atelier de lichiu în cuptor săsesc în Criț și atelier de gătit miel la ceaun în Viscri. ❤️ Festivalul este primul demers gastronomic coordonat simultan în mai multe sate și construit aproape în întregime de membrii comunităților locale. Obiectivul principal este dezvoltarea culturii gastronomice locale, promovarea eco-turismului și reducerea turismului de masă care a început să amenințe micile comunități din sate. Festivalul va avea un Slow Food Market în fiecare sat, de unde poți cumpăra siropuri, dulcețuri, legume și fructe locale. Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, 3 iulie, la Viscri 32, cu vernisajul Teracota Mediaș – teracote pictate manual la ultima fabrică de teracotă din România. Joi, festivalul continuă în satul Criț cu un picnic și un atelier de lichiu în cuptor săsesc, vineri se va muta la Meșendorf la un prânz vânătoresc, iar sâmbătă, în satul Saschiz, cu un Brunch la Biserică pregătit de Asociația Femeilor din Saschiz. Imbold Nativ se va încheia cu un prânz muzical în șură gătit la Viscri 32, iar după prânz, biologul Miruna Popa de la My Transilvania va face tur ghidat despre flora spontană comestibilă pe dealurile din Viscri. Programul complet îl puteți găsi pe www.cuimbold.ro Câteva dintre secretele gastronomiei transilvănene vor fi tipărite într-o carte de bucate reinterpretate de Oana Coantă și Mara Oană, carte ilustrată de artistul Andrei Argaetic. Fotografii: prin Imbold Nativ |