Scaune cool pentru colțul tău #workfromhome

…sau pentru oricare al colț al casei tale multifuncționale. Dacă nu demult îți povesteam despre birouri ad-hoc în vreme de #workfromhome, acum a venit momentul completărilor cu design inclus: scaune gata să se adapteze la amenajarea ta, ba chiar să îi devină un statement neașteptat. Le poți comanda online, pentru mai puțină bătaie de cap pandemică.

Pam – visuri la vacanțe tropicale  

Este creat de studioul de design elvețian Studioforma din lemn de alun și cadrul lui imită curburile fine ale frunzelor de palmier – nu ne dăm seama încă dacă îl poți folosi ca o mângâiere sau un reminder nesuferit pentru vacanțele tropicale la care nu avem încă acces 😎. Ce știm sigur este că își găsește locul și în interiorul casei, și în exterior, dar l-am vedea mai degrabă liber, neacoperit de vreo pernă, ca să-și poată exprima geometria fără obstacole.

Scaunul face parte dintr-o colecție extinsă de piese de mobilier, care mai include un fotoliu, un șezlong și o canapea cu aceeași siluetă organică. Le poți comanda online din magazinul producătorului.

Citește și: 5 amenajări care te fac să te simți în vacanță chiar dacă rămâi acasă

Hoop Chair – simetrie și repetiție

„Korean Art Deco” – acesta este conceptul contradictoriu sub umbrela căruia designerul Subin Seol a creat scaunul Hoop din metal și lemn de frasin. Da, decadentul Art Deco pare să nu aibă foarte multe în comun cu austera artă tradițională coreeană, însă designerul le-a găsit un limbaj comun care le potențează și le armonizează: a pus cercurile concentrice, simetriile și repetiția geometriilor simple față în față cu echilibrul.

Hoop face parte dintr-o colecție extinsă, alături de o oglindă, un scaun de bar și un taburet. Le găsești pe toate pe site-ul designerului.

Citește și: 16 povești #workfromhome de la cititori

Pinot – pentru frumusețea interioară 

Lemn de stejar, in și piele, totul netapițat: designerul Mika Lindblad optează pentru soluții sincere și vizibile, așa că nu acoperă anatomia pieselor cu finisaje suplimentare. Fiecare parte a scaunului Pinot poate fi separată de celelalte pentru a fi reparată sau îmbunătățită – un mijloc de a evita risipa. În plus, am recunoscut în concept și o notă Wabi-Sabi: designerul a declarat că a ales materialele cu grijă pentru felul în care vor îmbătrâni.

Scaunului Pinot i se alătură canapeaua omonimă și amândouă sunt disponibile pe site-ul producătorului, Swedese.

Whale – pentru toți căpitanii Ahab

Ne-am început lista de shopping cu un scaun care recreează silueta frunzelor de palmier și o sfârșim la fel de natural, cu Whale, un scaun din placaj de fag și oțel, inspirat din contururile cozii unei balene – da, de aici căpitanul Ahab pe care l-am menționat în subtitlu 🐳. Designerul Woocheol Shin a acoperit lemnul cu cerneală Sumi, destinată în mod normal lucrărilor de caligrafie și pictură coreene.Poți cere detalii despre scaunul Whale și îl poți comanda scriindu-i un mail designerului.

Complementar: biroul sit-stand Noa

Și dacă, de-a lungul zilei, te saturi de scaunul tău foarte cool, poți opta pentru un birou sit-stand cel puțin la fel de cool: Noa (w1200 x d660 x h720 – 1220mm) este compact, ergonomic și ușor de ajustat, creat din lemn masiv de stejar respectând principiile designului biofilic. Dăm în continuare note mari materialelor naturale!

Fotografii: prin designerii menționați

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed