Cum arată un apartament de 50 mp, în care sportul face echipă cu lectura

Poate că ne-ar fi trebuit mai mult spațiu la dispoziție (wink-wink), ca să dăm un titlu exhaustiv poveștii de mai jos, dar nu-i nicio problemă, profităm de ocazie aici: mai exact, îți spunem cum a fost amenajat, cu 20.000 de euro, un apartament mic (de două camere și 50 mp), pe care arhitecții (arh. Alexandru Bucur și arh. Roxana Revin, adică echipa Interiology și Spațiograf) l-au gestionat cu eficiență așa încât să facă loc în el fiecărei pasiuni a proprietarului: sportul, lectura și un pic de natură.

Știi că privim (de voie și de nevoie) cu o anume curiozitate spațiile mici. Așa că sunt lecții de extras și din povestea pe care ți-o spunem azi 👇, dacă nici tu nu te “întinzi” mai mult de 50-60 mp.

De la roșu la industrial și inspirațional 

La început a fost apartamentul de două camere, decomandat, aflat în faza incipientă, adică proaspăt cumpărat de la dezvoltator: la roșu, fără finisaje și uși. Apoi, au intervenit arhitecții, gata să organizeze spațiul în funcție de brieful proprietarului: un apartament primitor, cald, simplu, cu nuanțe de lemn, zone polivalente și mobilier custom made multifuncțional.

“Prima etapă a fost aceea în care am ales gresia, faianța și ușile din lista de propuneri a dezvoltatorului. Apoi, am așteptat ca acesta să realizeze finisajele și să modifice instalațiile electrice potrivit planului nostru, pentru a putea recepționa apartamentul”, ne-au povestit arhitecții. 

În continuare, arhitecții au trecut la reglajele fine ale spațiului, menite să armonizeze multiplele valențe dorite. În spatele canapelei extensibile din living, au gândit un perete placat cu cărămidă care dă amenajării note industriale, ba chiar masculine, și servește drept cadru-sugestie pentru hobby-urile deja menționate. Astfel, pe perete au montat spații de depozitare pentru cărți și polițe metalice pentru ghivece, dispuse sub formă de puzzle.

Alături stă punctul central al livingului 😉: sacul de box, accesoriu atipic în sine, dar parcă dă bine în decor, nu? Lângă el, arhitecții au accentuat funcționalitatea colțului adăugându-i o grafică tematică: stickerul cu silueta lui Muhammad Ali, gândit să servească drept inspirație în timpul antrenamentelor.

*apropo, dă un scroll înapoi ⬆️ dacă nu ai observat și dressingul cu oglindă fumurie care mărește vizual (dar discret) camera, o altă manevră de eficientizare a spațiului.

Citește și: În București: o mansardă de pe la 1920, în care stilul industrial este la potențialul său maxim

Mâinile sus pentru coerență

Arhitecții au dinamizat un pic imaginea peretelui din fața patului reluând puzzle-ul ramelor decorative din duropolimer, întrepătrunse și poziționate la înălțimi diferite, la fel ca polițele din living.  

Dacă armonizarea funcțiunilor a fost baza briefului, atmosfera caldă și cromatica mediteraneeană l-au completat, iar arhitecții au pus asta în aplicare mai ales în dormitor. Pereții bleu pastel dau startul (vom mai întâlni nuanța și în alte zone ale apartamentului), iar lemnul și tapițeriile sunt elementele principale. În plus, arhitecții au reluat câteva modalități simple de a crea senzația unui spațiu mai generos. Le luăm pe rând:

➡️ patul tapițat are o tăblie joasă din lemn, care se întinde pe toată lungimea dormitorului și accentuează vizual adâncimea camerei;

➡️ fereastra care se întinde pe aproape întreaga înălțime a camerei adaugă amploare;

➡️ oglinda de pe una dintre ușile șifonierului minimal reia efortul dressingului din living de a mări spațiul;

➡️ noptierele tapițate adaugă textură și contrastează cu tăblia de lemn, formând, în același timp, un echilibru cromatic;

➡️ aplicele reglabile sugerează subtil pasiunea pentru lectură și aici.

În același timp, în bucătăria longitudinală, dar miiică, de doar 7 mp, arhitecții au creat continuitate și coerență reluând nuanțele meditearaneene pe fronturile de MDF frezat cu un ușor aspect clasic. Eficientizarea vine din nou în prim-plan: mobilarea a fost gândită pe 3 laturi, așa încât să facă loc tuturor pieselor absolut necesare (frigiderul neincorporabil, chiuveta, plita, cuptorul, centrala termică, filtrul de apă), iar blatul de lucru din fața ferestrei să poate fi folosit și ca loc de luat masa.

Citește și: A venit momentul să vedem cum arată apartamentul unui burlac

Scaunele metalice reiau stilul industrial și sunt o excepție cerută de coordonatele spațiului: au înălțimea potrivită pentru blatul de bucătărie / bar / loc de luat masa, care se ridică la 90 cm, așa încât să continue glaful ferestrei – apropo, mesele de dining obișnuite au doar 75 – 80 cm înălțime.

Întreaga amenajare a durat 4 luni și a ajuns la un buget de 20.000 euro, care a inclus:

  • finisaj de cărămidă aparentă
  • mobilier custom made
  • mobilier ready made (pat, canapea, mese, scaune, noptiere)
  • vopsirea pereților și rame decorative
  • corpuri de iluminat
  • perdele și draperii
  • electrocasnice
  • sacul de box
  • retușuri
  • onorariul arhitecților

Totuși, ia această informație cu o rezervă: proiectul a fost realizat în anul 2018.

În final, te lăsăm cu îndemnul: fă rai din ce ai! (de exemplu dintr-o cameră multifuncțională, de 17 mp*) 😉

Fotografii: Vlad Crețeanu

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed