Un altfel de acasă: imprevizibil, cu iz interbelic, ieșit din tiparele statului la bloc

Mergând agale pe strada Mătăsari, nu poți să nu te întrebi ce poate fi mai spectaculos decât un București interbelic, o epocă a efervescenței culturale, ideologice și, mai ales, artistice. Ei bine, încă mai poți găsi acest spectaculos și astăzi, într-o capitală mai gri, cu fel și fel de influențe, dar cu la fel de mult potențial ca în vremurile de altădată.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist0

Este ceea ce ne-a inspirat apartamentul de 100 metri pătrați, adăpostit la etajul întâi al unei clădiri interbelice din 1939, pe care noi l-am denumit simplu un altfel de acasă. Acesta este locul unde Alex Bucur, arhitectul Interiology Design Studio, a reușit, în doar cinci luni de zile, să creeze un echilibru fin între o atmosferă caldă și elemente îndrăznețe. Aici ne-am oprit din plimbarea tomnatecă, în timp ce entuziasmul ne-a luat-o înainte scotocind prin toate cotloanele.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist11

 “Am visat să locuim într-o casă interbelică. Sunt fermecătoare spațiile imprevizibile, ieșite din tiparele apartamentelor de bloc”, ne povestește cu mult drag gazda noastră.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist10Structura din lemn a pardoselii a fost refăcută în totalitate și s-a montat un parchet Brush Antique. De asemenea, grinzile și arcadele originale au fost și ele curățate și “îmbrăcate” în haine noi.

De cum am intrat pe ușă ne-am întrebat cine locuiește aici. Ca să nu vă mai ținem în suspans, vă spunem că gazdele noastre sunt un cuplu tânăr, pasionat nu doar de arhitectura interbelică și design, ci și de sport. Ea lucrează de acasă, așa că avea nevoie de mult frumos în jurul ei, de o zonă de living spațioasă, o bibliotecă încăpătoare în care cărțile vin și pleacă, un interior simplu, dar care să emane căldură.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist13

“Ușile bucătăriei și băii, care comunică cu livingul, au fost realizate pe comandă, cu hublou și bandouri de protecție din inox, în stilul ușilor bucătăriilor din restaurante. Pe lângă aspectul industrial, hublourile au rolul de a aduce lumină naturală în living,” explică arhitectul Alex Bucur.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist12Lada de zestre din 1878, moștenire de la bunici, este așezată la loc de cinste.

Amenajarea unui altfel de acasă a avut ca punct de plecare stilul nordic, cu accentul pus pe lemnul cald și fundalul alb, perfect pentru cele câteva decorațiuni ulterioare și mobilierul retro-contemporan. Mirodeniile ce dau savoare decorului sunt plăcuțele ceramice vechi și noi, obiectele cu încărcătură sentimentală ce au fost adaptate și integrate scenariului, dar și accentele industriale.

“Am descoperit interioarele nordice urmărind câțiva bloggeri de modă scandinavi. Ne-au plăcut întotdeauna liniile simple, monocrome, dar cu texturi care inspiră confort și căldură“, aflăm de la cei doi proprietari.

Iar Alex vine în completare cu pașii procesului creativ:

“Spațiul în sine ne-a dat ideile. De multe ori fac asta în amenajările mele: mă las influențat de spațiul pe care urmează să îl amenajez, pun în valoare ceea ce văd, șlefuiesc existentul până găsesc esența.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist14

Masa de dining a fost creată de Alex Bucur în colaborare cu Parchet pe Viață, iar scaunele Philippe Starck vin de la Pedrali.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist5A fost recuperat coșul de fum de altădată și repus în funcțiune în contextul noii sobițe-șemineu. Iar biblioteca încăpătoare, cu spațiu pentru lemne, ale cărei rafturi deschise lasă să se vadă cărămida vopsită alb a structurii apartamentului, a fost proiectată de arhitect și realizată de Global Design.

Curiozitatea ne-a împins să întrebăm și cum arăta aparatmentul în momentul achiziționării de către noii proprietari, căci, în mod clar, o asemenea bijuterie arhitecturală a fost martora multor generații și evenimente. Alex ne-a explicat astfel, pe larg,amenjarea apartamentului interbelic a plecat și de la soluționarea unor probleme practice:

“Când apartamentul a fost cumpărat era deja finisat, locuibil. Una dintre încăperi avea acces doar din casa scării și era folosită până atunci ca depozitare. Ne-am dorit să legăm această cameră de restul apartamentului prin realizarea unui nou gol în peretele despărțitor și transformarea acestei încăperi în dressing.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist8A fost păstrat mozaicul original al apartamentului.

A doua schimbare majoră a fost compartimentarea băii mari, nu foarte ergonomice, la momentul achiziționării apartamentului, în două camere separate, mai practice și mult mai bine organizate. Astfel a rezultat o baie legată de dormitorul matrimonial și alta păstrată special pentru oaspeții care vin în vizită. În cea din urmă ne-am permis și noi să ne băgăm nasul pentru a vă arăta ce bine a ieșit. 🙂

apartament Alex Bucur Interiology - Designist1În amenajarea băii, arhitectul a folosit mozaic Vidrepur Essentials, combinat cu gresie din seria Vives Guell. Ne place contrastul cu peretele curățat până la cărămidă și apoi impermeabilizat cu lac special.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist2

apartament Alex Bucur Interiology - Designist3Paturile din ambele dormitoare, precum și canapeaua din living au fost realizate pe comandă de către producătorul brașovean Witz.ro.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist4

Cum era și normal, un altfel de acasă are musai nevoie de artă și elemente decorative cu suflet.

apartament Alex Bucur Interiology - Designist7
Tabloul – colaj realizat de Ovidiu Solcan , din mii de bucățele de hârtie, se “asortează” perfect lăzilor de armată recondiționate. 

apartament Alex Bucur Interiology - Designist6

apartament Alex Bucur Interiology - Designist15Ca pată de culoare în dormitorul matrimonial au ales un tablou marca Paula Duță.

Nu e greu deloc să înțelegem de ce activitatea preferată într-un apartament diferit de cele de bloc este savurarea unui pahar de vin lângă soba-șemineu, în timp ce gândul zboară liber către o căsuță de lemn, cu verandă mare, luminoasă, pe malul unui lac, privind spre munții din zare – exact așa cum ne-au povestit gazdele noastre.

Fotografii: prin Interiology Design Studio

12 Comments

  1. Adela

    Salutare,
    Foarte dragut amenajat apartamentul. Va multumesc pentru inspiratie!
    As vrea sa va intreb daca stiti cumva de unde e lustra din dormitor? 🙂 Imi place foarte mult!
    Cu drag,
    Adela

  2. Ana

    Superb! Aveti si poze cu bucataria si dresingul?

  3. Irina Donighevici

    Cat de frumos poate sa arate o casa care nu este incarcata cu lucruri inutile 🙂

  4. Alexandru Bucur

    Buna Adela,
    Lustrele din dormitoare sunt de la Mobexpert iar veiozele de la pat de la Bo Concept.

  5. Ana, bucataria si dressingul nu au fost fotografiate,fiind considerate de catre proprietari ca fiind camere zone intime si era destul de greu sa le pregatim pentru sedinta foto.

  6. Madishu

    Superb amenajat apartamentul!

    Am remarcat ca tabloul cu Brancusi, nu este un colaj digital, ci un colaj realizat manual, din mii de bucati de hartie, rupte din reviste.

  7. Cosmina

    Superba amenajare! As vrea sa stiu daca puteti sa imi spuneti de unde este semineul? Va multumesc!

  8. Alexandru Bucur

    Semineul a fost achizitionat de la Seminee Stefanescu, modelul se numeste Ottawa.

  9. Alexandru Bucur

    Legat de tabloul lui Ovidiu Solcan, da, este expert in a face arta din mii de bucatele taiate din ziare si reviste.

  10. Bună,

    Așa este, am rectificat. 🙂

    Mulțumim!

  11. Jalba

    Buna Alexandru,

    Cat m-ar costa sa-mi dai un sfat de amenajare pentru garsoniera mea de 35 mp utili cu bucataria open space.

    Multumesc,
    Simona

  12. Designist

    Buna, Simona!

    Te rugăm să iei legătura cu arhitectul în particular, pentru a cere o oferta de preț pentru serviciile dorite.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed