Cum trăiesc în armonie două case diferite în spatele unei fațade comune, la Cluj-Napoca
Cluj rămâne și anul acesta unul dintre orașele noastre preferate din țară, un magnet urban de proiecte arhitecturale spectaculoase cărora le dăm mereu note mari și povești extinse. Cel mai nou proiect clujean al echipei Atelier Mass (arh. Camelia Sisak, arh. Tamás Sisak, arh. Roxana Udrescu, arh. Ágnes Szörcsey, arh. Cătălin Iliescu) nu se dezice, iar acesta este, în primul rând, meritul volumetriei lui surprinzătoare, dependente de unghiul din care o descoperi: fațada din cărămidă te face să crezi că privești un corp unitar, iar spatele îți dezvăluie două case care conviețuiesc pe aceeași parcelă a unui cartier rezidențial, purtându-și propriile identități stilistice. Cine spune că trebuie să semănăm ca să trăim în armonie? 😊 Totuși, înainte de a fi un manifest al armoniei, această transformare vizuală a dat și provocarea principală a proiectului: arhitecții au avut de-a face cu două suprafețe generoase prinse în același cadru (suprafaţa construită desfăşurată: 538 mp), care cereau condiții de locuit identice și amenajări contemporane pentru două familii, însă nu și crearea unei imagini în oglindă a celor două amenajări. Citește și: O casă restaurată din Cluj te surprinde cu interiorul contemporan Casa are deschideri mari și un acoperiș-terasă, iar fațada capătă dinamism și textură: cărămida care o îmbracă este dispusă fie în relief, fie în zone de trafor. În plus, cele două compoziții distincte au parte de intimitate nu prin garduri separatoare, ci printr-un joc al reliefului și al volumelor arhitecturale cu forme diferite: zona de terase din spatele construcției este orientată așa încât să ofere spațiu privat, iar poziționarea ferestrelor îi urmează exemplul. Iată mai jos care este povestea de la interior a volumelor arhitecturale, structurată în două capitole stilistice separate. Apropo, cele mai multe dintre piesele de mobilier și accesoriile pe care le vei vedea în imagini vin de la Norda. Casa A și vibe-ul său industrial Nu te aștepta la o hală întunecoasă, ci la un industrial domestic, cu mobilier de metal, finisaje cu geometrii riguroase, unghiuri ascuțite, toate populând spațiile alungite și dreptunghiulare ale Casei A. Coerența arhitecturală intră în casă prin placajul de cărămidă care se strecoară de pe fațadă pe unul dintre pereții interiori ⬆, iar traforul de cărămidă dublează ferestrele de-a lungul holurilor casei, așa cum o să vezi mai jos. Citește și: O casă din Cluj superb articulată la capitolul design Da, avem o oglindă cu ramă aurie și o consolă metalică – ți-am spus deja că stilul industrial dictează în Casa A -, însă piesa care „confiscă” holul de la intrare nu este niciunul dintre acestea, ci pardoseala cu model geometric, shotul de energie dat spațiului. De altfel, o să observi în întreaga amenajare detalii hexagonale în ceea ce privește finisajele. Măsuțele de cafea ForMe, în varianta cu licheni și piele, sunt create de Mass Design. Camera de zi este dominată de canapeaua masivă din catifea verde, însă asta nu oprește elementele metalice să intre strategic în peisaj: de la cabinetul negru cu uși din plasă metalică, pe care arhitecții l-au descoperit la standul Hübsch a parizianului Maison&Objet în urmă cu doi ani și pe care îl poți zări în imaginea de mai sus a Casei A, la consola de pe holul de la intrare, corpuri de iluminat și practicul cărucior pentru servit-etajeră ⬇. Citește și: În Cluj-Napoca: vizităm un apartament senin, cu detalii subtile De partea cealaltă a peretelui, se ascunde tărâmul placajului de cărămidă: diningul cu scaune din ratan negru, care imită textura pieselor de mobilier metalice, și bucătăria care mizează pe simplitate și utilitate. Blatul de bar al bucătăriei țintește spre simetrie: este ușor evazat, pentru că reia direcția oblică a peretelui dinspre grădină – o observi în imaginea de mai sus? Scaunele de bar sunt, însă, personajele principale ale bucătăriei deschise: contracarează griul încăperii cu șezutul din bile colorate din lână. Îți spuneam mai devreme despre traforul de cărămidă care dublează ferestrele de pe holuri, iar acum ajungem la imaginea-exemplu, pe drumul spre etajul superior al Casei A: geamul orientat spre vecinii de la Casa B este obturat parțial prin „împletitura” de cărămidă. De-a lungul scării, arhitecții au eficientizat spațiul prin intermediul mobilierului încastrat, iar sistemul de agățat cu șnururi de piele și ghivecele suspendate metalice reiau câteva dintre elementele principale ale amenajării de la parter. Nu mai este nevoie să spunem că fotoliul de citit de lângă fereastra care dă spre terasă este una dintre zonele noastre preferate, da? 😊 N-ai crede că se poate, dar în dormitorul matrimonial este trafic intens: parchetul urcă pe perete și devine tăblia patului, iar tapetul cu model geometric coboară de pe tavan și funcționează pe post de cadru al camerei. Tot la capitolul fructificarea spațiului: lămpile suspendate cu ghiveci inclus sunt o soluție de reținut pentru zonele în care nu ai loc de ghivece pe pardoseală, dar duci dorul vegetației 😉. Îți spuneam mai devreme că elementele hexagonale intervin subtil în întreaga amenajare: aici, le vedem în faianța cu un spectaculos efect de descompunere din baia principală, ca fundal pentru cada freestanding ❤. Casa B și scandinavul cosy Cel de-al doilea volum al construcției clujene este o replică în tonuri calde a spațiului despre care am povestit până acum: mult lemn și forme ușor curbate – da, ingrediente scandinave de bază. Citește și: Și industrial, și cosy într-un apartament cu grădină și terasă din București În hol, pardoseala cu accente cromatice și oglinda extinsă domină spațiul, dar cuierele de la Aveva, din lemn și lână colorată, vin cu aportul ludic. Corpuri de iluminat statement? Da, oricând! În camera de zi a Casei B, lampa asimetrică de mari dimensiuni este unul dintre elementele curbate despre care îți spuneam în introducere, iar noi ne declarăm fani! Dacă ne coborâm privirea, ne așteaptă cele două fotolii complementare: unul textil, din aceeași gamă cu canapeaua, celălalt din ratan natur, pentru un spațiu mai cald și mai puțin rigid, care parcă visează la vacanța de vară. Citește și: Nu ne putem decide: cald sau rece? Amândouă. Comoda cu uși glisante și rafturile tip scară sunt accentele spațiilor de depozitare. În plan îndepărtat, pe perete, poți să zărești un ceas cu ramă din fetru. Diningul este un scenariu al lemnului întrerupt doar de scaunele tapițate, simple și confortabile, și de lămpile Collect de la Ferm Living – dacă îți plac, află că poți face o mulțime de combinații între bază și abajur, în funcție de preferințe. Bucătăria continuă povestea lemnului și pare astfel scoasă dintr-un loft, în care accentele negre înconjoară corpurile de mobilier și mânerele lor semisferice, din fier. Apropo, mânerele sunt secretul unui trick simplu, dar de efect: dulapurile din bucătărie, din dining și cel pe care îl vei vedea în dormitor sunt asemănătoare, însă capătă imagini distincte cu ajutorul mânerelor în variante multiple – din lemn, din bronz sau din fier. Fereastra pe colț i-a dat dormitorului matrimonial o compoziție atipică, „ceea ce a dictat orizontalitatea mobilierului în acea parte a camerei”, cum ne-au spus arhitecții. Camera copiilor este mobilată cu piesele de lemn din noua colecție Silva by Mass Design. Nu se întâmplă adeseori, însă baia pare a fi cea mai impresionantă încăpere a Casei B: meritul îi revine zonei de duș semicirculare, cu un perete curb finisat cu faianță glazurată. Este un buzunar protector care separă dușul de cea de-a doua zonă a băii, cea a obiectelor sanitare. Dăm o notă mare și pentru corpul de iluminat circular care se reflectă în și se confundă cu oglinda. Proiectul clujean a fost de lungă durată, pornit în 2016 și finalizat în 2020: conturarea a două personalități diferite, cu stiluri asumate, într-un tot unitar, are nevoie de timp și foarte multă atenție la detalii. Fotografii: prin Atelier Mass |
Salut, lampa asimetrica din living Casa B, de unde a fost achizitionata? Multuemsc
Bună! Îți sugerăm să iei legătura cu autorii amenajării pentru această informație.